Carieră

Hate-ul ca potențial indicator al succesului

Social Media a adus cu sine nu doar o interacțiune umană mai facilă, accesibilă, ci și alte noi coordonate sociale. A generat meserii noi, creatorii de conținut sau influencerii, modalități tot mai puțin evidente, dar funcționale, de a promova produse, reacții emoționale sub formă de emoticoane sau cuvinte cheie. În tot acest context parcă și definițiile valorii, talentului, profesionalismului par a se schimba. Orice postare despre o persoană publică de succes în domeniul său de activitate devine un tablou principal al concursului de dat cu hate. Afli din secțiunea de comentarii tot soiul de analize pe joc și caracterul celor implicați în el de te iei cu mâinile de cap. Tot soiul de neterminați, care nu-s în stare să urce trei scări fără să gâfâie, știu cu certitudine secretul jocului prost al lui Halep chiar și atunci când câștigă. Despre caracterul actorilor, de exemplu, nici nu mai avem ce povesti. Tanti Marghioala care are o floricică la poza de profil, înțeapă mai ceva ca un cactus dând cu presupusul despre infidelitățile unuia care a murit cam pe ...
Citește mai mult »

Nu există întotdeauna înlocuitori

Știți vorba aceea că nimeni nu este de neînlocuit? Eu da, am auzit-o de atâtea ori încât am început să o cred, mai ales că am văzut cu câtă rapiditate angajați, parteneri, prieteni își găsesc în zilele noastre un substitut. Așa pare, că în vremurile noastre găsim o clonă pentru orice, oricând, fără prea mult efort și fără costuri ascunse. Totuși permiteți-mi să vă spun că este o vorbă cinică și neadevărată. Nu oricine sau orice are înlocuitor. Nici măcar o mașină nu poate fi schimbată cu una care să ne aducă aceleași experiențe, sentimente, doruri. Luăm un model mai nou, mai confortabil, mai economicos, lăsând în urmă o bucățică (tot mai mare dacă judecăm timpul pierdut acum prin trafic) din viață. Dar să lăsăm fiarele și să vă spun cum vine treaba cu oamenii: Într-unul din proiectele de consultanță îmi era greu să înțeleg atitudinea fondatorului afacerii față de angajați. Era ostil fără sens, pentru că oamenii chiar își făceau treaba, îl respectau, colaborau. Dar nici reacțiile lor nu erau cele mai firești, părea o complicitate în durere greu ...
Citește mai mult »

A avea sau a nu avea pile

În Statele Unite se discută zilele acestea despre nepotismul din industria artistică. Ai zice că au epuizat subiectele lor și se inspiră acum de la noi, țara care pare inventatoarea P.C.R.-ul, adică a sistemului de supraviețuire și/ sau îmbogățire Pile, Relații, Cunoștințe. Americanii îi spun totuși altfel. Ei au creat eticheta “nepo baby“, lipind-o pe imaginea copiilor de vedete ajunși la rândul lor persoane de succes și ale căror reușitele profesionale sunt puse exclusiv pe seama părinților. Eu n-am avut bafta unor rude bogate, deci n-ar fi motive să mă erijez în avocatul norocoșilor. Dar am suficientă experiență profesională și de viață să știu că atunci când vine vorba despre a angaja pe cineva, o recomandare va fi privită întotdeauna cu ochi mai buni decât oricare altă opțiune. Iar motivul este simplu: familiar este perceput ca fiind mai comod, mai facil, mai bun. Dar mai știu și că în industriile competitive, care fac mulți bani, chiar dacă o pilă îți facilitează accesul, tot ai de cărat niște greutăți. Una este legată de așteptările uriașe pe care cei din sistem ...
Citește mai mult »

