Fericirea stă în lucruri simple atât în viața personală cât și în cea profesională. E drept că în organizații vorbim despre implicare sau angajament ca indicator măsurabil, dar de dragul literaturii le putem băga pe toate în oala bucuriei.
Astfel, deși companiile investesc mult în spații de lucru desprinse parcă din filmele S.F. și pachete compensatorii creative, uneori sunt mizilicurile, chestiile insignifiante, cele care afectează starea de spirit a angajaților.
Ce reclamă așadar aceştia? (*)
Putem clasifica nemulțumirile după sursa lor. Avem așadar probleme legate de spațiul de lucru, de relațiile cu ceilalți, de proceduri și regulamente, de discrepanța dintre realitate și imaginea vândută la angajare și de micile detalii care fac viața mai frumoasă.
Le luăm pe rând și vedem ce ar fi de făcut.
Nemulțumirile privitoare la spațiul de lucru:
Cel mai des apar probleme în zona de climatizare, fluxul de aer rece poate produce diverse afecţiuni sau intoleranţe. Deşi ni se pare amuzant, mai ales că suntem un popor pentru care “curentul” este cauzator de diverse maladii (noroc că sunt tratabile), unii oameni chiar se simt inconfortabil când au constant în ceafă sau ochi suflarea iernii. Este greu de gestionat, mai ales în clădirile de birouri mari, dar cu reglaje şi feedback constant de la angajaţi se poate rezolva. De asemenea, ajută mult politica biroului gol, adică organizarea unor spaţii de lucru suplimentare, pe care angajaţii să le poată folosi la nevoie.
O altă problemă des întâlnită este legată de ergonomia scaunelor. Uneori sunem nevoiţi să stăm la birou tot programul și acuzăm adesea probleme cu spatele sau… chiar dosul. Investiţia în scaune de calitate şi birouri reglabile pe înălţime, astfel încât angajații să poată lucra în picioare când simt nevoia, ajută mult.
Lipsa unui spaţiu adecvat de luat masa este, de asemenea, un punct sensibil. Uneori vrei să ieşi în pauză, alteori să mănânci pe fugă o salată sau o felie de pâine cu brânză. Ambele opţiuni trebuie să fie permise şi acoperite din punct de vedere logistic.
Şi nu în ultimul rând supra sau sub-aglomerarea. Un birou în care dacă arunci un ac se opreşte sigur în părul cuiva este la fel de stresant ca un spaţiu imens gol, populat de doi oameni care îşi aud ecoul atunci când comunică.
Supărări privitoare la mediul de lucru şi relațiile interumane:
Nu vorbim aici despre leadership sau alte lucruri grele. Discutăm, aşa cum spuneam despre mizilicuri (sau nu) cum ar fi politeţea colegilor, natura umană în general. Cel mai des enervează:
-împrumutul umbrelelor colegilor fără a cere permisiunea în zilele ploiase;
-furtul mâncării aduse de acasă din frigider;
-că tot am ajuns aici, nici caserolelor goale sau pline uitate în frigider nu sunt pe plac nimănui;
-mirosurile puternice emanate de cei cu care se împarte spaţiul de lucru, surprinzător nu contează dacă este parfum sau transpiraţie;
-vorbitul tare sau mult la telefon;
-utilizarea să-i spunem defectuasă a toaletelor.
Toate acestea pot fi reglate din regulamente interne, afişaje creative şi discuţii unu la unu cu cei aflaţi în culpă, care deşi dificile, se termină întotdeauna bine atât timp cât obiectivul este soluţionarea şi nu blamarea.
Nemulţumiri privitoare la politici/ proceduri interne:
Nu degeaba legea reglementează dialogul social. Este nu doar o formă de protecţie sociala, dar şi una de a creşte implicarea angajaţilor şi automat de a scădea rezistenţa la schimbare a acestora.
Din discuţiile avute de-a lungul timpului reiese că atât birocraţia excesivă, cu reguli multe, absurde și oricum uşor de mimat, cât și lipsa unor proceduri sau politici clare demotivează în egală măsură. Oamenilor nu le place controlul exagerat, dar nici haosul, de aceea mâna de fier, pusă într-o mânuşă de catifea poate reprezenta o metaforă potrivită în context organizaţional.
Şocurile discrepanţei dintre realitate şi imaginea vândută la interviu:
Este celebru bancul cu directoarea de resurse umane care moare şi are de ales între Rai şi Iad. După ce alege Iadul, absolut mirific şi minunat în timpul vizitei, se trezeşte printre cazane cu smoală şi foc. Încercând să înţeleagă de unde schimbarea radicală, i se spune că partea frumoasă a fost doar interviul de selecţie.
Cam aşa se întâmplă. Disperate sa găsească resurse, departamentele însărcinate cu recrutarea desenează imagini idilice, cu heruvimi şi serafimi care cântă duios la harpă, cu nectar curgând la robinete şi automate în care pui un euro şi scoţi o sută. Apoi angajaţii sunt abandonaţi într-un birou ostil, iar promisiunile de crestere a salariului după perioada de probă rămân scrise cu creionul pe CV.
Asiguraţi-vă aşadar ca realitatea organizaţională nu-i ca-n bancurile cu oamenii de HR.
Micile detalii care fac viaţa mai frumoasă:
V-am mai spus că prima aplicaţie de HR pe care am pus mâna era americănească şi genial de simplă, intuitivă, plină de învăţăminte. La capitolul Comp&Ben existau numeroase câmpuri prestabilite, cu alerte aferente: ziua angajatului, soţiei, copiilor, aniversarea în companie, aniversarea promovării. Dacă îi plac dulciurile sau să alerge. Evident ca este o bătaie de cap să completezi toate astea, iar mai nou au apărut şi potenţiale limitări legislative. Dar cât de frumos este că măcar când şi când să faci o surpriză plăcută unui angajat?
Este ca într-o casătorie: o relaţie longevivă se bazează pe cunoaşterea celuilalt. Să ştii să nu-i pui zahăr în cafea sau să adaugi fix două linguriţe rase. Să ştii că îi plac freziile sau tricourile kaki. Să îi faci când şi când prăjitura aia pe care o devorează. Sau sa-i cumperi un ceas pentru că nu prea ştie cu punctualitatea 🙂
Gesturile mici, pot face diferenţa. Însă sunt şi cel mai greu de oferit la nivel organizaţional.
Acestea fiind spuse, un sfat final este acela ca dincolo de planuri grandioase şi bugete strânse, să încercaţi să vă cunoaşteţi angajaţii ca oameni, nu doar ca celule în Excel.
(*) Sunt culese de-a lungul timpului în timpul interviurilor de selecție sau a celor de audit organizațional.