Imnul României, care pare mai degrabă un blestem decât o binecuvântare, face referire la oamenii răi, barbarii de tirani, ce ne-au adâncit în somnul de moarte.
Am avut și dușmani, că așa-i în istoria tuturor popoarelor.
Totuși pare a fi în ADN-ul nostru să dăm mereu vina pe alții. Nu e de vină Costel că nu i-a plăcut cartea, ci politicienii care fură, că nu are el un rost pe lume. Și nu e de vină Mirel că nu-i place munca, ci patronii nenorociți care fac și dreg. Cam aceștia sunt barbarii de tirani ai zilelor noastre: oricine altcineva pe care aruncă vina cei care nu vor să-și asume responsabilitatea.
Dar dacă ne uităm în jur, nu vin turcii să ne murdărească trotuarele. Nici americanii să pună îngrășământ pentru ambrozie. Nici rușii să dea manelele la maxim în toiul nopții să știe vecinii câtă șmecherie stă în noi. Nu vin nemții să fure cabluri de electricitate. Nici vecinii bulgari să pună toate mizeriile toxice în roșiile și salata din solar, vândute apoi ca “bio, de la țărani”.
Ba chiar sosesc oameni buni și săraci de pretutindeni să ne crească mari copiii, să ne aducă mâncarea la restaurant sau să dea cu mopul prin scările de bloc.
Barbarii suntem noi, românii. Nu toți, evident! Ci aceia, tot mai mulți, care fac un titlu de glorie din a fi mârlani. Care cred că șmecheria le va aduce un loc în istorie. Și prețuiesc puterea bâtei, deși datul cu ea în baltă ar putea fi la probă de campionat național.
Aceia care consideră bunul simț o pierdere de vreme. Și politețea un semn de slăbiciune. Care vor să se întoarcă la vremuri primitive ca mințile lor. Care consideră inteligența o amenințare, uitând că dacă n-ar fi existat oameni deștepți încă mai mânau cai, nu motoare, iar copiii lor nou-născuți ar fi avut puțin mai mult de zero șanse să supraviețuiască la naștere.
Nu avem nevoie de dușmani din afară, ne suntem noi cei mai mari și aprigi din câți ne-a dat istoria. Și trist este că îmbrăcăm răutatea, ura, dorința de răzbunare în hainele credinței și patriotismului.
Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte în care te adâncești în zilele noastre singur, singurel!