Hate-ul ca potențial indicator al succesului

Social Media a adus cu sine nu doar o interacțiune umană mai facilă, accesibilă, ci și alte noi coordonate sociale. A generat meserii noi, creatorii de conținut sau influencerii, modalități tot mai puțin evidente, dar funcționale, de a promova produse, reacții emoționale sub formă de emoticoane sau cuvinte cheie.

În tot acest context parcă și definițiile valorii, talentului, profesionalismului par a se schimba. Orice postare despre o persoană publică de succes în domeniul său de activitate devine un tablou principal al concursului de dat cu hate. Afli din secțiunea de comentarii tot soiul de analize pe joc și caracterul celor implicați în el de te iei cu mâinile de cap. Tot soiul de neterminați, care nu-s în stare să urce trei scări fără să gâfâie, știu cu certitudine secretul jocului prost al lui Halep chiar și atunci când câștigă.

Despre caracterul actorilor, de exemplu, nici nu mai avem ce povesti. Tanti Marghioala care are o floricică la poza de profil, înțeapă mai ceva ca un cactus dând cu presupusul despre infidelitățile unuia care a murit cam pe când s-a născut ea.

Și să nu credeți că lucrurile rămân pe serverele lui Zuck! Întotdeauna în grupuri umane a existat ideea de a te conecta bârfind pe alții, dar acum lucrurile au ajuns la alt nivel, “răutăcismele” fiind emise în așa fel încât și subiecții să afle chiar la fața locului ce persoane detestabile sunt.

Nu cred că are sens să invoc politețea, anii de acasă, empatia și altele din gama asta. Mediocritatea și lipsa de preocupări profitabile au devenit majoritare, iar plictiseala naște monștri. Asta este lumea în care trăim și fie o acceptăm așa cum e, fie ne mutăm undeva în pădure.

Dar după cum sistemul de pensii este dezechilibrat și stă să se prăbușească, așa și cel care creează succesul a devenit sufocat de chibiți. Deci dacă vrem să educăm copii capabili să reușească într-o lume plină de comentatori din ce în ce mai agresivi, trebuie să-i învățăm cum să facă față negativismului, agresivității, criticilor constante.

Cum facem asta?

Păi în primul rând nu ne poziționăm niciodată de partea gloatei care aruncă cu pietre. Copiii au nevoie de la noi, părinții, de sprijin, de protecție, de încurajări. Și de critici, evident, dar spuse constructiv, în termeni măsurabili, de acțiune și rezultate. “Fii mai rapid”, e un îndemn constructiv. “Ești un mocofan lent și prost” este un bolovan pus în rucsacul pe care puștiul care îl aude îl va cara toată viața în spate.

Și în al doilea rând învățându-i să conștientizeze că toate criticile injuste pe care le primesc ar putea fi, deopotrivă, atât un indicator că este pe un drum greșit, dar și unul că se îndreaptă spre succes. Destinația finală fiind dată de motivația, voința, perseverența celui care le ascultă.

Copiilor din ziua de azi le este mai greu să cunoască succesul pentru că ștachetele sunt ridicate la nivele intangibile, nimeni nu mai respectă regulile și toți au câte ceva de criticat în gura mare. În acest context, diferența o va face întotdeauna sistemul de suport emoțional, logistic, financiar pe care îl au în jurul lor.