În ţările civilizate se vorbeşte tot mai mult despre educaţia timpurie, adică cea care începe tot mai aproape de momentul naşterii. Acolo există instituţii formale în care copiii sunt aduşi precoce pentru că mamele sunt considerate o sursă de creştere economică, nu doar creatoare de viaţă a unor noi surse de creştere economică.
La noi creşele sunt încă prea puţine şi oricum au ca scop primordial îngrijirea copiilor, nu neapărat educaţia lor. Copiii sunt hrăniţi, le sunt schimbate scutecele și sunt păziți de rele (asta dacă nu-i chinuie vreo descreierată, cum am văzut cam des prin presă în ultimul timp).
Discuția este foarte nuanțată: întotdeauna un mediu familial va fi prielnic dezvoltării armonioase a copilului, dar nu multe mame își doresc sau pot să-și intrerupă/ abandoneze cariera pentru a crește copiii. Vârsta bunicilor crește constant, astfel încât ei au nevoie la rândul lor de îngrijire și asistență, bonele sunt puține și oricum costurile tind să devină prohibitive când vorbim despre unele cu adevărat calificate.
Educația timpurie instituționalizată rămâne așadar o soluție viabilă și înțeleaptă din punct de vedere economic.
Dar când începe, de fapt, educația?
Există studii care susțin că ar debuta încă din perioada intrauterină. Unele spun că încă de când fetusul aude, putem vorbi despre învățare. Altele că emoțiile mamei sunt simțite în pântece încă de la formarea puiului de om, influențând astfel preferințele sau chiar personalitatea viitorului copil.
După naștere, din cauza aparentei lipse de comunicare, tindem să credem că cei mici au nevoie doar îngrijire. În realitate copiii își manifestă prin plâns nu doar nevoile primare ci și disconfortul psihologic, plictiseala sau supra-stimularea. Studiile privitoare la achiziția limbajului arată că cei mici înmagazinează o mare parte a vocabularului în primii ani de viață. Mulți pediatrii recomandă, de altfel, să li se vorbească acestora mult și mai ales bine.
Primele stadii ale dezvoltării gândirii, indiferent de cine le calculează sau pune în studii, sunt și ele precoce. La doi ani Piaget vorbește deja de un stadiu preoperațional, precedat de unul senzorio-motoriu.
Educația începe așadar mai repede decât ne așteptăm. De aceea este necesar ca cei mici să crească într-un mediu sigur, cu relații interumane diverse și optime, cu adulți calmi, cooperanți, pregătiți nu doar să schimbe un scutec ci și să le ofere suportul cognitiv și afectiv de care au nevoie în devenirea lor.
Dar este poate la fel de important de știut că și acolo unde se pierd starturi sau viața începe cu diverse traume (boli grave, abandon), lucrurile pot intra pe făgaș normal cu puțin efort acompaniat de multă dorință și determinare. Copiii recuperează ușor, sunt un exemplu de adaptabilitate și putere.