Există o grămadă de resurse privitoare la interviul de selecție. Atât online cât și offline sunt catralioane de sfaturi aferente: ținuta recomandată, trucuri privind limbajul corpului sau răspunsurile întrebărilor “capcană”. Sper să-mi găsesc răbdarea să le pun și eu cap la cap din nou, reluându-le pe cele cu adevărat utile, pentru că mitologia devine virală, iar sfaturile cu adevărat autentice se pierd în noianul de maculatură.
Astăzi vă vând un pont privitor la acel moment în care intervievatorii oferă sacrificatului candidatului dreptul șansa de a pune întrebări.
Încep cu a descrie contextul: în caz că nu v-ați dat seama, departamentele de resurse umane sunt imaginea vie și reală a companiei pe care o reprezintă. În ele stau încapsulate întreg climatul organizațional, toate metehnele manageriale și toate frustrările care bântuie angajații.
Când firma este bine, cu oameni normali, cu fluxuri de lucru optime și cash flow sănătos, veți întâlni așadar la interviu persoane tonice, care știu ce caută și ce au de făcut, empatice și deschise spre a comunica. Când lucrurile merg rău, veți găsi niște persoane chiaune, incapabile să descrie nevoile, cu țâfnă și arțag asezonate de știuta superioritate.
Evident, în realitate lucrurile variază mult între cele două extreme.
Acesta fiind contextul, iată și cea mai bună întrebare pe care o puteți pune ca intervievat la interviul de angajare:
”Care este durata medie de angajare a persoanelor din departamentul de HR căruia aparțineți?”
Cu nuanțele importante, eventual: care este recordul matusalemic? (Adică durata maximă de angajare.) Dar recordul purice? (Adică durata cea mai mică.)
Acolo unde HR-ul are probleme cu fluctuația de personal, este coșmarul dragii mei. Fugiți și nu vă uitați în urmă! Acolo unde întâlniți oameni care stau bine pe scaune, este clar că merită unul!
P.S. Eu nu am timp aici de diplomație, dar în cadrul discuției întrebarea trebuie ambalată frumos în empatie, curiozitate autentică și alură profesională. Îmi mulțumiți altă dată!