Două scurte, dar cuprinzătoare

Vremurile grele au început deja şi mă minunez să văd încă, firme şi candidaţi care se poartă ca şi cum Raiul economic ni se desfăşoară în faţa ochilor pe termen nelimitat. Las aici două sfaturi care par banale, dar, credeți-mă, că nu sunt deloc așa! Pentru cei care conduc firme: nu vă agitaţi cu recrutarea şi selecţia mai mult decât este cazul, pentru că nu-i momentul acum, vorba reclamei. Fluxurile pot fi redefinite, un sistem funcțional nu se prăbușește în lipsa unui element. Oamenii nu-şi schimbă jobul în vremuri tulburi din motive evidente, de aceea este posibil să cheltuiți bani și energie pentru nimic. Dar măcar acum gândiţi-vă la retenţie, la cum să păstraţi ce aveţi. Pentru că cei care n-au făcut-o sunt în pericol ca cei care ştiu cu ce se mănâncă HR-ul să reuşească să le fure angajaţii cheie chiar şi în aceste vremuri tulburi. Pentru candidaţi: nu demisionaţi dacă nu aveţi deja o altă ofertă de job. Da, facturile au crescut, inflaţia este pe val, preţurile sunt de speriat. Dar nu este deloc un moment ...
Citește mai mult »

O poveste despre carieră. Cu un pensionar celebru

Încep cu o precizare importantă: în ciuda personajului principal, acest text NU este despre fotbal, ci despre carieră şi viaţă în general. Săptămâna trecută Gerald Piqué, mai cunoscut în ultima vreme pentru divorţul de celebra Shakira decât pentru faptele de vitejie de pe terenul de fotbal, şi-a anunţat (pe Twitter) pensionarea. Deşi omul nostru are 35 de ani, deci oricum se apropia acest deznodământ, faptul că a ales să renunţe în mijlocul sezonului competiţional, înaintea unui meci oarecare din campionat, a fost neaşteptat şi a dat naştere numeroaselor speculaţii. Mulţi au dat vina pe dezastrul financiar din care echipa la care a jucat mare parte din cariera lui, nu reuşeşte de ani buni să iasă. Alţii pe dificultătile din viaţa personală, care şi-au pus amprenta asupra performanţelor profesionale. S-a scris chiar că noutăţi legislative din sport, legate de conflictele de interese, l-au determinat să facă o alegere între afacerile personale şi cariera sportivă. În spatele deciziilor bruşte de carieră însă nu stau niciodată doar impulsuri sau schimbări de moment. Şi uitându-ne retrospectiv la cariera lui Piqué, vedem că ...
Citește mai mult »

Neangajabilii

Am citit zilele trecute prin presă despre o abordare inedită de a atrage noi angajaţi: organizarea petrecerilor de recrutare, în care tinerilor li se prezinta eventuale oferte de job. Pariez că sunt eşuate din start, vă zice cine o persoană care se chinuie din iunie să găsească pe cineva care a absolvit o facultate, oricare, ştie engleza la un nivel avansat şi poate respecta nişte instrucţiuni simple, că în ultima vreme asta-i hiba celor pe care îi cunoaştem la interviuri. Astăzi am citit despre o bursă a locurilor de muncă organizată în Giurgiu. A durat doar o oră, pentru că n-au fost doritori. Pentru 260 de joburi s-au prezentat câţiva aiuriţi fără BAC, dar care vor să fie generali sau măcar să aibă un job cu program lejer. Angajatorii se plâng dintotdeauna că şcoala românească nu-şi pregăteşte profesional absolvenţii. Dar ruptura de realitate generează situaţii mai tragice. Pentru că şcoala românească a început să livreze generaţii întregi de neangajabili. Copiii care trec prin ea precum gâsca prin apă, protejaţi de un sistem care are nevoie de capete pentru ...
Citește mai mult »

Cum arată piaţa muncii în această toamnă?

În mod obişnuit, toamna vine cu o apetenţă mai mare a angajatorilor pentru a-şi găsi forţă de muncă, iar acest trend se păstrează şi în acest an. Dar tot în mod obişnuit, pofta firmelor de a face angajări este oarecum corelată cu cea a oamenilor de a-şi căuta job nou. Iar acest trend nu se mai păstrează în acest an. Creşterile galopante de preţuri, mai ales la utilităţi, îi determină pe români să fie mai prudenţi şi mai puţin dinamici în piaţa muncii. Explicaţia este destul de simplă: un job nou înseamnă schimbare, iar schimbarea înseamnă neprevăzut. În situaţii de criză oamenii preferă să aibă control. În ţara în care măririle relevante de salariu vin aproape exclusiv la pachet cu un loc de muncă nou, pare un paradox să devii fidel unui context profesional fix atunci când toate preţurile bubuie. Dar este logic să-ţi doresti a-ţi păstra statutul şi beneficiile extrasalariale obţinute de-a lungul timpului, să preferi ceea ce cunoşti, gestionezi mai uşor, previzionezi. În cazul tinerilor situaţia este şi mai ciudată. Deşi majoritatea companiilor îşi doresc cu ardoare ...
Citește mai mult »

Ce mai face subsemnata?

