Aventurierul

  • 22/02/2021

Zilele trecute mi s-a cerut o poveste de seară cu mai multe pisici, că doar avem casa plină. A ieșit după cum urmează:

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici măcar nu s-ar povesti, a fost odată un trio de prieteni buni, care se numeau Mic, Pic și Duc. 

Mic era un ghemotoc cuminte de blană neagră și pufoasă, Pic îi semăna, doar că avea un strop de alb pe botic, iar Duc era tărcat și pus mereu pe șotii. Nu știu dacă ați ghicit, cei trei prieteni sunt niște motănei! 

Toată ziua se jucau, vânau, alergau, dormeau și mâncau. Întreg cartierul îi cunoștea, îi îngrijea, îi proteja. Aveau culcușul lor și bolurile mereu pline.

Mic și Pic erau tare fericiți cu viața lor. Duc, în schimb, o găsea plictisitoare și lipsită de sens. Visa la tot soiul de aventuri pe care le povestea cu patos prietenilor lui. Iar ultima trăznaie care-i trecea acum prin cap, era să facă o expediție tocmai la Polul Nord. Auzise el că acolo sunt multe de explorat și de trăit, de aceea i se părea cea mai potrivită destinație, plănuind deja călătoria împreună cu prietenii lui.

Mic și Pic se temeau totuși de așa o aventură. Nu merseseră niciodată mai departe de fabrica aflată la capătul celălalt al orașului. Iar despre Polul Nord chiar nu știau nimic.

Am început să-și întrebe așadar cunoscuții. Tim, un câine uriaș despre care se spune că a lucrat în Poliție, le-a zis că din câte a citit el, acolo ar fi foarte frig. Ar avea nevoie de o blană specială, mult mai deasă și de apărători pentru labe!

Coco, o pisică bătrână și foarte înțeleaptă, le-a atras atenția că Polul Nord este foarte departe și nu prea vede cum ar putea parcurge distanța fără ajutor motorizat. Unii merg acolo cu avionul, iar biletele trebuie cumpărate din timp!

Iar Mișu, un vierme orb și foarte sociabil, le-a mărturisit că cel mai frică i-ar fi de urșii polari, niște creaturi mari și albe, care pe cât par de blajine, pe atât sunt de fioroase.

Expediția părea deja mult prea periculoasă pentru niște motani mici și neexperimentați ca ei. Dar Duc era atât de hotărât să plece, încât prietenii lui s-au temut să-l lase singur, fiind astfel neputincioși în a-l ajuta la nevoie.

Și au pornit în aventură plini de curaj și încredere într-o dimineață senină de iarnă! Și au mers preț de câțiva kilometri, până ce s-a înserat. Dar deși nu se îndepărtaseră chiar așa mult de casă, părea că deja se apropie de Polul Nord. Un val de aer rece a început să sufle cu putere, iar ninsoarea s-a pornit abundent acoperind rapid peisajul. Lăbuțele lor mici se afundau, fiecare pas fiind un efort uriaș. Pentru că nu cunoșteau locurile nici nu găseau adăpost, iar foamea începuse a-i chinui cumplit.

Stăteau zgribuliți și speriați pe marginea drumului, neștiind încotro s-o apuce. Norocul lor a fost că unul dintre vecinii din cartier, care trecea întâmplător pe acolo cu mașina, a văzut trei mogâldețe tremurând în zăpada proaspăt ninsă și, oprindu-se în dreptul lor, i-a recunoscut cu mirare pe cei trei motănei din cartier. Pe care i-a dus înapoi la adăpostul lor cu boluri mereu pline. 

Pic, Mic și Duc sunt în siguranță acum. Dar cine știe ce alte aventuri periculoase își imaginează tărcatul nostru acum! 

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. V-a plăcut povestea mea?