Sfârșitul lui 2012 m-a prins falită și însărcinată. Măcar aveam să aflu în încheierea unei vacanțe vieneze (pe care mi-o amintesc cu un perpetuu nod în gât) că sarcina putea merge mai departe. Românii mei îmi spuseseră altceva.
2013 a adus un nou membru în familie. Și a luat un altul spre final. Revelion în doliu.
La final de 2014, chiar pe 31 decembrie, se stingea bunica bătrână, mama lui tata.
Pe 2015 l-am așteptat să se încheie poate cel mai tare. Un an greu, de reziliență.
Sfârșitul lui 2016 trebuia petrecut la munte. O pneumonie a celui mic ne-a ținut acasă.
Privind retrospectiv iată că de câțiva ani buni mă bucur că nu e mai rău, nicidecum că nu mai putem de bine.
În 2017 petrecem liniștit în familie, fără MC care merge cu gașca la o pensiune. Colindăm pe la prieteni, avem și sorcovă nouă.
Și până la urmă, în ciuda inerentelor probleme, a fost un an mai bun ca ceilalți, fără negru, cu schimbări benefice și vacanțe totale, lipsite de incidente, care ne-au ajutat să încărcăm din baterii.
Așa că îndrăznesc să sper la un 2018 mai bun. Mai echilibrat, calm, prosper. În care speranța să predea ștafeta reușitelor și frica să fie înlocuită de certitudinea că poate fi mai bine.
Ceea ce vă doresc și vouă!
(Colajul de fotografii reprezintă un soi de retrospectivă a lui 2017. Sunt poze din vacanțe, unul dintre articolele scrise de mine pentru revista liceului în 1900 toamna și regăsite cu puțin timp în urmă, dovada faptului că am învățat să mânuiesc un topor, apariția lui Dor, noul membru al familiei, adaptarea celui mic la grădiniță și evenimente frumoase de-ale Marelui Copil. Și sunt oamenii cu care am petrecut cel mai mult timp anul acesta și care se vor supăra pe mine pentru prezența lor aici 🙂 )