Copil fiind n-am crezut prea mult în magia lui Moș Crăciun, Gerilă pe atunci. Deși par (și sunt) cu capul în nori, de când mă știu am pus totul la îndoială, am căutat adevărul, raționalul. În plus, am crescut practic într-o grădiniță. Știam deci logistica serbărilor și a venirii moșului, calculele, costumația, personajul, scriptul.
Dar sora mea încerca mereu să mă introducă în poveste. Am petrecut nopți așteptând să vedem dacă vine tipul în roșu sau tata. Și chiar îmi amintesc de un moment straniu, în care urma tălpii unui bocanc a apărut în proximitatea bradului împodobit. Am măsurat atunci cu gheata tatălui meu și nu se potrivea! Încă mă întreb unde a găsit bocancul acela uriaș.
Dar de când am copii, individul mi se pare de-a dreptul diabolic și greu de mulțumit. Evaluări, liste, întrebări, îndoieli, toate pentru niște jucării sau orice alte bunuri materiale în definitiv accesibile oricui muncește. Deci greșește! 🙂
Când cel mare a început cu întrebările, răspunsurile au sosit în mod natural. Care mai de care mai creative și atotcuprinzătoare. Dar o minte de mamă nu poate concura cu zeci de minți zburdalnice ale copiilor din cercul de prieteni și colegi. Așa că atunci când magia a dispărut înfrântă de rațiune, a apărut o acuzație extrem de dureroasă și greu de purtat: Mama, de ce m-ai mințit atât?
Când cel mic a început cu întrebările, am ezitat deci să mai ofer răspunsuri. Este clar că își dorește încă să fie parte din povestea asta frumoasă de sărbători. Atât de mult încât își oferă singur răspunsurile convenabile în ciuda oricărui bombardament cu argumente.
După Crăciun i-am făcut curat pe birou. Printre zecile de caiete, manuale, planșe, foi, am găsit și scrisoarea Moșului. Pe care nu mi-a arătat-o, deci nici nu am trimis-o destinatarului, așa cum era normal.
Din fericire unul dintre itemii listați s-a regăsit sub brad. Am doilea însă, a lipsit, cel puțin în forma solicitată.
Simt că a fost un alt test pe care l-am picat cu ocazia Crăciunului. Că Moșul ăsta îmi strică brand-ul, fengșuiul, doctoratul la facultatea de mame cum laude.
Dar magia rămâne. Avem nevoie de ea. Și, așa cum i-am spus copilului mare, chiar există un personaj cu puteri supranaturale. Doar că este colectiv. Se găsește în fiecare dintre noi, cei care credem în puterea gesturilor frumoase. Poartă roșu sau tricotaje ciudate sau broderii în formă de ursuleți care schiază. Are barbă, tunsoare periuță sau păr blond. Ghete, pantofi sport fițoși sau papuci blănoși. E minor încă. Sau în prag de pensie. Mai ratează câte un test. Dar există în carne și oase. Iar dincolo de cadourile de sub brad, îți stă alături nu doar în Decembrie!