Management

Confuzii autohtone

Există în mentalitatea românilor (cel puțin) trei confuzii păguboase care se perpetuează de la generație la generație și ale căror efecte par a fi tot mai vizibile. Încurcăm astfel: Talentul cu “atitudinea” În spațiul mioritic talentul este identificat adesea prin aparențe. Adicătelea unul care are tupeu, se agită mai mult ca alții, se bagă în față se cheamă că este bun în ceea ce face. Cunoașteți personajele, sunt multe prin firme, pe terenurile de sport, prin grupurile de acțiune, la televiziune și, mai ales, în Social Media. Doar că talentul este mult mai mult decât atât: un cumul, adesea subtil, de abilități fizice, psihologice, morale, dintre care unele la care adesea nici nu gândim. Cel adevărat se lasă șlefuit, construit și se demonstrează în timp. Nu se arată întotdeauna evident, spectaculos. Și, contrar opiniei publice, nu este ușor de pus pe drumul spre succes. N-ar trebui să ne mirăm, așadar, că mulți dintre cei cu adevărat talentați își caută devenirea dincolo de granițe. Ochii noștri sunt furați adesea de speculanți care prind contexte favorabile și având ceva abilități sociale par ...
Citește mai mult »

Pentru o viață sănătoasă renunțați la ego de cel puțin trei ori pe zi

Despre Ego trebuie să spunem numai de bine. Altfel îl apucă furia narcisică și vai de cine îi iese în cale! Ego-ul este acel cumul de identități pe care ni le creăm pentru a supraviețui social. Este sinele fals, zic psihologii, este îndepărtarea de Dumnezeu, zice religia. Este bun și rău, util și distrugător. Dar oricum ar fi, simpla lui conștientizare ne așează pe drumul către echilibru. Cum recunoaștem Ego-ul? E mai simplu decât pare pentru că pornește de la banalul pronume EU. În parenting se ivește atunci când părintele se lasă purtat de propriile dorințe, așteptări care să-i satisfacă nevoia de statut și uită de cele reale ale copilului: eu vreau să iei note bune (nu neapărat să înveți constant și mult), eu vreau să iei premiu (nu neapărat să-l și meriți), eu vreau să te porți frumos să nu mă faci de râs, deci nu mă interesează starea ta emoțională. Părinții dominați de ego folosesc mult acest pronume. “Eu știu mai bine”, “eu la vârsta ta eram zmeu” sau, celebrul, “pentru că așa zic eu!” Inutil ...
Citește mai mult »

A renunța nu înseamnă a pierde

Facebook mi-a amintit azi de un filmuleț realizat la finalul clasei a patra, în care copilul meu cel mare își prezenta cariera previzionată a fi în 2023. Recunosc că acum 8 ani, 2023 părea foarte departe. Astăzi realizez cât de atroce și crud trece timpul. Oricum, sunteți sau nu curioși despre ce meserie credea el că va avea peste nici doi ani, eu tot vă zic: ar fi vrut să fie programator. Înregistrarea video cu pricina ni-l arată așa cum este dintotdeauna: dezinvolt în fața camerei, spunând mesajul din prima, fără script prealabil, cursiv, fără mari emoții. Era deja premiant cu trupa de teatru din care făcea parte, dar și foarte pasionat de tehnologie. Drumul ales, însă, nu a fost deloc drept: la liceu nu a mers la mate-info ci la bilingv socio, dorindu-și mai întâi să dea la Drept, a cochetat în continuare cu actoria, a ajuns să facă radio, iar acum, că-l termină cu brio, majoritatea facultăților la care a aplicat afară și l-au acceptat sunt în zona de Project Management IT. Cel mai probabil va ...
Citește mai mult »

