Situația medicală pare departe de a fi bună. Suntem cu toții obosiți de atâta energie consumată pentru a ne proteja. Trebuie să avem la zi stocul de măști și dezinfectanți. Și să le folosim intensiv. Nu știu cum sunt ale voastre, dar urechile mele stau să cadă: poartă adesea masca, ochelarii de soare și căștile. Cerceii mi-ar mai lipsi ca să fiu sigură că le culeg de pe jos. Mâinile îmi arată cu cel puțin un deceniu mai în vârstă ca restul corpului de la atâta alcool și săpun. Iar excesul de informație pe tema asta mi-a prăjit partea bună de neuroni. Din fericire cei nebuni sunt majoritari!
Nu vreau să mă gândesc la cum sunt medicii din linia întâi, pentru că asta m-ar consuma nervos și mai tare. Există ceva dovezi că sistemul este sub presiune de ceva vreme, dar suntem obișnuiți să aflăm abia pe pielea noastră cât de rea este situația față de cea prezentată diplomat la televizor. Avem de toate, chiar și cea mai mare mortalitate din Europa!
Cum fac, totuși, să mă țin pe linia de plutire în continuare? Să nu o iau razna între scenarii roșii sau portocalii, statistici care știu că vor exploda și tot mai multe și apropiate cazuri? Ca să nu mai spun că nici alte boli, unele mai urâte, stau și ele la pândă în tot acest timp.
Nu sunt genul care să mă protejez negând realitatea. Port mască, spăl mâinile, mă conectez și deconectez periodic de la multitudinea surselor de informare.
În afară de asta, nu-mi rămâne decât să mă bucur de veștile bune și de lucruri simple.
Despre veștile bune mi-e cam teamă să spun cu voce tare, atât de prețioase îmi sunt. Dar micile bucurii le declar public, poate devin contagioase.
De exemplu, nucile din curte. Avem un dihai pomul, centrul de activități precoce al copiilor din cartier și dușmanul acoperișului casei. Îl tot amenințăm cu tăierea, noroc că este protejat de lege și sunt ceva chestii birocratice de bifat. Exact acum are o producție de ți-e mai mare dragul!
Iar eu mănânc nuci mai ceva ca o veveriță.
Apoi, mă știți: sunt tipa cu sclipici. Chiar dacă este toamnă, am achiziționat o nouă cremă care mă transformă într-un disco ball. Pe mine și restul casei, pentru că de pe piele merge pe haine și de acolo pe canapea, apoi pe hainele altora și uite așa sclipocesc toți ai mei. Și pisicile. Cred că a ajuns chiar și în garsoniera câinilor.
Nu în ultimul rând, trebuie să vă mărturisesc că se întâmplă! Îmi organizez biroul pe terasă. Căpitanul a avut ideea genială de a o închide cu folie, avem un vecin a cărui firmă se pricepe de minune, deci execuția a fost rapidă și fără cusur. În sfârșit pot sta afară și când plouă, și când ninge, dar, mai ales când au copiii școală online.
La final, doar pentru cititoarele adevărate, care au ajuns până aici (domnii au închis garantat pagina la partea cu sclipici) recunosc că uneori apelez la pastilele de iubire. Adică un supliment alimentar pe bază de passiflora, floarea pasiunii. Contrar a ceea ce pare, scopul lor este acela de a calma, nu înflăcăra. N-am habar dacă funcționează, dar măcar mă simt ca la TV, mai exact reclama aceea de la farmacia inimii. Imposibil să nu știți cântecul: “O pastilă de iubire, vă rrrrooog!”.
Cam așa se prezintă micile mele bucurii. Să vă întreb de ale voastre?
Primul paragraf mi-a adus aminte de mema asta https://cdn.dopl3r.com//media/memes_files/me-wearing-earrings-mask-glasses-and-earphones-my-ears-do-you-want-me-to-hold-your-bag-too-0EHzA.jpg
:))) cu două perechi de cercei cum are doamna, cred că nici n-ar mai sta să le culeg de pe jos!