Rău cu rău, dar mai rău fără rău

Aseară îl ascultam pe copilul cel mare la radio înșirând o listă de vedete care au renunțat prematur la școală în favoarea carierei. Nume mari, oameni care au reușit în viață, pe care mulți îi divinizează chiar dacă nu au diplomă de absolvire.

Ai zice că este un deal bun, dar este refrenul inadaptării cumva. “Uite-te la Bill Gates că n-a terminat facultatea!”, zic unii care nu prea înţeleg decât partea cu banii din cariera omului.

Eu pledez în continuare pentru a definitiva niște cicluri școlare, în ciuda adversității tot mai crescute pe care o resimt în fața noilor ordini în educație.

De ce este școala importantă?

Primul motiv ar fi că îți structurează niște procese, te dezvoltă, te ajută să înveți multe despre tine, despre alții, despre lume, obiecte, procese, relații. Este adevărat că o poți face și acasă, dar puțini găsesc motivația de a învăța programat, mai ales în momentul în care succesul le bate la ușă.

Al doilea ar fi că toată lumea o face. Și atunci cumva ai un handicap real în interacțiunea cu cei din jur. Îți lipsesc anumite repere, experiențe și uneori chiar simți ca și cum îți lipsește o mână sau un picior. Mulţi dintre cei care au renunţat la şcoală prematur au căpătat ulterior un complex de inferioritate, uneori justificat, alteori, evident nu.

Dincolo de orice neajunsuri școala îți oferă un statut pe care nu-l poți înlocui cu nimic altceva. Nu există scurtături, nu există clone, nici surogat pentru diplomele obținute pe bune.

Și nu în ultimul rând, a renunța la școală este un soi de rebeliune, dacă nu chiar eșec. Există persoane de succes care au reușit să ducă la bun sfârșit studiile, în ciuda faptului că nu le-a fost ușor. Deci se poate şi altfel.

Studii te fac neprost, ca să parafrazez un vechi viral!

Să fim înţeleşi: nu toți oamenii trebuie să termine Oxfordul pentru a fi profesioniști. Dar eu nu cred în talent brut, nerafinat. Fiecare trebuie să învețe măcar în domeniul său de expertiză, dacă nu și în cele conexe.

Educația permanentă nu înseamnă neapărat multe diplome înrămate, ci o preocupare constantă, reală pentru a fi mai bun. Dar ca să ajungi acolo, măcar educația de bază trebuie finalizată, altfel nu există o temelie reală, solidă, trainică.

Concluzie:

Nu renunțați la școală pentru visul vostru, oricât de seducătoare ar fi această opţiune la un moment dat! Există soluții pentru a putea merge pe ambele căi. Nu încetaţi să învăţaţi continuu. Într-o lume plină de potențiale Rihanne, să nu uităm că există şi Natalie Portman! 🙂