Un preparat care mi-a schimbat viața

Pentru că am văzut că sfaturile mele în domeniul nutriției au mare succes, m-am gândit să revin cu o sesiune de consultanță. Cine știe, poate ajung să patentez metodele mele infailibile de a slăbi!

În plus, tocmai am avut un moment de iluminare care mi-a schimbat viața și m-a ajutat să slăbesc 1 kg, adică o treime din cât mi-am propus.

Vă spun și vouă, să faceți ca mine.

Așadar: mă uitam într-o seară la televizor – era o emisiune culinară, în care concurenții au fost provocați să gătească o salată caldă. Frați întru suferință, definiția acestui preparat este schimbătoare de destine! Orice chestie gătită care conține legume intră în categoria amintită. Nici măcar nu trebuie să mai fie caldă când o halești, e suficient că ceva din farfurie să fi fost preparat termic înainte de a ateriza acolo.

Acum, mă știți, eu extrapolez ușor. Există și salată de fructe, deci de ce ne-am opri doar la legume!

Și uite așa, toată vinovăția mea că nu mănânc sănătos a dispărut. La cafea eu nu gust amandină, ci o salată de fructe. Tocana de cartofi cu bacon? Păi e o salată caldă ca la mama acasă! Pastele? Pui niște sos de roșii, deci devin mai salate ca orice salată! Orez cu legume? 100% salată! Ziceți voi că pâinea caldă cu zacuscă nu intră la categoria salată caldă!

Practic orice preparat poate purta această denumire. Ceea ce face curele de slăbire suportabile, versatile, ușor de ținut. Singura șmecherie e să nu ne umflăm de atâta mâncare sănătoasă.

Acestea fiind zise, m-am decis ca la prânz să mănânc o salată de cartofi prăjiți. Slăbiți acum, întrebați-mă cum! 😀