Carieră

Limite, alegeri, creștere

Unul dintre paradoxurile proceselor de recrutare și selecție este acela că managerii care vor angajați mai buni, mai pregătiți, mai profesioniști, îi resping apoi la interviurile de angajare. Să vă explic mai clar: Se întâmplă deseori ca șefi de prin diverse firme aflate în creștere să înțeleagă că limitele dezvoltării sunt legate, în mare parte, de resursa umană. Că mulți dintre angajați nu cresc mental și profesional odată cu cifra de afaceri și că ar fi nevoie de un suflu nou. Așa că apelează la parteneri specializați în încercarea de a angaja oamenii pe care și-i doresc. Am refuzat constant tipul aceasta de proiecte, pentru că scenariul este mereu același. Debutul lor este un mare entuziasm, dar când apar candidați care îndeplinesc criteriile asumate, încep figuri de selecție precum: nu au bască (sau costum ca să fim în ton cu vremurile), au cerințe exagerate (deși pretențiile salariale sunt în bugetul stabilit), nu pare că vor sta mult, nu se vor adapta. De ce se întâmplă așa? Pentru că limitele nu sunt, de fapt, la angajați. Ci la echipa de management. Înainte ...
Citește mai mult »

Despre alegeri de carieră

Am citit azi pledoaria unei mame a cărei fete este pasionată de limba latină, dorindu-și cu ardoare o carieră didactică în domeniu. Doamna în cauză fiind supărată că se încearcă marginalizarea acestui obiect de studiu în noile propuneri de planuri cadru ale Ministerului Educației: “Când fiica mea a ales Colegiul Național „Sf. Sava”, Filologie, fugea de matematică. În câteva luni, descoperea o nouă dragoste: limba latină. După doi ani de olimpiade naționale câștigate și nenumărate ore descifrând textele clasice, visul ei a devenit clar – să urmeze o facultate de limbi clasice și să devină profesoară. Doar că în propunerile de planuri-cadru ale Ministerului Educației, limba latină nu mai figurează ca disciplină obligatorie (cu excepția liceelor teologice), ceea ce înseamnă că există riscul ca fiica mea, odată devenită profesoară, să nu mai aibă cui să predea.” Nu discut acum despre necesitatea studierii latinei, oricum sunt altele care ar trebui scoase prioritar, dar nu e politic eficient să se vorbească despre elefantul uriaș din încăpere, așa că privim spre victime colaterale: latină, istorie, geografie. Ci despre alegeri de carieră: ...
Citește mai mult »

Gogomănii de lux

Zilele trecute a fost ziua prietenului nostru, Jeff Bezos. Ne-am cunoscut prin actuala lui logodnică pe care o știu din copilărie, pe când trimiteam zece scrisori din acelea cu textul “Vrem pace și dorim pace tuturor copiilor lumii”, în speranța că vom primi o sută. Vă mai amintiți de schema piramidală cu pricina a Poștei Române? Ei bine, așa mi-a ajuns Lauren în cutia poștală și în cercul strâns de prieteni. Revenind la aniversare, am fost invitați să petrecem la reședința cuplului din SUA, împreună cu multe alte persoane celebre și bogate. Și evident că am declinat imediat invitația primită. Eu sunt româncă sadea și nu mă încurc cu americănisme din astea. I-am zis că merg doar dacă vor servi mici, muștar de-al nostru, autentic și barabule prăjite, ceea ce femeia nu mi-a putut confirma. Cică nu merg ținutele de cowboy pe care le-au ales pentru petrecere decât cu bucătărie autentic texană. Deși nu i-a picat bine refuzul meu, m-a rugat totuși să-mi fac timp și să trec pe la ei și să-l învăț pe Jeff câte ceva din ...
Citește mai mult »

