- 09/05/2017
Acum că ne e clar cine conduce Franța în următorul ciclu electoral (felicitări celui care a învins, la revedere celei care a pierdut), reiau o discuție pe care am început-o inițial pe Facebook, dar n-a durat mult din motive de sabotaje tehnologice (*).
Așadar tot Franța are acum o lege nouă privind imaginile publicitare, care va intra în vigoare de la 1 octombrie anul curent. Astfel companiile au obligația de a semnala ca atare imaginile transformate cu ajutorul programelor specializate, folosind exact această marcă: “fotografii retușate”. Legea are ca scop protejarea minorilor de percepții nerealiste ale fizicului uman și a fost dată din cauza creșterii alarmante a numărului de persoane cu tulburări alimentare sau de comportament generate de expunerea continuă la astfel de imagini.
În ciuda faptului că a trecut neobservată publicului larg (eu am aflat de ea de pe Twitter, total întâmplător), inițiativa francezilor arată clar ceea ce bănuiam cu toții de mult: industria frumuseții și a distracției au setat niște standarde fizice inumane, utopice, aberante. Iar generațiile care vin din urmă sunt din ce în ce mai afectate de acest fenomen, suferind afecțiuni psihologice/ psihiatrice legate de încrederea în sine.
Totuși problema este alta. Chiar dacă cei implicați în publicitate vor semnaliza vizibil imaginile retușate, lucrurile nu se vor schimba substanțial. Industria modei sau cea cosmetică folosesc oricum persoane ieșite din tiparul clasic, frumoase, perfecte, aranjate, care cu ajutorul machiajului, costumelor, imaginilor fotografice profesioniste tot ireal arată.
Publicitatea asta face: creează iluzia produsului perfect. Și unde tragem linia care stabilește că de la ea încolo este deja prea mult?
Cum ar fi ca reclamele la șampon să fie cu fete care folosesc acel șampon și atât? Sau cele la produse de slăbit să prezinte tipe obișnuite, cu ceva surplus pe care doar intervenția esteticianului îl poate regla? Rujul să fie promovat de o fată de abia îi vezi buzele? Sau blugii de un domn care are dificultăți în a-i încheia peste burtă?
Nu cumva nouă ne place să fim mințiți, tocmai pentru a avea impresia de contaminare: iau gloss-ul ăsta și voi arăta măcar puțin ca doamna din reclamă cu buze hialuronice?
Este clar că oricât de mult ne-am strădui să legiferăm, industria frumuseții se va baza pe… frumusețe. Iar noi trebuie să ne obișnuim cu modul imperfect în care arătăm atât timp cât la rândul nostru am creat din postura de cumpărători standardele care ne atrag.
Ca adulți trebuie așadar să ne găsim propriile zone de confort în modul în care arătăm: să ne îngrijim la exterior, să păstrăm sănătatea la interior și să dăm frumuseții fizice exact atât cât merită. Este totuși prima afectată și singura care cu certitudine se ofilește la un moment dat.
Ca părinți trebuie să cultivăm copiilor noștri încrederea în ei, arătându-le constant că au fost dotați cu multe calități care contează: inteligență, putere de muncă, simț al umorului, toleranță, empatie, abilitatea de a comunica, de a lega prietenii, creativitate și multiple altele.
Iar viitorii oameni mari trebuie să știe că industria frumuseții este cea mai incorectă, dificilă, discriminatorie și urâtă din câte pot exista, de aceea nu este alegerea potrivită pentru o carieră pe termen lung. Un ten frumos, dinți aliniați perfect, sâni mari sau bronz de vis sunt ușor de căpătat. O educație temeinică, o personalitate frumoasă, o carieră îndelungată și împlinită nu sunt pentru oricine, de aceea sunt infinit mai prețioase și frumoase.
(*) Nu mă luați în seamă, de fapt am șters singură postarea dintr-o eroare copilărească, dar mai bine dau vina pe Țucănberg.
(În poză sunt chiar eu la prima oră a dimineții, exact când mă dau jos din pat. Evident că glumesc, în plus nu mai știu de pe unde am luat fotografia, așa că dacă vrea cineva să mă dea în judecată, spuneți-i că nu mă cunoașteți!)
De ce sa ne folosim singuri capetele cand pot altii sa ne spuna ce trebuie sa gandim? Cam asa si cu fotografiile retusate
Da. Sau de ce să ne educăm noi copiii când e treaba televizorului și internetului să o facă?
Este adevărat că presiunea socială este întotdeauna mai puternică decât influența părinților și că suntem depășiți de toate provocările actuale, dar la fel de adevărat este că rapid pasăm responsabilitatea altora: “să se dea legi”, “să-i învețe la grădiniță/ școală”.
Iar cand Educatoarea / Professorul incearca sa educe plodu, se irita toti si pretind doar sa-l “invete”… Niste ipocriti!
Nu știu dacă ipocriți, dar sigur imposibil de mulțumit 🙂