Zona de confort este un concept vehiculat des în HR. Există sceptici în ale carierei care spun că este o himeră, o invenție, așa cum există și specialiști care îi supralicitează importanța sau riscurile.
Vorbim totuși despre o graniță specifică fiecărei laturi a existenței nostre: acea parte călduță, lipsită de frustrări, durere și întristare, care ne face să ne simțim mulțumiți, satisfăcuți, împliniți. Dar tot ce este bun în viață vine cu un preț, iar confortul vine cu riscul uriaș de a ieși brusc din el, lăsând toate frustrările, durerile și întristarea evitate de-a lungul timpului să ne asalteze necontrolat.
Exemple:
Ce mănâncă cetățeanul X de obicei? Păi niște mezel cu multă pâine la micul dejun, ciorbă, sarmale plus trei șnițele, eventual și două clătite la prânz, repetir cu multă pâine seara. Aceasta este zona lui de confort. Îi place, e ce știe din moși strămoși și ce cumpără.
Ce aduce această zonă de confort? Deseori obezitate și boli cardiovasculare. E bună? Deloc, speranța și calitatea vieții scad vertiginos.
Ce rutină profesională are persoana Y? Vine la serviciu, bea cafeaua, face rapoartele, fumează țigara, intră în ședință, pleacă acasă cu pâinea în traistă (metaforic vorbind). Nu învață nimic nou, nu privește critic nici măcar o dată situația în care se află.
Ce aduce această zonă de confort? Riscul ca odată cu înaintarea în vârstă profilul profesional al persoanei Y să devină total neatractiv pentru angajatori. E bună? Deloc, șomajul la maturitate avansată este greu de învins.
Cum se informează individul Z? Păi citește ziare obscure și pliantele puse în cutia poștală de marile magazine. Cărțile sunt plictisitoare, articolele mai complicate care nu au poză cu piele expusă sunt de neurmărit, iar emisiunile TV în care nu se ceartă rubedenii, prezentatori isterici sau pseudovedete sunt excelente în rol de somnifer.
Ce aduce această zonă de confort? O utilizare inadecvată a creierului, care are totuși o funcționare similară mușchilor: nu îl pui la treabă, se gelatinizează. E bună? Deloc, lipsa înțelepciunii este dureroasă atât pentru individ, cât și pentru grup.
Ce putem face totuși pentru a ne depăși limita confortului fără a pica în extrema cealaltă?
Putem începe cu un efort mic – asta e partea ușoară. Dar voluntar și susținut, iar aici începe să devină greu.
Nu putem trece brusc la a îngurgita ca o balenă la a ciuguli precum un guru în ale fitness-ului. Dar putem limita consumul abuziv de alimente nesănătoase. În loc de 20 de sarmale, începem să ne oprim mai întâi la 10. Iar când aceasta devine limita confortabilă, coborâm la 5. Înlocuim o dată pe zi pâinea cu altceva, mai sănătos. Încetul cu încetul, putem retrasa teritoriul alimentar în care ne simțim bine.
Nu putem trăi viața profesională ca pe o alergătură perpetuă spre altceva. Dar ne putem propune ca anual să învățăm 1,2,3,7 lucruri noi. Putem hotărî ca trimestrial să urmărim inovațiile din domeniul nostru de activitate. Sau ce joburi proaspete apar.
Nu putem înlocui brusc Libertatea cu Dilema Veche sau Click cu Ziarul Financiar. Dar putem încerca periodic să citim ceva mai greu de digerat, mai complex formulat, mai profund analizat. Putem schimba obișnuința de a folosi doar anumite butoane ale telecomenzii surprinzându-ne uneori cu ceva nou din viața animalelor, altor țări sau vremuri.
Există oameni (ca și mine) sau situații care (îsi) impun aruncatul de la înălțimea confortului direct în oceanul cu frustrări. Este și asta o abordare, dar nu poate fi extinsă ca practică uzuală din motive evidente.
Oricum ar fi, deviza clasicului Murphy rămâne de actualitate: tot ce e bun în viață e imoral, ilegal sau îngrașă 🙂 Iar confortul nu face excepție.
Pe aceeași temă: Zona de confort.
“Easy choices, hard life. Hard choices, easy life” 🙂