Când viața îți ia borcanul de limonadă

Sunt răcită și buna mea dispoziție depinde acum de limonada cu miere și ghimbir combinată cu eficacitatea picăturilor de nas. Când viața îți dă răpciugă, bagă niște limonadă, cum ar veni.

Azi însă, dis-de-dimineață, am spart borcanul uriaș în care prepar licoarea. S-a făcut țăndări și în loc să-mi savurez paharul, am purces la a mătura, aspira, duce gunoiul. Deloc plăcut. M-am simțit ca în copilărie când scăpam bomboana din gură de față cu ai mei, care o aruncau la gunoi. Inutil de precizat că fără adulți în preajmă nu ar fi ajuns acolo.

Am făcut totuși limonada refolosind un PET și regândind procesul tehnologic. Și mi-am sunat copilul cel mare, plecat într-o excursie cu bunicul să aflu cum merge cu distracția. M-a întrebat direct, semn că simte ca și mine când omul nu-i în toanele lui:

“Ce s-a întâmplat? Ce-i cu tine.”

Răspund că nu-i nimic, mi se pare stupid să fac atâta caz de la un borcan spart. Asta nu-i problemă serioasă.

“Zi-mi ce e.”

Explic copilului ce mi-a stricat zen-ul cu ziua în cap.

“Borcanul avea limonadă în el?”

“Nu!”

“Păi asta e bine! Realizezi că dacă era plin, ai fi avut de curățat o bucătăria ca o acadea uriașă, plină de cioburi?”

Chiar așa! Cine ar fi crezut că situația putea fi mult mai laborioasă? Și că eu aș putea fi bucuroasă datorită unui borcan gol, spart?

Morala: întotdeauna se poate mult mai rău.

Iar Marele Copil (*) a învățat de la cei mai buni despre gândirea eficientă (**)

(*) zis și Foxy sau Criss

(**) gândirea eficientă este varianta mea de gândire pozitivă, care îmi pare că este nefericit și confuzant denumită.