De când cu garderoba monocromă am scos de la naftalină geanta de scutece, cum îi spuneam eu, achiziționată pe când eram proaspătă mămică de doi și menită să aibă volumul unui geamantan, dar aspectul elegant de poșetă. Are așadar niște ani și a văzut multe. Ei bine, ridicând-o zilele acestea am simțit că, de fapt, îmi pică mâna cu tot cu antebraț.
Investigând situația am constatat că nu e de la reumatism sau osteoporoză cum ar exista tentația să credem la vârsta mea. Pur și simplu geanta chiar cântărește cât un geamantan cu tot cu chinez în el.
Așa că am golit-o și am făcut inventarul, ca o demonstrație sociologică a faptului că noi, femeile, avem o genă a masochismului. Nu doar că ne smulgem părul de pe corp (decent spus ne epilăm), ne jupuim pielea de pe față (se cheamă peeling) și ne injectăm în jurul ochilor, dar suntem capabile să cărăm pe un umăr greutatea noastră în obiecte comasate prin câțiva centimetri pătrați de material.
Carevasăzică ieri poșeta mea Furla (*) conținea după cum urmează:
– cosmeticale, mai exact o cremă de mâini, una de față cu SPF 50 și un balsam de buze;
– medicamente/ suplimente alimentare: D3 pentru adulți și copii, Forcapil, un jeleu cu vitamina C întărit, picături de nas. Includ aici și tehnica medicală, adică un termometru de tâmplă.
– uzuale: perie, șervețele umede, uscate, gel antibacterian, portofelul meu, portofelul copilului mic;
– accesorii de păr: o bentiță neagră, un elastic îmbrăcat în material textil;
– agendă primită de la copilul mare. E șmecheră, nu? Plus două pixuri ieftine, cine știe de unde culese.
– nelipsiții ochelari de soare;
– o sacoșă reutilizabilă;
– ghinde adunate din parc de piticul din dotare;
– o mașinuță de jucărie;
– mărunțiș și un card Penny oferit cu multă generozitate tot de copilul mare. Precizez că portofelul meu este plin și el de relicve similare, cântărind minim 1kg;
– o furculiță de plastic, semn că uneori e și mâncare pe acolo;
– cărți de joc desperecheate cu aspect gotic;
– un voucher de la un loc de joacă;
– un aparat de ras, varianta travel, care e nou, nefolosit, doar scos din ambalaj pentru un mai bun transport. Atât de bun că n-a mai ajuns, după cum observăm, la destinație.
Adică toate astea:
Nu am prins în poză snopul meu de chei care l-ar face pe Arghezi invidios. Și nici nelipsita sticlă de apă.
Plus alte chestiuni pasagere: juma’ de gogoașă, iPad, bețe, șosete, pietre, foi, acte pe care mi le introduc periodic cei ai familiei, fiind singura cu sistem de depozitare la purtător.
Acestea fiind spuse, cunoașteți un chiropractician bun? 🙂
(*) mi-am amintit ieri că la un proiect din provincie am lăsat poșeta cu pricina în cuier și am găsit un cârd de doamne chibițând în jurul ei. Când au văzut șocul meu evident mi-au mărturisit că erau curioase să afle ce marcă este. Încă mă mai minunez de curiozitățile oamenilor, mai ales că profesional rareori sunt supusă vreunei efervescențe de întrebări. Oricum, mister elucidat!