Serile trecute în toiul unei discuţii despre piraterie software şi psihologie umană (mult mai banală decât de pare), am avut o revelaţie exact când partenerul meu de discuţie a punctat că trebuie să învăţăm să plătim pentru ceea ce ne trebuie.
Da, exact asta este problema noastră, a românilor: ne place prea mult pomana. O divinizăm, o practicăm, este un mod de viaţă. Câţi dintre noi sunt dispuşi să dea bani pe un bilet pentru artistul autohton favorit? Tare puţini, de aceea îi numărăm pe degetele de la o mână pe cei care umplu Sala Palatului. Dar dacă vin pe banii Primăriei să cânte la Festivalul Frunzelor de Nuc, nu artişti mari, doar niste mediocri uitaţi de soartă, jumătate de Bucureşti se propteşte în public.
În business e la fel. Trebuie să livrezi know-how, interacţiune de 5*, servicii adiţionale, plus produsul sau serviciul contractat şi, dacă ai noroc, primeşti o parte din bani trimestrul următor. Restul îl poţi considera discount.
Pomana, ofertele speciale şi reducerile sunt singurele afrodisiace comerciale pe plaiurile noastre. Pare sexy foc, dar asta duce la sărăcie. Plus la servicii şi produse proaste.
Nu există să ai şi calitate, şi pret mic, şi timp de execuţie minim, şi organizare brici, şi angajaţi fericiţi. Iar noi, încurajând pomana, încurajăm de fapt corupţia şi dorelismul.
Primul pas pentru o societate mai fericită este unul pe care-l poate face oricine: să înţelegem că ieftin înseamnă prost şi gratis înseamnă scump. Să plătim nu doar umplerea burții şi haine pentru un presupus statut, ci şi un răsfăţ mic, o lecţie de expertiză, un serviciu la care nu ne-am gândit că ar putea costa. Doar aşa vom putea avea salarii mai mari şi un nivel de viață mai bun.
Zilele trecute am văzut o ştire cu niste clienţi ai unui supermarket care se băteau pentru hârtia igienică cu preţ redus. Asta nu ţine de săracie, ci de înţelepciune şi un minim respect faţă de propria noastră persoană. Bătaia pe hârtia igienică, altminteri un lucru dispensabil sau măcar uşor de înlocuit, nu are justificare sau măcar o explicație acceptabilă.
Sărăcia nu este o scuză, ci o situaţie care trebuie depăşită. Şi primul pas ar fi ca în loc să dăm doi lei de pomană, aşa cum suntem obişnuiţi din moși strămoşi, să începem a-i da în plus la hârtia igienică…