True story: cu foarte mult timp în urmă, recrutam pentru angajatorul meu, firmă din IT, o poziție tehnică. Au cred că au fost cinci candidați intervievați în primă fază, era ceva destul de greu de acoperit. Unul dintre ei s-a remarcat printr-o atitudine foarte ostilă, intimidantă. Replici în doi peri, răspunsuri pe lângă subiect, glume anapoda. Asezonate cu niște pretenții salariale cu mult peste media celorlalți. Eram tânără și foarte politicoasă de a avut atâtea de demonstrat, azi nu i-aș mai da nici două minute din timpul meu.
Am încheiat cu succes proiectul, toți candidații respinși au primit un mail de feedback, care că nu avea experiența necesară, care că cerea salariu peste buget. Unul dintre ei, ghiciți voi persoana, a ținut morțis să se facă din nou remarcat, răspunzându-mi că știe sigur că tot procesul de selecție a fost o mascaradă și că am primit mită pentru a angaja un prost. Plus multe alte mesaje drăguțe ulterioare, să-mi intre bine în cap cât sunt de praf.
De atunci n-am mai trimis feedback celor care îmi dovedeau clar că nu au pregătirea emoțională sau echilibrul mental să-l primească. Aceștia fiind foarte puțini, dar și foarte vocali.
Se vorbește încă obsesiv despre lipsa de feedback după interviurile de selecție. De regulă ghosting-ul oamenilor din HR are la bază încărcarea prea mare, lipsa de instrumente adecvate, neprofesionalismul sau erori punctuale.
Dar există cazuri în care autoprotecția își spune cuvântul. Și cred că nu se discută suficient de mult și de rațional despre asta.