Recenta împrăştiere pandemică a bolii care ne-a ţinut în case, ne-a lăsat fără oameni dragi sau cu multiple sechele, ne-a amintit de vechea vorbă din bătrâni care ne spune să ne rugăm de sănatate că este mai bună decât toate.
Bine, n-ar trebui să ne zică vorbele din popor chestiile aflate la mintea cocoșului, este mai mult decât evident că boala e nasoală. Dar cât timp suntem bine, ni se pare un dat natural, o chestie care ni se cuvine, aşa că ne permitem să ne jucăm ruleta rusească cu corpul nostru, intoxicându-l cu diverse, epuizându-l, lipsindu-l de cele necesare. Ni se pare mai importantă aparenţa: hainele, sânii, pătrăţelele. Şi abia la primele semne de boală ne vine, temporar, mintea la cap.
Şi pacea este un concept subapreciat în zilele noastre. Eu am crescut cu propaganda comunistă care ne omora cu ideea de pace, în vremuri care parcă nu păreau aşa conflictuale ca cele recente. Îmi amintesc că am filmat la gradiniţă un soi de spot pentru un jurnal de ştiri în care tăiam cu roşu un tanc pictat pe o coală albă. (Noroc că fusesem la Muzeul Armatei să ştiu cum arată unul.) Apoi că prima schemă piramidală în care m-am implicat a fost una în care trimiteam o ilustrată pe care scriam: “Vrem pace şi dorim pace tuturor copiilor lumii”, urmând să primim înapoi zece cu acelaşi mesaj. Pacea, porumbeii albi şi ramurile de măslini erau cele mai frecvente simboluri ale vremurilor, după celebrele seceri şi ciocane.
Acum lipsa conflictelor armate ni se pare tot un dat. Ceva natural, firesc. Până când apare unul la graniţele noastre şi realizăm că mai important decât orice este să ne putem face treaba liniştiţi, fără ameninţarea bombelor sau atacurilor nucleare.
Nu în ultimul rând, am uitat cât de liniștitoare este normalitatea. Firescul. Naturalul. Ne plac acum falsul, grotescul, exageratul. Defectele sunt mascate monstruos, perfecţiunea arătă ridicol, echilibrul a devenit plictisitor.
Ne luptăm cu natura pentru mize mici, creăm personaje detestabile, perpetuăm modele defecte.
Şi apoi tânjim după autenticitate. Vrem iubire adevărată cu personaje false, copii echilibraţi într-o lume care adoră dezechilibrul şi o viaţă normală în vremuri care ţin perpetuu anormalul în lumina reflectoarelor.
Poate că ar trebui, așadar, să adăugăm la mesajele de interes social de la televizor și pe acesta:
“Pentru o viaţă fără dureri în dos, rugati-vă de sănătate, pace şi normalitate!”