Management

Timpul de muncă și timpul de odihnă

Zilele trecute am fost martora unei discuții pornită de la o problemă des întâlnită la noi: în concepția șefilor timpul de lucru al angajaților se poate dilata oricât. Nu contează ora, ziua din săptămână, locul în care se află angajatul, acesta trebuie să răspundă prompt și să execute. Există astfel manageri care trimit mesaje sau mailuri la ore indecente, pe principiul “lasă că răspunde când vede!” sau pentru care duminica-i o zi numai bună de comunicat obiectivele pentru luni. S-au văzut chiar cazuri în care patul de spital părea un loc numai bun de reflectat la binele companiei și performanțele pacientului. Multe țări europene au reglementat foarte strict timpul de lucru. La noi, pare că singura grijă a legiuitorului a fost aceea ca nu cumva sub umbrela unor pontaje false să stea ascunsă munca la negru. Bani la stat să dăm, că la restul abuzurilor facem față cum putem. Este atât de rea legislația noastră? Dacă o citești cu ochi de jurist, nu. Reglementează numărul de ore permis pe săptămână cu derogările de rigoare. Spune clar cum e ...
Citește mai mult »

Ziua bună se cunoaște de dimineață

Vă amintiți de vorba asta din titlu? Este foarte înțeleaptă și dovedită empiric: atunci când ne trezim cu chef de viață, parcă altfel ne merg orele. Când, în schimb, o facem cu fața la cearceaf, greu ne montăm întru activitate. Dincolo de a fi o zicală veche și corectă, o putem considera și un adevărat ghid de bune practici manageriale și educaționale. Îmi amintesc că la un moment dat îmi începeam săptămâna împreună cu managerii firmei la care lucram într-o ședință de analiză. Era propunerea Owner-ului și uneori ne-o furam serios acolo. N-am făcut, n-am dres, nu suntem în stare, nu reușim. După ce se termina mă simțeam ca scăpată dintr-un lagăr de concentrare. Pe cât era de utilă din punct de vedere planificare, pe atât era de distructivă din cel al nivelului de energie și motivație. Apoi, mai știți profesorii aceia care își începeau orele cu teorii și rățoieli? Suntem varză, nu știm, nu învățăm, nu suntem atenți, nu vrem. Restul de timp eram cu mintea împrăștiată, ar fi putut avea tot talentul pedagogic din lume, orice ...
Citește mai mult »

Mai mult ca perfectul

La începutul carierei, lipsa mea de experiență era compensată de o dorință uriașă de a învăța. Am citit enorm, am mers la cursuri și intensiv la interviuri de selecție. E drept că cele din urmă m-au ajutat mai mult la capitolul “Așa nu”, dar asta-i altă poveste. În procesele de recrutare mergeam după buchea cărții. Întâlnirile cu potențialii candidați erau bine pregătite în prealabil, semistructurate, ulterior serios documentate. Da, aveam în program inclusiv întrebările acelea desuete “unde te vezi peste cinci ani?” sau “ce ai făcut relevant în ultimii trei?”. Nu dați cu pietre, nu sunt așa rele precum par și aș putea să scriu o carte cu posibile răspunsuri și interpretarea lor. Niciodată eliminatorie! Până când am întâlnit la una dintre ele potențialul angajat perfect. Cu răspunsuri exacte la toate întrebările mele, cu întrebări la rândul său pertinente, ba chiar și cu un mic carnețel în care puncta esențialul. Omul era incredibil de corect, inclusiv vestimentar. Nu a avut o grimasă care să nu fie la locul ei. Iar interacțiunea mă făcea să mă simt de parcă ...
Citește mai mult »