Iluzia fericirii

Unul dintre conceptele aduse relativ recent în spațiul organizațional a fost fericirea la locul de muncă. Managementul modern avea până atunci ca indicator de urmărit satisfacția angajaților, adică ceva bazat pe elemente măsurabile. Fericirea, știm cu toții, este o stare supremă și subiectivă. Satisfacția reprezintă un nivel optim, obiectiv. Încă de când a apărut am contestat intens această idee, a introducerii unui concept mai degrabă filozofic în fabrici, uzine, birouri. Oamenii nu pot, nu trebuie și nu au de ce să fie fericiți tot timpul la muncă. Este o utopie să ne închipuim că poate cineva să susțină o stare de bucurie măcar 30-40% din timpul de lucru. Un job normal presupune de regulă multă rutină, deci plictiseală. Apoi frustrări inerente legate de rezultate sau relațiile interumane. Potențiale mici sau mari crize. Neprevăzut, deci anxietate. Și realizări, deci clar și momente înălțătoare! Dar câte? În plus scopul de bază al relațiilor angajat-angajator sunt banii. Unul îi primește, oferind muncă, altul primește munca și oferă banii. Iar aceștia chiar nu aduc fericirea, orice vi s-ar zice. Rezolvă nevoile de ...
Citește mai mult »

Motivaționalul zilei

Știrea zilei vine din India, unde un cuplu a deschis o clinică de înfrumusețare unică în lume. Cei doi soți și-au construit afacerea pe o mașină a timpului care te întinerește, fără efecte adverse sau durere, cu până la 40 de ani. Ați citit bine: oamenii au declarat că au importat din Israel un aparat cu ajutorul căruia se poate călători în timp, întinerind astfel în mod remarcabil. Și întreaga strategie de promovare s-a învârtit în jurul unei femei de 60 de ani care a ajuns să arate de 21 folosind miraculoasa mașinărie. În caz că vă întrebați, cea mai mare sumă cheltuită de clienții ascuțiți la minte și generoși la portofel a fost de 21.000 de dolari. Abia după vreo cinci ședințe doamna în cauză s-a prins că nu prea e treabă bună cu aparatul importat din Israel. Cei doi antreprenori indieni au reușit să câștige 4.000.000 $ din afacerea cu pricina, până când au început reclamațiile la Poliție. Pare stupid de-a dreptul ca cineva să creadă că există o mașină a timpului care te întinerește. Dar ...
Citește mai mult »

Vorbele acelea care contează, dar nu se viralizează

Mai vorbim puțin despre sport – recenta Olimpiadă a fost plină de subiecte suculente și e păcat să le lăsăm baltă așa repede. Aș scrie mult pe tema asta, mai ales că echipa noastră a fost în întregime de admirat și aplaudat. Aleg azi, totuși, să le mulțumesc părinților lui David Popovici, pentru declarațiile lor care aduc lămuriri într-o zona a parentingului intangibilă nouă, tuturor: cum se vede, cum se simte, cum se face părințeala campionilor. Recent s-a viralizat un interviu al lui Mihai Popovici, tatăl înotătorului, în care povestea despre lipsa de presiune din partea familiei în devenirea campionului de la înot. Părinți, cluburi, antrenori, sportivi, toți au considerat genială abordarea și au dat share vorbelor cu pricina. Suntem cu toții de acord: presiunea nu e bună! Dar una este să aplauzi de pe margine, alta să faci și tu la fel. Deci odată stins ecoul online, vă garantez că ne întoarcem toți la vechile metehne. Pentru că așa am fost educați. Și pentru că așa este sistemul care duce mai departe vechile mentalități. Parentingul este important când ...
Citește mai mult »

Dezorientarea profesională a începutului de carieră

Statisticile din piața muncii zic că tinerii din ziua de azi își schimbă jobul prea repede, timpul mediu petrecut într-o firmă fiind 4 luni. Schimbă și domeniul de lucru totodată, iar treaba asta a fost denumită de specialiști dezorientare profesională. Realitatea este că și tinerii de ieri au fost tot dezorientați, singura diferență fiind că în prezent există mult mai multe domenii în care își permit să experimenteze. Au apărut și alte cauze ale inadaptării celor abia intrați în câmpul muncii față de cele din trecut, când proaspeții absolvenți pur și simplu își căutau calea prin clasica metodă încercare și eroare. În primul rând avem ruptura tot mai serioasă dintre școală și realitatea economică. Practic elevii de azi învață mai multe ca noi, dar paradoxal știu mai puține. Și în ciuda materiilor școlare care ar trebui să-i dezvolte personal și social, tot au lacune mari în zona de soft skills și valori sociale. Apoi este noul parenting care îi protejează excesiv. Știu și eu cum este: atunci când te-ai luptat cu multe nedreptăți, frustrări, oameni dificili în carieră, vrei ...
Citește mai mult »