Piaţa muncii ar trebui să poarte un nume: Obor, Drumul Taberei sau Matache

Nu cred că e recruiter care să nu se fi plâns măcar în faţa oglinzii din baie de atitudinea pe care o au candidaţii din proiectele de recrutare şi selecţie. Şi nu este căutător de job care să nu fi zis măcar în bărbie de mama, tata şi străbunii celor care îi invită (sau nu) la interviuri. Ca de obicei, au dreptate şi unii, şi alţii. Ambele baricade sunt prinse în mrejele propriilor interese şi atunci când fiecare vrea doar să câştige, unul clar va fi perdant. Ceea ce în relaţiile de muncă devine păgubos nu doar din punct de vedere financiar ci şi emoţional. În mod normal, atitudinea corectă în astfel de proiecte, este aceea în care ambii parteneri trebuie să prioritizeze câştigul celuilalt: companiile trebuie să se gândească nu la cum să-l atragă pe cel mai bun şi, totodată, ieftin, ci, mai ales, cum să-l dezvolte şi păstreze cât mai mult timp. Iar candidaţii, nu doar cum să obţină jobul în cauză, ci cum se pot dezvolta profesional într-un mod în care şi performanţele de ...
Citește mai mult »

Ce notă îți dai azi?

Unul dintre psihologii sportivi pe care îi urmăresc via LinkedIn, scria zilele trecute ca nimeni nu poate performa pe teren de nota 10 din 10. Uneori eşti de 6/10, alteori de 8/10 şi că este ok aşa. Iar un sportiv trebuie să-si propună de fiecare dată să performeze cât poate de bine în acel moment, nu să fie de podium. Şi dacă a fost de 7/10 este minunat, pentru că a evitat să fie de 5 sau 6. Pare evident şi banal, dar uitându-mă în jur, nimeni nu se poartă că și cum așa ar fi. Cu toţii ne închipuim că cei din jur ar trebui să fie nişte supereroi cu reîncărcare automată, care să execute la foc automat performanţe spectaculoase. Nu doar pe terenul de sport, ci şi în băncile de la şcoală, prin birourile corporatiste sau cele prăfuite ale statului român. Este clar că discuţia se dovedeşte mai nuanţată de atât şi depinde ca întotdeauna de care parte a paharului o apuci. Pentru că, de exemplu, dacă ai fost de 7, ai evitat totodată sa ...
Citește mai mult »

Angajați pe sprânceană

Una dintre știrile dimineții ne spune că un polițist bucureștean a ratat o intervenție pentru că în timp ce țara ardea, el era la un salon de pensat situat pe raza altei secții! Mai mult decât atât, întrebat fiind de ce nu s-a prezentat de urgență acolo unde era nevoie de el, acesta a mințit, fiind dat de gol de către cosmeticiană. Recunosc că mă încearcă regretul că știrea nu este ilustrată cu poza sprâncenelor proaspăt aranjate. Dar chiar și așa, denotă destul de clar prioritățile unora dintre cei care se presupune că ar trebui să aplice legea. Nu comentez asupra dreptului fiecăruia de a-și îmbunătăți fizicul după cum dorește. Pensat, epilat, vopsit, orice te face să te simți mai bine în pielea ta, merită încercat. Dar când un om are ca job liniștea și disciplina celorlalți, ar trebui, la rândul său, să fie disciplinat, responsabil, corect. Nu să chiulească precum liceenii din ziua de azi! Iar când ești polițist și bagi nemotivate, măcar mergi la sală! Este dovedit empiric că ne plac mai mult mușchii bine conturați decât sprâncenele bine ...
Citește mai mult »

Despre vaccinarea angajaților

Actualele vremuri pandemice influențează nu doar contextul economic, ci și relațiile de muncă. Au apărut astfel noi reguli de urmat, noi obligații atât de partea angajaților cât și de cea a angajatorilor. Și noi riscuri, nu doar cel al focarelor de infecție ci și umbra unor noi tipuri de abuzuri. Și pentru că lucrurile nu erau suficient de complicate, vaccinarea împotriva Covid 19 vine să mai creeze două tabere adverse: cei care își doresc să se imunizeze voluntar și cei care, dintr-un motiv sau altul, refuză să o facă. Întrebarea cea mai arzătoare în companiile deja încercate de pandemie devine așadar: putem obliga angajații să se vaccineze? Este evident pentru toată lumea că nu (încă). În primul rând pentru că nu există o legislație care să susțină un astfel de demers. În al doilea rând, pentru că angajații au dreptul la propriile lor decizii în ceea ce privește sănătatea și viața personală. Și nu în ultimul rând, pentru că este greu să creezi precedentul în situații de o asemenea anvergură. Poate deveni vaccinarea angajaților obligatorie? Crizele economice și sanitare pot ...
Citește mai mult »