În linii mari se trezeşte dintr-o perioadă provocatoare şi plină de neprevăzut. Chiar mă gândeam în ultima vacanţă a verii că tare aş vrea să trăiesc măcar o vreme într-o rutină plictisitoare ca în vremurile bune. Să nu fie nici urcuşuri, nici coborâșuri, ci doar cafeaua de dimineaţă, mailurile, proiecte simple cu timp scurt de execuţie, plimbări în parc, timp de gătit ce-mi place mie, perioade de plictis şi lene. Poate, cine ştie, se apropie aceste timpuri istorice. Între timp muncesc, însemnând că recrutez (şi selectez, dacă mă ajutaţi să am ce). Pentru unul dintre partenerii noştri caut un Junior Freight Forwarder, adică o persoană care să fi absolvit studiile universitare (preferabil în domeniul transportului, dar nu neapărat), să stie engleza foarte bine, să aibă abilităţi de comunicare şi disponibilitatea de a învăţa despre transportul fluvial, maritim, terestru, derularea contractelor în acest domeniu, gestionarea relaţiei cu clienţii. Daţi, vă rog, vestea mai departe! Şi dacă ajunge unde trebuie, astept CV la adresa mea de mail: valentina @ itex.ro. Am intrat în rândul ciudaţilor şi mi-am făcut cont ...
Citește mai mult »

La ce sunt bune crizele?

Se spune că lucrurile bune aşteaptă dincolo de zona proprie de confort. Eu cred că sunt tangibile, exact în jurul nostru, dar ne sunt accesibile abia când scăpăm de propria noastră importanţă din câmpul vizual. Cu alte cuvinte, că tot ce este bun în viaţă stă dincolo de Ego. Abia atunci când înţelegem că fundul nostru are aceleași funcţiuni ca şi celelalte funduri, ba chiar şi creierul, deci doar comportamentul, caracterul, acţiunile, rezultatele noastre ne diferenţiază de cei din jur, devenim cu adevărat oameni mari. Ego-ul ne dictează cum să ne îmbrăcăm, ce să răspundem când suntem ofensaţi, ce statut credem ca merităm. Dincolo de el stau răspunsuri mai profunde, uneori incomode, dar hotărâtoare pentru o viaţă sănătoasă, împlinită, în echilibru mental. Oamenii normali au tendinţa de a venera confortul. De aceea se tem de schimbări, îşi găsesc ocupaţii doar de dragul de a-şi umple timpul şi se uită la alţii cu ochi critic pentru a-şi întări convingerile care i-au dus pe acest drum liniştit şi uşor de dus. Oamenii mari nu se tem de disconfort, ba chiar îşi ...
Citește mai mult »

Şcoala destinului

Am fost weekendul trecut la Destiny Park, un loc unde copiii se poat juca de-a meseriile (şi nu numai). S-a deschis de curând şi probabil că aş fi amânat vizita dacă nu ar fi venit copilul cel mare cu nişte invitaţii VIP primite la deschiderea oficială la care a participat. Mă bucur însă că am ajuns încă de la început pentru că sunt foarte curioasă de evoluţie. Am privit așadar experienţa cu ochi de mamă al cărui prim copil şi-a început deja destinul profesional, de om preocupat de educaţie şi de consilier în orientare şcolară/ profesională. Recunosc că am analizat inclusiv din punct de vedere business proiectul cu pricina şi probabil că aici este marea provocare pe care o vor avea fondatorii: să menţină interesul publicului şi a brandurilor prezente acolo suficient de treaz încât să poată susţine financiar proiectul un timp îndelungat. Am mers acolo cu doi copii, unul clasa a treia şi celalalt a cincea, care s-au dovedit a avea în mare parte interese comune. Le-a plăcut enorm experienţa, şi nu mă refer doar la ...
Citește mai mult »