Viața de mamă este frustrantă pentru că ți se pare că nu faci nimic util. Hrănești și îngrijești până la un punct, cel în care care copilul devine autonom, iar tu ți-ai pierdut sensul și rostul.
Dar uitându-te în spate, ai fost acolo mereu. Și periodic te lovesc mici frânturi ale muncii tale. Pentru că deși copiii devin ceea ce își doresc, o parte din valorile care le pavează drumul sunt cultivate de cuvintele pe care le aud obsesiv și de comportamentele pe care le văd la noi.
Ieri de dimineață, cu ochii cârpiți de somn, ne pregăteam de pornit spre școală, puțin îngrijorați de logistica mărțișoarelor.
– Doamnei Coca i-ai pus mărțișor? mă întreabă panicat cel mic.
Recunosc că până atunci nu am auzit niciodată acest nume. Știam de “Doamna de serviciu/ care ne ajută la curățenie”, dar cu noaptea-n cap fiind, nu am compilat.
– Haide, mama, zi-mi că ai pus mărțișor! Tu știi cât muncește Doamna Coca?
M-a surprins remarca lui. Plăcut, foarte plăcut! Faptul că a observat un indicator al caracterului uman pe care eu îl subliniez constant la cei din jur, m-a bucurat mult.
Mereu îi evidențiez pe colegii de echipă care trag mult pe teren. Sau colegii de clasă care lucrează sau citesc suplimentar. Pe Cristi, care muncește de la o vârstă aproape ilegală. Pe tatăl lui, care are mereu de rezolvat câte ceva la prăvălie.
Și știu că ceea ce zic eu este doar o confirmare a ceea ce spun cei din jur. Pentru că nu sunt deloc singurul adult relevant din viața lui care apreciază hărnicia.
Munca este întotdeauna răsplătită. Nu s-a văzut până acum un om muncitor să moară de foame. Oricât de isteț, talentat, norocos ai fi, dacă nu ești dispus să lucrezi, uneori obsesiv pentru scopurile tale, nu ajungi prea departe. Iar dacă soarta nu ți-a oferit prea multe, cu blândețea și hărnicia garantat nu dai greș.
În ciuda unor mici sincope logistice, mi s-a raportat că toate doamnele și fetițele au primit mărțișor. Iar eu mi-am amintit, încă o dată, de lecția la pedagogie care ne-a învățat că valorile/ comportamentele se internalizează prin verbalizare constantă. Le spui copiilor să salute o zi, două, o lună, doi ani, iar ei ba o fac, ba uită iar. Dar vine și momentul în care salutul va deveni pentru ei un gest automat.