Să tot fie un deceniu de când împingeam o altă tricicletă cu băț pe aleile parcului Moghioroș, așa că nu pot să nu mă minunez de schimbări.
Iată cum arată acum parcul (și nu mă refer la noul look căpătat cu bani europeni și cu idei românești):
Vârsta mamelor a crescut simțitor (uitați-vă la mine…). Dacă sunteți din generația 40+ și nu aveți încă un copil sau vă mai doriți unul, nu vă complexați! Veți avea cu cine socializa pe terenul de joacă.
Tot mai multi bunici (mă refer la genul masculin) se implică acum activ în creșterea nepoților. Tata era un soi de rara avis când ieșea la joacă împreună cu Marele Copil. Acum bunicii îmi par chiar mai numeroși ca bunicile, mai mult, am văzut astăzi unul care împingea cu hărnicie la un landou cu gemeni nou-născuți. M-am abținut cu greu să-i stâng mâna și să-l felicit!
Apar tot mai mulți tați care, cel mai probabil, merg în parc ocazional cu puștii lor și asta doar pentru că o instanță de judecată le-a setat ceva zile de petrecut cu ei. Îi recunoști ușor: sunt stângaci, ușor absenți, de cele mai multe ori îmbrăcați office și nu se conectează real la piticul din dotare. Nu-mi dau seama dacă este mai bine așa, să bifeze că au petrecut timp ca părinte, pentru mine este greu să văd un copil în grija unui adult care nu știe, nu vrea sau nu poate fi autentic în relația cu el.
Jucăriile băiețior nu mai au tabuuri. Astăzi un pici avea o Minnie Mouse foarte roz, pe care nu a lasat-o din mână toată joaca, spre disperarea unei fetițe care poftea la ea. Am văzut la băieți cărucioare, păpuși și chiar poșete, lucru care părea de-a dreptul strigător la cerul babelor, cu ceva vreme în urmă.
Un lucru care s-a schimbat teribil de rău este alimentația copiilor. Pe vremea vechiului parc, părinții și bonele veneau cu fructe, iaurt, caserole cu mâncare gătită sau sucuri naturale. Acum vezi covrigi, cipsuri, biscuiți de calitate dubioasă (judecând după ambalaj), ciocolată, dubioasă și ea, ba chiar bomboane. Este nefiresc că gustările nu apar de nevoie (la cerere, în caz de nervozitate sau pentru păcălit foamea până acasă) ci spontan: numai ce vezi o bunică sau o bonă scoțând din sarsana o bucată de ceva alimentar care generează rapid rumoare printre copii.
Și nu în ultimul rând, a rămas obsesia pentru hainele curate. Deși detergenții sunt tot mai performanți, mașinile de spălat tot mai inteligente și materialele textile tot mai practice, uscându-se ușor și având nevoie de călcat doar din eventuale rațiuni de igienă, copii care se murdăresc, indiferent de vârsta lor sau a însoțitorilor, provoacă aceleași drame și isterii ca odinioară.
Poate cine știe, peste încă 10 ani, ne trece și boala asta. Și învățăm că așa cum nu există babe frumoase și copii cuminți, nici joacă spornică și fericită cu haine curate nu s-a pomenit 🙂