Natura ne-a dat tot ce ne trebuie pentru a supraviețui. Atunci când riscăm să ne lovim avem instinctul de a ne feri, dacă auzim un zgomot prea puternic ne acoperim urechile. Scuipăm ce nu ne place, ne protejăm ochii de lumină puternică. Oftăm pentru a trage aer adânc în piept.
Emoțional avem același instinct de a ne depărta fizic și mental de situațiile care ne fac rău. Să punem distanță, să evităm. Să simțim prin furie ceea ce ne încalcă limitele. Să “mirosim” toxicitatea.
Cu toate acestea pare că educația ne pregătește de abuz. Trebuie să ascultăm de persoane imature emoțional, ba chiar să le respectăm, dacă au o poziție de autoritate. Nu avem voie să ne pocnim agresorii, deși, poate o merită și ar fi cea mai scurtă rezolvare. Suntem categorisiți drept “sensibili” sau evitanți dacă ne retragem din discuții aberante, care nu duc nicăieri.
A fi politicos, devine astfel calea sigură de a fi victimă.
Văd în jurul meu la fel de mulți adulți neterminați ca și în copilăria mea. Care își câștigă statutul social nu prin competențe profesionale sau atribute personale pozitive, ci prin machiavelism. Care manipulează, întristează, taie aripi, batjocoresc vise. Deseori pentru mize minuscule, mizere.
Dar mă bucură să văd tot mai mulți copii care protestează. Care identifică precoce semnele unor personalități toxice. Care știu cât și cum trebuie tolerat. Care se depărtează, se înfurie, arată cu degetul, caută soluții.
Și mă bucur, pentru că un copil care luptă acum, înseamnă un alt copil care are părinții vindecați de propriile traume.