Carieră

A renunța nu înseamnă a pierde

Facebook mi-a amintit azi de un filmuleț realizat la finalul clasei a patra, în care copilul meu cel mare își prezenta cariera previzionată a fi în 2023. Recunosc că acum 8 ani, 2023 părea foarte departe. Astăzi realizez cât de atroce și crud trece timpul. Oricum, sunteți sau nu curioși despre ce meserie credea el că va avea peste nici doi ani, eu tot vă zic: ar fi vrut să fie programator. Înregistrarea video cu pricina ni-l arată așa cum este dintotdeauna: dezinvolt în fața camerei, spunând mesajul din prima, fără script prealabil, cursiv, fără mari emoții. Era deja premiant cu trupa de teatru din care făcea parte, dar și foarte pasionat de tehnologie. Drumul ales, însă, nu a fost deloc drept: la liceu nu a mers la mate-info ci la bilingv socio, dorindu-și mai întâi să dea la Drept, a cochetat în continuare cu actoria, a ajuns să facă radio, iar acum, că-l termină cu brio, majoritatea facultăților la care a aplicat afară și l-au acceptat sunt în zona de Project Management IT. Cel mai probabil va ...
Citește mai mult »

Piaţa muncii ar trebui să poarte un nume: Obor, Drumul Taberei sau Matache

Nu cred că e recruiter care să nu se fi plâns măcar în faţa oglinzii din baie de atitudinea pe care o au candidaţii din proiectele de recrutare şi selecţie. Şi nu este căutător de job care să nu fi zis măcar în bărbie de mama, tata şi străbunii celor care îi invită (sau nu) la interviuri. Ca de obicei, au dreptate şi unii, şi alţii. Ambele baricade sunt prinse în mrejele propriilor interese şi atunci când fiecare vrea doar să câştige, unul clar va fi perdant. Ceea ce în relaţiile de muncă devine păgubos nu doar din punct de vedere financiar ci şi emoţional. În mod normal, atitudinea corectă în astfel de proiecte, este aceea în care ambii parteneri trebuie să prioritizeze câştigul celuilalt: companiile trebuie să se gândească nu la cum să-l atragă pe cel mai bun şi, totodată, ieftin, ci, mai ales, cum să-l dezvolte şi păstreze cât mai mult timp. Iar candidaţii, nu doar cum să obţină jobul în cauză, ci cum se pot dezvolta profesional într-un mod în care şi performanţele de ...
Citește mai mult »

Ce notă îți dai azi?

Unul dintre psihologii sportivi pe care îi urmăresc via LinkedIn, scria zilele trecute ca nimeni nu poate performa pe teren de nota 10 din 10. Uneori eşti de 6/10, alteori de 8/10 şi că este ok aşa. Iar un sportiv trebuie să-si propună de fiecare dată să performeze cât poate de bine în acel moment, nu să fie de podium. Şi dacă a fost de 7/10 este minunat, pentru că a evitat să fie de 5 sau 6. Pare evident şi banal, dar uitându-mă în jur, nimeni nu se poartă că și cum așa ar fi. Cu toţii ne închipuim că cei din jur ar trebui să fie nişte supereroi cu reîncărcare automată, care să execute la foc automat performanţe spectaculoase. Nu doar pe terenul de sport, ci şi în băncile de la şcoală, prin birourile corporatiste sau cele prăfuite ale statului român. Este clar că discuţia se dovedeşte mai nuanţată de atât şi depinde ca întotdeauna de care parte a paharului o apuci. Pentru că, de exemplu, dacă ai fost de 7, ai evitat totodată sa ...
Citește mai mult »

