Am citit zilele trecute prin presă despre o abordare inedită de a atrage noi angajaţi: organizarea petrecerilor de recrutare, în care tinerilor li se prezinta eventuale oferte de job. Pariez că sunt eşuate din start, vă zice cine o persoană care se chinuie din iunie să găsească pe cineva care a absolvit o facultate, oricare, ştie engleza la un nivel avansat şi poate respecta nişte instrucţiuni simple, că în ultima vreme asta-i hiba celor pe care îi cunoaştem la interviuri.
Astăzi am citit despre o bursă a locurilor de muncă organizată în Giurgiu. A durat doar o oră, pentru că n-au fost doritori. Pentru 260 de joburi s-au prezentat câţiva aiuriţi fără BAC, dar care vor să fie generali sau măcar să aibă un job cu program lejer.
Angajatorii se plâng dintotdeauna că şcoala românească nu-şi pregăteşte profesional absolvenţii. Dar ruptura de realitate generează situaţii mai tragice.
Pentru că şcoala românească a început să livreze generaţii întregi de neangajabili. Copiii care trec prin ea precum gâsca prin apă, protejaţi de un sistem care are nevoie de capete pentru finanţare. Şi care se cred învingători atunci când îi părăsesc băncile. Foşti elevi care sunt convinşi că pot trece la fel de uşor din job în job, că trebuie doar să existe şi să respire ca să fie plătiţi, care nu au conştiinţa propriei valori. Care nu cred în muncă şi în învăţare, pentru că timp de 12 ani n-au făcut absolut nimic şi totuşi au trecut la următorul nivel.
Partea proastă este că acest sistem este demotivant şi pentru cei care sunt buni, muncesc, se pregătesc aşa cum le spun părinţii şi societatea pentru viaţă. De aceea pleacă din ţară imediat ce au această opţiune.
Mi se pare incredibil să văd copii care au absolvit facultatea şi nu ştiu o boabă de engleză. Doar să te uiţi la Netflix preț de două seriale cu subtitrare și începi să rupi câte ceva. Sau doctori tineri care pun cratima, atunci când scriu, pe unde li se năzare. Dar cel mai halucinant este să vedem turme de absolvenţi de liceu care nu sunt buni de nimic şi nici nu vor să devină. Pentru că un timp mult prea lung a fost suficient să respire câteodată în sala de clasă.
Înainte să vă inflamaţi de admiterea la colegiile naţionale, îngrijoraţi-vă că oameni care n-au deprins algoritmii limbii materne, baza gândirii logice, au ajuns doctori. Şi că deja sunt rara avis cei care ştiu să schimbe un cauciuc, să facă un zid drept sau să gândească în mod corect o instalaţie electrică. Prostia pare nepericuloasă când o vedem pe stradă. Dar invariabil îi vom simţi pe pielea noastră consecinţele.