Întrebările trebuie puse acolo unde își găsesc răspunsul care contează

În grupurile de discuții despre antreprenoriat apare periodic întrebarea: “cum îmi pot motiva angajații?” Cu sutele de răspunsuri aferente, unele corecte, altele exotice, oricum inutile, costisitoare sau greu de implementat. Adesea răspunsul este simplu, dar bine ascuns prin structurile organizaționale. Așa cum și brandul de angajator este determinat de munca de zi cu zi a fiecărui angajat, de acele decizii spontane și mai puțin de procese elaborate și formale născocite prin birouri manageriale. Dar nu o dată mi s-a întâmplat să văd șefi investind în tot soiul de artificii menite să crească motivația și să ridice productivitatea până la cer. Și fiind primii care cad pradă fix demotivării generate de lipsa unor rezultate rapide și pozitive. Și asta pentru că foarte puțini oameni caută răspunsurile acolo unde trebuie. Unii se uită la TV în gura unei avocate ciudate să afle despre vaccinare, alții citesc bloguri scrise de vedete care au făcut școala de dans care să le spună cum să-și educe copiii și avem și categoria managerilor care apelează la tot soiul de consultanți care nu știu că ...
Citește mai mult »

Viitorul sună.

De ceva vreme se simte vântul schimbării în HR și asta înainte de a se instaura prezenta criză sanitară. Una dintre cele mai evidente tendințe fiind schimbarea modului în care este privit angajatul. Dacă până acum conta capacitatea sa de a munci, productivitatea, de ceva vreme auzim în literatura de specialitate termeni total exotici în trecut precum”fericire” (da, din aceea personală),  satisfacție, sens (al vieții în general!), wellness. Există și în HR, ca în orice alt domeniu, o modă, trenduri, influențe, marketing, iar angajatul văzut ca om, personalitate complexă cu nevoi diverse, și nu ca resursă, este noua normă. Pare frumos, un vis devenit realitate chiar, pentru profesioniștii din domeniu. Dar toată grija aceasta excesivă pentru binele angajaților care trece cu mult peste zona profesională, intruziunea într-un spațiu care până acum era considerat intim, are, normal, un scop pecuniar. Astfel mutând atât fericirea, cât și relaxarea sau dezvoltarea personală în spațiile de lucru, angajatul își va petrece tot mai mult timp acolo. Legăturile vor fi tot mai greu de tăiat. Diferența dintre viața personală și cea profesională tot ...
Citește mai mult »

Un pas mic poate genera o schimbare uriașă

Urmează o relatare foarte lungă și personală, dar, așa cum v-am obișnuit, cu o concluzie cât o întreagă morală! În casa noastră, încă de când ne-am imaginat-o, a existat o cameră pentru tata. Care a fost bunic destoinic, bonă, finanțator, suport moral, om bun la toate mai ales de când a apărut copilul mare pe lume. Numită “camera lui Toma”, încăperea de la parterul casei i-a fost și dormitor, și refugiu atunci când starea lui de sănătate a început să se deterioreze. Din momentul în care am fost nevoiți să apelăm la ajutor specializat pentru îngrijirea lui, camera a rămas suspendată în trecut. Mi-a fost greu să-i strâng hainele pe care le avea într-o ordine exemplară în zilele bune și pe care le bulibășea imediat ce i le aranjam în zilele nebune. Să eliberez sertarele de toate nimicurile pe care le strângea minuțios. Să găsesc spațiului o utilitate nouă, acum, că proprietarul a căpătat o locuință într-un loc ceva mai îndepărtat și liniștit. Căpitanul nostru a încercat să o transforme într-o cameră de joacă. A existat acolo o ...
Citește mai mult »

În afaceri, ca și în viață, oamenii vin și pleacă

Îmi amintesc că în tinerețea profesională obișnuiam să cumpăr prăjituri pentru colegii care demisionau. Un soi de party post-divorț, trist dar cu accente vesele, că așa-i în viață, orice sfârșit cu potenţial de înroșit ochii poate înseamna un început care să aducă zâmbetul pe buze. Nu toți primeau această tratație, existau și cazuri în care resentimentele sau supărările ar fi făcut nepotrivită o astfel de experiență. Dar indiferent de final, întotdeauna i-am înțeles pe cei care plecau, fie pentru un salariu mai mare, fie pentru orizonturi profesionale mai vaste, fie pentru țări cu o apă mai caldă ori pentru că pur și simplu își doreau altceva. Și întotdeauna am considerat că oamenii care simt nevoia să meargă mai departe, trebuie lăsați să-și trăiască deciziile. Pentru că în ciuda aparenţelor, întotdeauna există un motiv întemeiat al acestora. Este greu să trăieşti cu un salariu subdimensionat sau un şef întotdeauna încărcat. Într-un continuu plictis profesional. Sau cu demonii bine ascunşi de ochii lumii ai celor cu care îţi împarţi biroul sau existenţa. Iar în ciuda previziunilor negative ale criticilor, ...
Citește mai mult »