Mai mult ca perfectul

La începutul carierei, lipsa mea de experiență era compensată de o dorință uriașă de a învăța. Am citit enorm, am mers la cursuri și intensiv la interviuri de selecție. E drept că cele din urmă m-au ajutat mai mult la capitolul “Așa nu”, dar asta-i altă poveste. În procesele de recrutare mergeam după buchea cărții. Întâlnirile cu potențialii candidați erau bine pregătite în prealabil, semistructurate, ulterior serios documentate. Da, aveam în program inclusiv întrebările acelea desuete “unde te vezi peste cinci ani?” sau “ce ai făcut relevant în ultimii trei?”. Nu dați cu pietre, nu sunt așa rele precum par și aș putea să scriu o carte cu posibile răspunsuri și interpretarea lor. Niciodată eliminatorie! Până când am întâlnit la una dintre ele potențialul angajat perfect. Cu răspunsuri exacte la toate întrebările mele, cu întrebări la rândul său pertinente, ba chiar și cu un mic carnețel în care puncta esențialul. Omul era incredibil de corect, inclusiv vestimentar. Nu a avut o grimasă care să nu fie la locul ei. Iar interacțiunea mă făcea să mă simt de parcă ...
Citește mai mult »

Viitorul sună.

De ceva vreme se simte vântul schimbării în HR și asta înainte de a se instaura prezenta criză sanitară. Una dintre cele mai evidente tendințe fiind schimbarea modului în care este privit angajatul. Dacă până acum conta capacitatea sa de a munci, productivitatea, de ceva vreme auzim în literatura de specialitate termeni total exotici în trecut precum”fericire” (da, din aceea personală),  satisfacție, sens (al vieții în general!), wellness. Există și în HR, ca în orice alt domeniu, o modă, trenduri, influențe, marketing, iar angajatul văzut ca om, personalitate complexă cu nevoi diverse, și nu ca resursă, este noua normă. Pare frumos, un vis devenit realitate chiar, pentru profesioniștii din domeniu. Dar toată grija aceasta excesivă pentru binele angajaților care trece cu mult peste zona profesională, intruziunea într-un spațiu care până acum era considerat intim, are, normal, un scop pecuniar. Astfel mutând atât fericirea, cât și relaxarea sau dezvoltarea personală în spațiile de lucru, angajatul își va petrece tot mai mult timp acolo. Legăturile vor fi tot mai greu de tăiat. Diferența dintre viața personală și cea profesională tot ...
Citește mai mult »

Carieră: ce foloase aduce un începător?

Știu că mulți privesc firmele ca pe organizații de binefacere. Ar trebui să-i angajeze pe toți cei care se prezintă la interviu sau măcar să aducă un psiholog care să le dea vestea proastă cât mai netraumatizant și personalizat cu putință. Și, după angajare, să-și mângâie zilnic pe cap angajații, spunându-le că sunt deștepți și frumoși. (*) Dar nu sunt. Și fiecare sosit este privit ca o resursă care, pe de o parte costă, și pe de alta aduce niște foloase. Așa cum oaia ne dă lâna, programatorul ne dă cod, contabilul ne dă ordine de plată, iar cel de la HR aduce alte oițe, pardon resurse, numai bune de introdus în Revisal. Companiile s-au prins, totuși, că trebuie să menajeze orgoliul oamenilor și au început să transmită formal mesaje de o corectitudine psihologică soră cu cărțile defunctului Mielu Zlate. Dar, între timp, toate caută soluții de a înlocui oamenii cu roboți, care nu cer concediu, nu se organizează în sindicate și nu au nevoie de “chimie” în relațiile cu șeful. E o capcană, dar când suntem mințiți ...
Citește mai mult »

Carieră: începutul este greu, dar continuarea poate fi agonizantă

Există deja o inflație de sfaturi privitoare la devenirea profesională. Multe puse sub forma unor citate motivaționale numai bune de înrămat, dar preferabil de ignorat, fiind, de fapt, niște proiecții generale și ideale care nu pot fi suprapuse unor situații atât de variate și individuale. Nu toată lumea are acces la aceleași opțiuni și alegeri, așadar alegerile sunt întotdeauna personale, intens analizate și asumate. Tocmai pentru că se scrie tot mai mult și nu întotdeauna corect, mi-am propus să reîncep să spun și eu vorbe despre carieră, în stilul meu care nu se înscrie în tendințe, pentru cei care știu să citească și printre rânduri. Încep cu un truism pe care-l repet obsesiv: începutul carierei este greu. Angajatorii vor oameni ieftini, dar măcar cu un minimum de știință în ale jobului respectiv. Problema debuturilor fiind aceea că de cele mai multe ori ne ajută să bifăm doar prima cerință. Cu alte cuvinte, dacă sunteți la început de drum, este greu de crezut că va suna telefonul ca la DSP zilele acestea după ce trimiteți CV-ul în lung și-n lat. ...
Citește mai mult »

