A urmări, urmărire
Mi-am început cariera într-un moment în care însăși ideea de antreprenoriat era incipientă. Piața de business părea un loc de întâlnire între hoți și proști, iar legislația interzicea puține, fiind, deci, excesiv de permisivă pentru cei deștepți. Evident că managementul pe atunci era ceva empiric: nu existau multe modele de copiat, dar nici așteptări prea nuanțate din partea angajaților. În acest context se petreceau multe lucruri care ne-ar duce în necaz acum. Îmi amintesc cum ținem vrafurile de CV-uri de pe la târgurile de joburi pe birou până apucam să le îndosariez, iar colegii veneau și le răsfoiau fără probleme. Sau cum trimiteam pe mail colegelor din alte firme candidaturi care le-ar fi putut interesa, fără acceptul omului din spatele CV-ului, eventual și cu rugăminți de genul: “uite .net, știu că asta cauți, trimite-mi Java dacă ai”. Cam acesta era nivelul de protecție al datelor personale atunci. Dar ce se întâmpla prin departamentele de HR era pistol cu apă! Mulți șefi au descoperit mirajul accesului nelimitat la corespondența electronică a angajaților, petrecându-și timp prețios săpând pe acolo după ...Citește mai mult »
