- 05/03/2025
Văd în jurul meu foarte mulți părinți stresându-se excesiv pentru abilitățile școlare ale copiilor lor. Adică învață la matematică în timpul liber pentru a îi putea ajuta la teme, conspectează la biologie, sunt activi în grupuri online de suport școlar, au instalate aplicații didactice pe telefon.
Și nu știu cum să le spun că nu e tocmai jobul lor. Școala este importantă, totuși reprezintă 100% responsabilitatea copilului. Iar ajutorul trebuie oferit doar atunci când acesta este în mod evident depășit de situație. Și e mai util apelul către profesioniști.
Jobul parental este acela de a urmări evoluția copilului, de a încuraja, motiva. Implicarea excesivă a părintelui în activitățile școlare uzuale scade în mod drastic încrederea în sine a copilului și capacitatea acestuia de a dezvolta abilități noi.
Treaba noastră este să-i învățăm viața. Adică elemente de nutriție și cum să își prepare singuri un meniu simplu, elemente de igienă a spațiului de lucru/ joacă/ somn, abilități de a planifica o activitate și, mai ales timpul alocat ei, de a bugeta și economisi bani, de a face față provocărilor și conflictelor. De a relaționa eficient cu oameni diferiți în contexte diverse. De a face față presiunii, greutăților, piedicilor.
Și, poate cel mai important, să stabilească limite sănătoase și să își apere în mod echilibrat punctul de vedere sau statutul în fața altora, pentru că nu putem fi mereu cu ei să facem pe avocații.
Aud foarte des despre suma lui Gauss (care chiar e o chestie utilă, un algoritm deștept de calcul) și provocările părinților de a o aplica pe la teme, dar niciodată despre cum își ajută aceștia copiii să se adapteze diversității din grupurile școlare. Când vine vorba despre dificultățile din grup, întotdeauna cei din jur sunt defecți și au nevoie de reparații, iar cei din dotare sunt perfecțiunea întruchipată, norma după care ar trebui stabilită ordinea mondială. De parcă lumea se va schimba după cum avem noi chef, așternând covoare cu flori pentru îngerașii noștri minunați!
Jobul nostru nu sunt temele sau notele lor. Noi trebuie să-i învățăm să trăiască, să se descurce, să își folosească vocea curajos și respectuos, să-și caute activ menirea și dreptatea.
Iar primul pas este să avem încredere în ei că pot duce provocările specifice vârstei, nu sunt așa neputincioși cum ar vrea uneori ego-ul nostru parental să creadă.
Lăsați-i așadar pe Gauss, pe colegul care ascultă manele sau pe profesorul care predă prea plictisitor! Nu veți putea schimba totul în jur, astfel încât să fie pe înțelesul și placul copilului vostru. Dar îl puteți învăța cum să găsească modalități alternative de a reține niște informații, cum să discute civilizat cu colegul, determinându-l să-și asculte muzica preferată în căști sau cum să învețe în ciuda plictiselii. Pentru că nu toate informațiile de care avem nevoie în viața vin împachetate atractiv, interactiv.
Jobul nostru nu este să pregătim drumul pentru copil, ci copilul pentru drum. Dar pentru asta trebuie să fim în puterea de a merge pe al nostru.