Oameni, metehne și obiceiuri

În ultima vreme au apărut discuții despre moralitatea celor care ne livrează diverse bunuri. Am auzit astfel din cel puțin trei surse că unii curieri încearcă să-și suplimenteze veniturile taxând suplimentar servicii imaginare, adică păcălind persoane vulnerabile sau pur și simplu neatente. Și mi-am amintit cum era să sar la beregata unui mare antreprenor la o conferință pe teme de management, unde stimabilul ne sfătuia despre cel al resurselor umane din HoReCa: când vine vorba despre prestările de servicii, ca patron dai salariul minim pe economie și atât. De rest se ocupă clienții. Angajații care se descurcă au așadar bacșișuri mari, care suplimentează serios veniturile. Patronul economisește din taxe, muncitorul are venituri de vis. Omniprezentul gri petrol al salarizării, că negru abanos e rușinos, de aceea numa’ la buticurile insignifiante îl mai vezi. Pare profitabil, nu zic nu! Dar a lăsa nivelul de trai și motivația angajaților care prestează servicii la mâna clienților este, de fapt, păgubos. Nu doar că oamenii ăștia nu au acces la instrumente de creditare pentru a-și îmbunătăți diverse aspecte ale vieții, de exemplu să-și ...
Citește mai mult »

Ce alegi: un medic care știe meserie sau unul care are “atitudine”?

Este plină agora online de păreri privitoare la criteriile de selecție care trebuie aplicate la angajare. Și există o unanimitate: contează mai mult profilul personal decât pregătirea profesională. Atitudinea este cea care vinde, nicidecum știința de carte. Într-o țară de mâna a treia, da, contează mai mult să pară că știi, nu că știi, așa cum zice copilul meu mare. Să fii mințit frumos, să fii atras, motivat, fermecat. Dar marile descoperiri științifice, invenții, miracole medicale, nu au fost făcute de șmecherași care știau cum să fenteze un interviu de angajare, ci de oameni tobă de carte. La fel și firmele pe care le vedem acum ca iconice. Marile branduri au în istoria lor oameni care poate personal n-au fost cei mai atractivi sau angajabili. Dar clar au știut cu balonul managementului. Și despre leadership se vorbește obsesiv. Este la modă să fii un șef cool. Dar în situații de criză economică, ciclice și imprevizibile după cum observăm, mai importante decât carisma sunt capacitatea de a lua decizii grele și de a rămâne ferm pe poziții. De regulă, ...
Citește mai mult »

Carieră: ce foloase aduce un începător?

Știu că mulți privesc firmele ca pe organizații de binefacere. Ar trebui să-i angajeze pe toți cei care se prezintă la interviu sau măcar să aducă un psiholog care să le dea vestea proastă cât mai netraumatizant și personalizat cu putință. Și, după angajare, să-și mângâie zilnic pe cap angajații, spunându-le că sunt deștepți și frumoși. (*) Dar nu sunt. Și fiecare sosit este privit ca o resursă care, pe de o parte costă, și pe de alta aduce niște foloase. Așa cum oaia ne dă lâna, programatorul ne dă cod, contabilul ne dă ordine de plată, iar cel de la HR aduce alte oițe, pardon resurse, numai bune de introdus în Revisal. Companiile s-au prins, totuși, că trebuie să menajeze orgoliul oamenilor și au început să transmită formal mesaje de o corectitudine psihologică soră cu cărțile defunctului Mielu Zlate. Dar, între timp, toate caută soluții de a înlocui oamenii cu roboți, care nu cer concediu, nu se organizează în sindicate și nu au nevoie de “chimie” în relațiile cu șeful. E o capcană, dar când suntem mințiți ...
Citește mai mult »