O altă radiografie a succesului – Zlatan Ibrahimović

M-am delectat zilele acestea cu autobiografia lui Zlatan Ibrahimović, poate cel mai buni atacant ai generației sale și cu siguranță unul dintre cei mai controversați fotbaliști ai tuturor timpurilor. Este o carte foarte bine scrisă despre sport, dar și despre viață, carieră în general, relații interumane, leadership, succes. Ibra s-a născut într-un cartier social din Suedia într-o familie profund disfuncțională: un tată alcoolic, o mamă abuzivă, mai mulți frați și surori din relații diferite și, în general, o atmosferă pe care mulți am considera-o de nesuportat. Dar modalitatea lui de a se adapta a fost să accepte lucrurile așa cum sunt, fără resentimente sau analize de tipul “cum ar fi fost dacă?”. Și cu furia îndreptată spre exteriorul familiei: pe terenul de sport. Din povestirile copilăriei, putem bănui că Zlatan a fost un pic hiperactiv și cu siguranță “gifted”. Talentul adevărat trebuie gestionat cu grijă și dedicare, pentru că vine la pachet cu rebeliuni și forțe prea puternice pentru noi, oamenii obișnuiți. Cu o mamă care rupea linguri de lemn pe spinarea lui, asistenți sociali care încercau ...
Citește mai mult »

Întrebarea vedetă a interviurilor post-izolare

Nu știu dacă v-ați prins, dar am (re)devenit un fel de Baba Vanga. Deja v-am profețit că vom fi obligați să purtăm măști cu ceva timp înainte ca această idee să devină o certitudine. Așa că mai bag o fisă și vă spun şi ceva din sfera mea de activitate: care va fi întrebarea vedetă la interviurile de angajare atunci când se va termina cu statul acasă. O văd deja fluturată prin articole sterile scrise de consultanți, ca pe un stindard al cunoașterii totale. Are deja fani printre managerii care consideră că resursa umană este doar un creier mofturos prins de o carcasă de plastic cu şuruburi de inox. Şi o consider la fel de (ne)relevantă ca şi sora ei deja celebră “Unde te vezi peste 3 ani?” Fraților! Oameni buni! Creștinii mei! Agnosticii mei! Budiștii mei! Simpaticii mei (vorba vedetei)! CE AȚI ÎNVĂȚAT VOI ÎN IZOLARE? Ce abilități noi ați dobândit? Cum v-ați îmbunătățit profesional și personal? Exact, în contextul în care toate ţarile lovite de pandemie sunt îngrijorate nu doar de răspândirea virusului, ci şi de sănătatea ...
Citește mai mult »

Agilitate sau fragilitate?

Nu pot să nu scriu despre ce se întâmplă în piața muncii zilele acestea. Este evident există firme care au fost luate pe nepregătite de situația existentă. Cărora le-au picat proiecte, li s-a sugrumat cash-flow-ul, le-au dispărut clienți sau, poate, linii de business întregi. Și firme care, deși sunt pregătite, știu că nu pot susține pe o durată nedeterminată din fonduri proprii o armată de angajați înrolați în a aștepta vremuri mai bune. Primul meu sfat, pentru toți cei aflați într-o incipientă criză este să stea calmi, să încerce să analizeze la rece (aici consultanții ăia de-i huliți chiar pot ajuta, nefiind implicați emoțional în business-ul vostru) și, mai ales, să comunice. Cu angajații, cu clienții cheie, membrii board-ului între ei, cu piața. Uitați-vă la cei mari cum fac și încercați să scalați anumite reacții și comunicări. Al doilea sfat este să găsiți banii. Să calculați scenarii de dificultate diferită, să vedeți cât și cum ajung, de unde vin acum, de unde ar mai putea sosi (crizele aduc cu ele și oportunități, nu-i mit). Să găsiți găurile ...
Citește mai mult »