Este incertitudinea, asta ca să vă decideți încă de pe acum dacă veți continua sau nu să citiți 😀
În weekend am purces la a achiziționa copilului mic pantofi de școală. Grea operațiune, până la urmă a ales unii care să respecte și criteriile mele, adică să fie din piele (ecologică sau nu) de culoare închisă și ale lui, adică să fie cool și ușori.
De câțiva ani încoace i-am tot cumpărat, ca niște părinți responsabili, ghete de iarnă. Care avut, în medie, cinci zile de purtat pe sezon, aglomerând în rest inutil spațiul locativ tot mai mic.
Am decis așadar ca această iarnă să ne prindă în adidași, total nepregătiți. Ca atare cel mai probabil va fi una totală, năpraznică, de povestit nepoților, că așa-i în parenting.
Este doar una din micile decizii, care pare nesemnificativă. Dar logistica e tot mai generoasă, stresul pe măsură. Iar impredictibilitatea ridicată deja în zilele noastre la rang de virtute.
Pentru că oricât ne-am stresa să luăm decizia corectă, contextul se schimbă deseori atât de dinamic încât nu apucăm să-i vedem efectele.
Gândiți-vă, de exemplu, la școală. În cei zece ani care s-au scurs de pe când trăiam experiența gimnaziului cu cel mare, s-au schimbat atât de multe și totuși nimic, de mi se pare că eu sunt cea care s-a tâmpit.
Aceleași metehne, dar materii diferite, sisteme de evaluare altfel, iar semestrele, care înlocuiseră trimestrele sunt acum cincestre, adică module.
Ritmul în care totul se schimbă în jur este infernal. Nu îți mai poți face planuri pe termen mediu, nu mai spun scurt. Nici de carieră, nici locative, nici personale. Deseori nici măcar nu-ți mai poți alege hainele de seara că sigur dă vreo ploaie neanunțată la meteo până a doua zi.
Îmi amintesc că unul dintre primele sfaturi pe care le aveam în tolbă la sesiunile de consultanță în carieră era despre importanța unui plan profesional bine pus la punct. Acum îmi vine să râd, cum naiba să poți planifica ceva pentru următorii 10-15 ani?!?
Nesiguranța, incertitudinea, impredictibilitatea erau văzute în trecut ca riscuri, ca factori cauzatori de anxietate. Acum sunt realități curente și trebuie să învățăm a trăi cu frica lor.
Este adevărat că există în prezent mult mai multe instrumente ajutătoare. Găsim oricând obiecte, profesioniști, cursuri, care să ne sprijine, să ne învețe, să ne scoată din belele.
Dar stresul rămâne. Și poate cea mai mare abilitate a omului modern a devenit aceea de a putea trăi în incertitudine. Să-și găsească repere sănătoase și modalități funcționale de a face față dinamicii deja demente a vieții.