Tinerii din ziua de azi

Scriu proaspăt întoarsă de la ceremonia de absolvire a copilului mare. Au sărbătorit cu stil, pe scena cea mare a Teatrului Național. Petrecerea continuă seara, la un restaurant de lux. Și-au organizat singuri festivitățile, care au fost bine puse la punct, fără sincope sau erori. Pentru că aceștia sunt tinerii de azi: țintesc sus și își ating obiectivele orice ar fi. Știu asta, pentru că am și eu unul aproape. Învață, muncește, speră și reușește. Face mult mai multe și mai bine decât am fi reușit noi, la vârsta lui. Este foarte ancorat în realitate, își analizează bine oportunitățile și pașii de urmat, se mobilizează orice ar fi și duce la capăt ceea ce își propune. Jumătate de viață am auzit despre generația mea că ar fi una de sacrificiu. Ce-i drept tinerețea noastră a stat sub semnul incertitudinii economice, a oportunităților de carieră prost plătite, a chinului perpetuu. Și deseori ni se pare că sacrificiile noastre au fost în zadar. De aceea atunci când copilul cel mare ne-a comunicat că vrea să-și facă studiile superioare acasă, în ciuda ...
Citește mai mult »

Ani lumină

Am lipsit o vreme, abia aștept să vă povestesc. Dar până îmi fac ordine în gânduri, bagaje și fotografii, vă zic despre altceva: Citind știrile departe de țară, vezi mult mai clar cât de măruntă este mentalitatea autohtonă și de ce ne învârtim în cercul sărăciei de atâta amar de vreme. Nu am inventat noi corupția, nici traficul de influență, cu atât mai puțin abuzul, fiind de fapt un popor destul de pașnic. Dar avem talentul de a le ridica la rang de artă, de a le îmbrăca în mantia unor calități umane desăvârșite, deși vorbim despre tare de caracter în cea mai pură formă. De multă vreme se discută despre neregulile, ca să nu spun absurdul situației, dintr-un liceu bucureștean cu predare în limba germană, unde există examen de admitere încă de la clasa pregătitoare. Copii de 6 ani fac meditații intensiv pentru a accede la această Mecca educațională, fără de care ar fi doar niște elevi banali, ca toți ceilalți de vârsta lor, condamnați la mediocritate. Sunt ironică, dar snobismul educațional nu merită altă abordare. Cel mai ...
Citește mai mult »

O abilitate subestimată: rapiditatea deciziei

În implementarea proiectelor de evaluare a angajaților am ținut întotdeauna la un indicator de performanță care este relevant atât pentru pozițiile de conducere cât și pentru cele de execuție, dar care este adesea ignorat: rapiditatea deciziei. Toată lumea aplaudă soluția perfectă. Dar dacă vine cu o zi prea târziu, deja perfecțiunea nu mai ajută. În plus, cu cât iei mai repede o hotărâre despre ceea ce ai de făcut, cu atât mecanismele din jur se mișcă mai eficient. Oamenii au senzația că dacă stau și analizează excesiv niște date vor avea o acuratețe mai bună a soluțiilor oferite. Realitatea este că oricât le-ai pritoci, tot cu aceleași informații jonglezi și tot din aceleași perspective le privești. A sta și a super-analiza devine așadar inutil. Iar tot acest timp în care ești agățat între soluții este nu doar mort, ci și o piedică majoră pe traseul către decizii ulterioare. A sta blocat din a acționa, a avea resursele nemobilizate și ținute în stand-by de neputința de a alege calea de urmat, este mai neproductiv decât a greși. O eroare deschide ...
Citește mai mult »