- 04/03/2025
Știți care a fost cel mai greu capitol din toți anii mei (mulți) de învățat la Pedagogie? Educația morală. Adică a acelor mecanisme care țin de un comportament uman corect, etic, bazat pe normele sociale acceptate.
Pe cât ne este de simplu să vorbim despre moralitate, pe atât este de complicat să stabilim o linie clară care să delimiteze ceea ce este acceptat de ceea ce este inacceptabil, ceea ce este moral de ceea ce este imoral, ceea ce este corect și ceea ce este incorect în exercitarea rolului nostru social.
Știu că vorbele care deschid acest text vor da apă la moară celor care consideră că nu sunt foarte interesată să respect normele respective și de aici dificultățile mele. Dar acestora le spun nu doar că nu este foarte morală observația lor, dar e și foarte ipocrită.
Omul greșește, o spun psihologia, religia, literatura, simțul minim al observației. Acesta este și motivul pentru care a apărut preocuparea de a educa masele. Păcate facem toți, doar că numai unii le conștientizează. Și doar aceștia sunt capabili să evolueze în a nu le repeta obsesiv.
Dificultățile mele nu au venit, așadar, din propria-mi imoralitate. Ci pentru că am constatat că deseori derapajele de la moralitate au la bază necesitatea de a ne adapta. Dacă nu am minți la interviurile de angajare, noi oamenii am muri de foame. Dacă am spune tot ce gândim, atunci când suntem întrebați, probabil că am ajunge la spital cu răni grave.
Indiferent cât de bine educați suntem, va veni invariabil momentul în care ne vom lupta cu arme mai mult sau mai puțin contondente pentru mâncare, iubire, statut.
Perceptele morale ne sunt tuturor cunoscute. Greu de dibuit este cum să încalci normele atunci când se impune, în așa fel încât daunele să fie insesizabile.
La una dintre ședințele online cu părinții o mămică a declarat răspicat că nu vrea ca băiatul său să fie șmecher. Nu ca al meu!
Mi s-a părut nepermis de jignitor și totodată inutil să precizez că este un deziderat educativ sănătos, pe care îl urmez și eu: șmecheria ca ingredient de bază al personalității umane înseamnă lipsă de educație și de perspective sau cum spune românul – cocalarism. Și la câți indivizi care nu știu să facă nimic în viață, trăind perpetuu cu speranța că se descurcă, chiar nu e cazul să ne dorim așa ceva pentru copiii noștri.
Dar și un praf de șmecherie ajută uneori. Să știi să scurtezi în mod eficient un proces, să te adaptezi rapid unor situații, să faci alianțe neobișnuite pentru a câștiga. Altfel cum reușești să te distingi, fiind și făcând ca toți ceilalți?
Copiii trebuie să învețe ce este corect. Să muncească, să învețe, să respecte oameni și legi, să caute activ, nu să aștepte mură în gură, să aibă răbdare. Să își dezvolte caracterul pe acei piloni ai binelui, nu să fie dispuși să-și vândă integritatea morală pentru mize mici și ticăloase.
Dar nu-i trimiteți în viață ca pe niște miei la tăiere, că nu-i protejează nimeni! Este responsabilitatea noastră să îi ajutăm să se adapteze în mod corect unei lumi din ce în ce mai alandala.
Iar dacă noi, părinții, ne purtăm ca niște preoți severi, amenințând continuu cu focurile Iadului și alte chinuri groaznice, ei, copiii, cum ar putea exersa în siguranță acele comportamente sociale de care vor avea garantat nevoie mai târziu?
Am mai scris despre șmecherie și educația morală aici. N-am avut nici cea mai mică bănuială atunci că voi fi acuzată mai târziu de perpetuarea a ceea ce detest mai mult: