Săptămâna trecută am mers la coafor punând astfel cap unui lung și involuntar experiment social. Aveam de mult dilema părului alb și recunosc că tot nu m-am lămurit de ce trezește atâtea reacții de respingere, întrucât încărunțirea este o chestiune deopotrivă naturală și inevitabilă.
Am cerut părerile altora, am încercat numeroase introspecții, nu pot concluziona decât că singurul lucru nesuferit la firele albe este textura lor diferită, ceea ce le dă un oarecare aspect agresiv.
Dar să vă spun cu experimentul:
Timp de aproape un an nu am trecut pragul hairstylistului, ceea ce a lăsat la iveală splendoarea părului meu natural. Cel brunet, încărunțit și intens rărit de vopsitul agresiv din toți acești ani. Acesta fiind și motivul, căderea și ruperea sa excesivă.
Cum a decurs reacția celor din jur? În primele patru-cinci luni situația s-a prezentat bine. Șuvițele făcute de mâna omului cu cele date de mama natură s-au camuflat reciproc. Coafura a rezistat.
A urmat perioada de iarnă în care părul a fost mai tot timpul acoperit în situații sociale.
“Problemele” au început prin martie. Oamenii din jurul meu sunt în general politicoși, așa că inițial replicile au fost de tipul “Vai, ce ți-a crescut părul!”. “Ce drăguță e culoarea ta naturală!” Ulterior s-au transformat în “Hai că nu ai așa de mult păr alb!” (subînțelegându-se “poate totuși faci ceva cu el…”). Iar de curând s-au transformat în “Wow, nu mai fost de mult la coafor!”, care suna mai degrabă a imperativul: Fă naibilor ceva cu părul ăla!
Firele cărunte, în accepțiunea modernă, nu mai au nici măcar o vadă legătură cu înțelepciunea și nu pot fi privite ca o alegere personală. Existența lor este privită ca semn clar că nu te îngrijești, nu ai bani de cheltuit sau suporți ceva interdicții de ordin religios.
În ciuda faptului că Social Media este plină de femei care promovează îmbătrânitul grațios, incluzând aici acceptarea grizonării părului, în viața reală oamenii vor să interacționeze cu semeni care își dau silința să pară pururea tineri.
Numai că mă cunoașteți: încăpățânarea mea bate presiunea socială. Așa că m-am dus la coafor și i-am spus stilistului să mă vopsească, dar să nu-mi acopere firele albe, pentru că detest când crește părul și se vede dunga aceea tărcată între șuvițele frumos vopsite. Părea misiune imposibilă. Cum și el el stă bine cu încăpățânarea (aparent cine se aseamănă chiar se adună) a vopsit, dar a și lăsat, reușind un mix de blond, șaten și alb care este acceptat atât social cât și de OCD-ul persoanelor aflate în discuție.
Privirile celor cu care interacționez frecvent au dat concluzia experimentului empiric, ad-hoc și extrem de inutil: părul alb e cool, dar doar pe Instagram!