- 23/06/2020
Cât am scris textul de ieri, copilul mic a lucrat puțin pe caietele din defuncta clasă pregătitoare. Vacanța e lungă, semestrul doi a fost cam scurt, îi prinde bine să aibă ceva activitate structurată că de joacă nu duce lipsă!
La exercițiul (de mai sus) care cerea descoperirea cuvintelor din careu, tipul meu preferat – mi-aș fi dorit să existe și pe vremea mea – evident că nu m-am putut abține:
– Uite, sân, acolo pe verticală!
– Ce e aia?
– O țâță!
Pentru că despre țâțe știm. Au și pisicile, și câinii când îi verificăm de căpușe și ratăm identificarea. Sâni au doar femeile intelectuale! 🙂
Lăsând gluma la o parte, discuția mi-a amintit despre amplele și secile dezbateri despre educația sexuală.
Este sau nu nevoie de ea?
În primul rând trebuie să punem lucrurile în context.
Pe cât de consumator de mizerii televizate în care sexualitatea face parte integrantă e românul și pe cât de tare și mult invocă organe sexuale în înjurăturile sale, altminteri taxează imediat ceea ce i se pare “vulgar”. Ipocrit, dar adevărat.
În ceea ce privește totuşi sexualitatea umană este cu siguranță unul dintre puținele lucruri care ne deosebește de animale. Nu pentru că am face chestii altfel, ci pentru că este reglementată. Omul nu se împerechează acolo unde îi vine, pentru că vorbim despre un act intim, nici cu cine îi vine, ci doar cu cine îi permite legea și morala.
Primul element contrazice așadar necesitatea educației sexuale, al doilea însă o susține cu tărie.
O putem formaliza?
Cu siguranță că da. Pot exista conținuturi standard, ca la matematică sau geografie. Copiii trebuie să știe de mici diferențele între corpurile noastre, comportamentele permise sau interzise. Pentru că așa cum nu avem voie să lovim, poate fi intruziv și să îmbrățișăm sau sărutăm fără permisiune.
Aud foarte des la copiii mici din colectivități despre astfel de mici “abuzuri”. Nouă, adulților, ni se pare amuzant ca Maricica să-l pupe cu forța pe Maricel, dar vă asigur că pentru cel în spațiul intim al căruia se intră astfel, nu este nimic plăcut.
Poate fi o disciplină de sine stătătoare?
La vârste mari, da. La vârste mici anumite conținuturi pot fi integrate în materiile deja existente. Corpul uman și relațiile interumane pot fi analizate și cunoscute la Explorarea Mediului și Dezvoltare Personală. Ulterior Biologia preia și dezvoltă părțile anatomice, ridicând mingi la fileu pentru discuții mai ample. La liceu deja este nevoie de mai mult.
Este educația sexuală periculoasă?
Oricât am încerca să ascundem asta, sexualitatea face parte din viața noastră mult mai devreme decât vor cei pudici să priceapă. Iar copiii sunt curioși oricum. Ce nu le spunem noi vor descoperi singuri, nu neapărat prin cea mai recomandată și sigură cale.
Potențiala verigă slabă nu este sistemul, așa cum urlă vox populi, ci omul, educatorul sau educatul. Întotdeauna vor exista dezaxați care pot genera situații penibile sau chiar abuzive. Și sensibili care vor considera simpla pronunțare a cuvântului “țâță” ofensatoare.
Rețineți însă că dacă vrem mai puține mame adolescente, mai puțini băieți care își închipuie că atrag o parteneră ciupind-o de cur pardon fund, mai puțini copii care experimentează la vârste fragede comportamente sexuale nepotrivite, va trebui să acceptăm că toate acestea se educă.
Nu vor dispărea pedofilii, prădătorii sexuali. Acolo e defecțiune gravă, nici terapia nu ajută, educația nu poate fi așadar decât neputincioasă. Dar poate vor exista mai puține victime, tocmai pentru că cei cei mulți vor cunoaște măcar o parte dintre semnalele care ar trebui să-i pună pe fugă.