Timpul de muncă și timpul de odihnă

Zilele trecute am fost martora unei discuții pornită de la o problemă des întâlnită la noi: în concepția șefilor timpul de lucru al angajaților se poate dilata oricât. Nu contează ora, ziua din săptămână, locul în care se află angajatul, acesta trebuie să răspundă prompt și să execute. Există astfel manageri care trimit mesaje sau mailuri la ore indecente, pe principiul “lasă că răspunde când vede!” sau pentru care duminica-i o zi numai bună de comunicat obiectivele pentru luni. S-au văzut chiar cazuri în care patul de spital părea un loc numai bun de reflectat la binele companiei și performanțele pacientului. Multe țări europene au reglementat foarte strict timpul de lucru. La noi, pare că singura grijă a legiuitorului a fost aceea ca nu cumva sub umbrela unor pontaje false să stea ascunsă munca la negru. Bani la stat să dăm, că la restul abuzurilor facem față cum putem. Este atât de rea legislația noastră? Dacă o citești cu ochi de jurist, nu. Reglementează numărul de ore permis pe săptămână cu derogările de rigoare. Spune clar cum e ...
Citește mai mult »

Ziua bună se cunoaște de dimineață

Vă amintiți de vorba asta din titlu? Este foarte înțeleaptă și dovedită empiric: atunci când ne trezim cu chef de viață, parcă altfel ne merg orele. Când, în schimb, o facem cu fața la cearceaf, greu ne montăm întru activitate. Dincolo de a fi o zicală veche și corectă, o putem considera și un adevărat ghid de bune practici manageriale și educaționale. Îmi amintesc că la un moment dat îmi începeam săptămâna împreună cu managerii firmei la care lucram într-o ședință de analiză. Era propunerea Owner-ului și uneori ne-o furam serios acolo. N-am făcut, n-am dres, nu suntem în stare, nu reușim. După ce se termina mă simțeam ca scăpată dintr-un lagăr de concentrare. Pe cât era de utilă din punct de vedere planificare, pe atât era de distructivă din cel al nivelului de energie și motivație. Apoi, mai știți profesorii aceia care își începeau orele cu teorii și rățoieli? Suntem varză, nu știm, nu învățăm, nu suntem atenți, nu vrem. Restul de timp eram cu mintea împrăștiată, ar fi putut avea tot talentul pedagogic din lume, orice ...
Citește mai mult »

Mai mult ca perfectul

La începutul carierei, lipsa mea de experiență era compensată de o dorință uriașă de a învăța. Am citit enorm, am mers la cursuri și intensiv la interviuri de selecție. E drept că cele din urmă m-au ajutat mai mult la capitolul “Așa nu”, dar asta-i altă poveste. În procesele de recrutare mergeam după buchea cărții. Întâlnirile cu potențialii candidați erau bine pregătite în prealabil, semistructurate, ulterior serios documentate. Da, aveam în program inclusiv întrebările acelea desuete “unde te vezi peste cinci ani?” sau “ce ai făcut relevant în ultimii trei?”. Nu dați cu pietre, nu sunt așa rele precum par și aș putea să scriu o carte cu posibile răspunsuri și interpretarea lor. Niciodată eliminatorie! Până când am întâlnit la una dintre ele potențialul angajat perfect. Cu răspunsuri exacte la toate întrebările mele, cu întrebări la rândul său pertinente, ba chiar și cu un mic carnețel în care puncta esențialul. Omul era incredibil de corect, inclusiv vestimentar. Nu a avut o grimasă care să nu fie la locul ei. Iar interacțiunea mă făcea să mă simt de parcă ...
Citește mai mult »