Rătăcind prin schiţe

Căutând prin draft-uri un articol despre educaţie (am unul la care scriu de mult şi pare imposibil de terminat), am găsit ceva mult mai bun, scris anul acesta chiar de ziua mea, care aparent nu m-a prins într-o dispoziţie prea optimistă. Acum m-am amuzat totuşi citindu-mi gândurile din toiul iernii şi al depresiei 🙂

Astăzi mai prind un ghiocel în buchetul vieţii. Sau o frezie, că ghioceii îmi plac doar în poze.

După Revoluția din Decembrie ’89 a apărut o întrebare obsesivă care avea rolul de a identifica potențialii comuniști: “ce ai făcut în ultimii cinci ani?”

Ce-i drept cel mai recent cincinal al meu arată destul de tern, aproape comunist, dar nu-l pot reseta, așa că iau ce-i mai bun din el: a fost plin de know-how.

Iată așadar mostre din înțelepciunea mea. Învățați!

1. Când viața îți dă lâmâi, sigur nu ai miere. Tot ce poți face este să le folosești ca proiectile.

2. Frumusețea care contează în zilele noastre este cea interioară: silicon, botox, toate sunt în corpul nostru, nu în afara lui. Probabil a venit timpul să lucrez la ea.

3. Banii sunt ochiul diavolului, dar țineți asta pentru voi. Am încercat să i-o spun doamnei de la casa de marcat a unui supermarket și a vrut să sune la 112.

4. Freud credea că de vină pentru toate suferințele noastre este mama. Eu cred că avea dreptate: mama lui Freud este de vină pentru toate suferințele oamenilor care i-au urmat acestuia.

5. Am citit că oamenii îmbătrânesc precum vinul: unii devin oțet, alții devin un deliciu. Este fals, oamenii îmbătrânesc precum boabele de strugure: unii devin stafide, alții putrezesc. Sper să apuc prima variantă.

Am aberat destul, mă duc să sufăr offline. La mulți ani mie!”

Ca să fie tacâmul complet, aş putea primi chiar şi niste cadouri! Chiar aşa, cât mai e până la Crăciun? 🙂