Cu ceva timp în urmă, pe când copilul cel mare n-avea încă vârsta celui mic, ne-a fost dat să trecem printr-un incident ciudat și cumva amuzant în același timp.
Pe când ne plimbam printre rafturile unui supermarket, destul de grăbiți în a umple coșul cu cele uzuale, unicul urmaș, în vremea aceea, începe să acuze durere cumplită la una dintre urechi.
Cum la noi în familie posibilele boli ale copiilor sunt în topul chestiilor care necesită intervenție rapidă, am purces la a investiga cauza. Uitându-ne atent, am constatat cu stupoare că urechea era obstrucționată de ceva ce părea un dop alb, foarte adânc înfipt, imposibil de scos fără intervenție specializată.
Așa că am lăsat baltă cumpărăturile și am pornit spre prima cameră de gardă O.R.L. de unde i s-a extras copilului un ghemotoc de vată suficient de mare cât să deranjeze serios.
Întrebarea firească a medicului a fost: cum a intrat chestia aia acolo. Răspunsul era imposibil de oferit de noi, ca părinți. Nu folosim bețișoare, nici vată nu știam că am prin casă, iar să-i introducem noi guguloiul, sună a scenariu de film prost.
Evident că doctorița nu ne-a crezut, suspectându-ne probabil de practici medievale în ale puericulturii. Dar nu asta era marea problemă. Pentru noi misterul trebuia elucidat tocmai pentru a nu se repeta.
Așa că am supus copilul la un tir de întrebări. Când, cum, de ce, de unde? Ca să scape de interogatoriu ne-a spus inițial că a încercat să se șteargă cu un bețișor și i-a rămas în ureche capătul. Explicația nu prea stătea în picioare. Apoi, agățându-se de altul dintre scenariile pe care încercam noi să ni le imaginăm, a recunoscut că a văzut un bătrân cu un dop similar în ureche și a vrut să vadă și el cum este. Se găsise vinovatul, case closed!
Aseară, stând de vorbă despre cel mai recent episod al emisiunii Asha Muzică pe care o are via YouTube, copilul mare mă întreabă senin:
– Îți mai amintești când eram mic și mi-am pus vată în urechi să am cască așa cum avea Busu la televizor?
Ce face?!?
Am trăit într-o minciună, oameni buni! 🙂 Dar mai bine mai târziu decât niciodată, așa că mă bucură să aflu că nu era un dop de bătrânețe, ci o minunăție de cască pe care o poartă vedetele de la televizor. Acum are unele șmechere de radio, deci visele copilăriei se materializează.