Zante 2020

Mi-e greu să cred că am fost plecată în vacanță. De când am ajuns acasă simt că sunt într-un carusel emoțional ornat frumos cu haine care se cer spălate și halviță în exces.

Dar da, aparent am reușit să petrecem 10 zile pe una dintre insulele grecești pe care n-am mai frecventat-o până acum: Zakynthos sau Zante după cum îi zice majoritatea turiștilor străini de pe acolo.

Dacă n-ar fi fost una stabilită din vremuri non-pandemice, nu am fi ales această destinație. Drumul este lung, feribotul nu-i tocmai mijlocul meu preferat de transport, iar noile formalități de la vamă ne-au întârziat la dus cu aproape trei ore.

În acest context nu tocmai liniștitor, trebuie să recunosc că spre deosebire de altele, insula despre care vorbim acum nu a fost chiar cu dragoste la prima vedere. Portul mi s-a părut prea industrial pentru gustul meu, apa prea albastră, gunoiul în exces zăcând pe străzi. Sunt politicoasă când le zic străzi, dețin, de fapt o rețea de drumeaguri pe care nu încap două mașini și care par a duce peste tot, multe dintre ele sfârșind direct în mare.


Au bălării mai multe și mai înalte ca cele din curtea alăturată nouă, vegetație uscată cât cuprinde și chiar mă gândeam că dacă aruncă cineva un chiștoc aprins, luăm foc toți: copaci, capre, oameni. Din fericire s-a dovedit că au proceduri funcționale în cazul acestor incendii, într-una dintre plimbările noastre am văzut fum pe unul dintre versanți și avioane utilitare care au pornit imediat în recunoaștere.

Zakynthos nu este, așadar, locul care are totul la vedere. Îți trebuie timp, dispoziție și răbdare să-i simți farmecul și să-i vezi frumusețea. Iar faptul că în primele zile unul dintre copii a fost sub tratament medicamentos la care se însumează goana bezmetică spre plaje noi fără prima cafea tihnită de dimineață, nu m-au ajutat în a privi locurile cu ochi blânzi.

Dar e imposibil să nu fii sedus! Are zone de o sălbăticie tot mai rară în zilele noastre. O floră cumva ciudată, n-am mai văzut trestie pe lângă pini în vârf de munte până acum. Iar localitatea care-i poartă numele, deși pare o înghesuială alandala de construcții, apare în zona centrală ca fiind foarte cosmopolită și colorată.

Tocmai asta este frumusețea: nimic evident, totul bipolar. Nou și vechi, sălbăticie și urme de civilizație, paragină și organizare, munte și mare, ceva grecesc dar și urme venețiene și peste toate un soi de detașare a localnicilor mai pregnantă ca în alte părți.

Mâncarea mi-a părut mai fadă decât eram obișnuită. Mi-a lipsit o feta la cuptor care să-mi frigă limba cu iuțeala, dar am compensat cu multe chiftele de dovlecei.

Am fost cazați într-un mic resort format din vile cu intrare individuală, foarte bine plasat, aranjat și utilat. Am adorat livingul și terasa de la etaj, plaja îngustă, locul de luat masa și preparatele a la carte.

Am bântuit pe plajele din zonă, pe unele având grijă la cuiburile de țestoase, pe altele să nu ne cadă umbrelele de soare în cap. Grecii au taverne în buza nisipului, ceea ce mi se pare un mare plus atunci când călătorești cu copii. Cât ar fi de fast food-ul servit tot găsești o salată și o friptură cinstită lângă.

Nu am bifat destinațiile clasice de catalog turistic. În general am constatat că există lucruri mult mai frumoase și interesante dincolo de broșurile de prezentare. Nu m-au impresionat cuiburile de țestoase, chiar m-am simțit anapoda să le invadez teritoriul cu prosopul și crema de plajă la purtător, celebra epavă din 1980 nu m-a motivat să stau la o coadă destul de mare să o pozez, poate și pentru că e mai tânără ca mine, iar cavități săpate de mare în stâncă am tot văzut.

Sunt interesante satele semi-abandonate din zona de sus, am avut cea mai autentică experiență de shopping într-unul dintre ele, unele plaje pe care le descoperi întâmplător sau drumuri care par a nu duce nicăieri, dar te poartă în zone în care îți dorești să fi ajuns. Spun asta eu, căpitanul care a condus mașina a înjurat non-stop fără să se repete hârtoapele, drumurile pe care abia dacă încăpeam, Waze, acționariatul Google, guvernul elen și multe alte personaje auxiliare.

Capitala Zakynthos este, după cum spuneam, surprinzătoare și captivantă. Am bântuit pe străduțe lăturalnice, am cumpărat suveniruri și am mâncat la un restaurant sofisticat, pe care l-am cam animat cu râsetele noastre. Porțiile erau minimaliste, copilul mare reclamându-și fratele că i-a luat singura îmbucătură din farfuria de aperitiv.

Cam așa arăta portul la plecare, când am reușit să-l privesc cu ochi de turist.

Cam așa am fost eu tot sejurul, cu părul încâlcit de sare și zburat de vânt.

Cam ăștia suntem noi la final de vizită, chiar înainte să închidem ușa camerei care ne-a găzduit. Nu deținem cele mai comerciale mutre, dar așa-i când părăsești un mic paradis.

Nu am poze cu grupul extins. Am plecat la drum 12, ne-am întors în 8. Aritmetica devine tare complicată atunci când copiii devin așa, peste vacanță, adulți.

Ar fi trebuit să scriu probabil mai multe texte să pot cuprinde toată călătoria și experiențele sale, inclusiv destinațiile intermediare, Ioannina și Serres.

Dar vine deja toamna cu grijile aferente și poate că e momentul să vorbim (cu și) despre lucruri mai adecvate. Chiar așa, dacă tot te-am prins aici, tu crezi în Covid?