“Nu vreau măr! Nu vreau senviş! Nu vreau frunze! Nu vreau ursuleţ! Nu vreau suc! Nu vreau mama! Nu vreau maşinuţe! Nu vreau afară! Nu vreau ţup! Nu vreau cartofi! Nu vreau pui! Nu vreau Subaru! Nu vreau Domneşti!
Nu vreau nimic!”
Este discursul servit azi de cel mic. Este incredibil câte a putut enumera într-un singur of. A rezumat toate rugăminţile mele şi dorinţele lui din tot sfârşitul ăsta de săptămână: nu vrea nici ce vreau eu, nu vrea nici ce vrea el. Nu vrea nimic.
În tot nihilismul ăsta eu vreau atât de multe: vreau să nu mai crească întruna numărul acela fatidic, început cu 27. Vreau puţină linişte. Vreau soare, vreau să salvez begonia, vreau o pauză de “nu vreau”. Vreau o repriză de plâns în hohote, vindecător. Vreau să înţeleg. Vreau să tot vreau.