Cei doi copii ai mei sunt născuți la capetele unui interval de zece ani. Nimic planificat, ba chiar mi-aș fi dorit ca așteptarea să fie mai scurtă, dar așa a vrut soarta.
Și n-aveți idee de câte ori mi s-a spus că diferența aceasta de vârstă îi va împiedica să aibă o relație frățească normală și funcțională.
Noroc că nu mi-s slabă de înger, că poate aș fi crezut. Și că mă țin încă nervii că sigur pocneam pe cineva după atâtea profeții pe tema asta!
Scriu așadar pentru cei puțini, care sunt în situația noastră. Și le spun că marea catastrofă a diferenței mare de vârstă între frați este un fâs, un mit, o idee falsă, preconcepută.
Realitatea este că frații copiază modelul care le este familiar. Și familial. Apoi fiecare are personalitatea sa, modul său de a relaționa, de a provoca/ gestiona conflicte, de a se raporta la cei apropiați. Indiferent (de gen și) de vârsta pe care o au pot fi apropiați sau distanți, pot avea relații funcționale sau defecte, se pot comporta frățește sau pot fi într-un perpetuu război distructiv.
Cât timp Cezar era bebeluș situația a fost de așa natură încât nu au existat adulți disponibili/ dispuși să mă ajute. Aveam momente în care mă temeam de accidente casnice, pentru că făceam totul cu el în brațe. Iar Cristi, care avea pe atunci 10-12 ani m-a ajutat de câte ori a putut. Mă bazez pe el din ce în ce mai mult, am încredere că mă poate suplini în momente cotidiente ale fratelul său: dus la antrenament, făcutul temelor, supravegheat când rămân singuri acasă. L-a luat la serviciu, îl plimbă cu mașina.
La rândul lui, Cezar, este mereu cu gândul la fratele mai mare. Unde este? Când vine? Ce ar zice într-o anumită situație?
Este adevărat: diferența mare de vârstă îi determină să aibă preocupări distincte. Dar să nu credeți că acestea nu se pot intersecta! Vorbesc despre mașini, joacă fotbal sau Monopoly.
Total falsă este convingerea că din această cauză, frații devini străini unul de celălalt. Realitatea este că se pot conecta ajungând fie la “mintea” celui mic, fie la cea mai matură. Și fiecare dintre ei are de câștigat: mezinul se dezvoltă mai rapid având modelul cu upgrade, cel mare își păstrează din vivacitatea și candoarea copilăriei cât timp încă se mai joacă în mod copilăresc.
Se ceartă? O, da! La greu! Dar conflictul face parte din viața de familie. Aici, cu cei mai apropiați, care ne acceptă necondiționat, învățăm să testăm și respectăm limite, să negociem, să luptăm.
Evident că pe termen lung nu știm cum va decurge relația frățească. Dar asta este valabil și în cazul celor născuți la intervale mai mici de timp. Viața te duce pe căi nebănuite, te desparte, te apropie, te încearcă.
Un lucru e cert: oricâți oameni vin și trec prin ea, relația de sânge rămâne. Indiferent ce date sunt trecute în certificatele de naștere!