Există numeroase glume pe tema părinţelii. Pe bună dreptate, a creşte copii este un carusel perpetuu de tip râsu’-pânsu’. Te întorci o clipită şi-ţi găseşti copilul desenat cu carioci permanente, lăsate la îndemâna lui într-o altă nefericită clipită, întrebi de cinci ori dacă îşi termină mâncarea din farfurie şi după ce ai debarasat-o se pune pe plâns de dorul bucății de pâine rămase, găseşti tot soiul de soluţii creative stupide, care, evident, dacă funcţionează şi copilul scapă teafăr, se cheamă atunci că sunt deştepte.
Dacă cea mai importantă calitate a unui om este simţul umorului, în cazul unui părinte, se dovedeşte a fi salvator!
Ieri copilul mic, că despre cel mare nu-mi mai permit să zic nimic, mă anunţă ca a venit cu nişte amici în curte. Este activitatea lui favorită, iar dacă la început mă întreba din timp dacă are voie, a urmat etapa în care mă chestiona cu toţi copiii ciorchine în fața ușii privindu-mă cu ochi de căţeluşi, acum mă informează sec după ce se instalează bine la joacă. Să nu cumva să apar în pijamale prin curte sau ceva.
Şi, ca să fiu în totală cunoștință de cauză, mă anunţă că are prieteni noi care sunt, citez: “puţin mai mari” decât el. Închipuindu-mi că bat la porţile gimnaziului şi pentru că regulile de protecţia muncii se aplică și la joacă, îi amintesc că trambulina din curte e cam şubredă, deci să nu urce mai mult de doi în ea, preferabil nici măcar unul. Cel mic m-a privit vag amuzat şi m-a asigurat solemn că va avea grijă ca noii lui prieteni să nu urce în țopăitoarea cu pricina.
Las copilul să iasă la joacă, bucuroasă că nu se mai încurcă în picioarele mele cât mă ocup de administrativele duminicale şi merg să deschid geamul dormitorului ca să îi aud măcar atunci când depășesc numărul de decibeli admis în curte. Şoc şi groază: noii prieteni ai copilului, trei sau patru la număr, erau de-un leat cu frate-su (*) şi pe alocuri cu un cap mai mari.
Pe bune dacă am ştiut cum să reacţionez! Acum nu-i că nu-mi plac copiii de orice vârstă sau cred că ar trebui să se joace fiecare la scara lui de vârstă sau de gen. Dar trebuie să recunoaşteţi că e o surpriză să vezi o astfel de diversitate în grupurile sociale spontane. Să mai și crezi că ar fi urcat toți în salteaua de sărit, este ridicol de-a dreptul! Fața mea a fost cu siguranță de meme.
Noii prieteni au fost rezonabili şi drăguţi ca orice copil de vârsta lor (**). Dar o întrebare rămâne: cum a reuşit Cezar să-i antreneze într-o activitate cu pitici de-ai lui? S-a filmat undeva? Sunt subiectul unor experimente sociale? Ce zi e azi?
(*) care e la liceu
(**) ei chiar au fost rezonabili 🙂
Sursă foto: boredpanda.com