Cu ceva timp în urmă citeam un text al unuia dintre autorii mei preferați despre cum se complică treburile pe măsură ce avansăm prin viață: apar tot mai multe responsabilități, apoi neputințe, practic devine tot mai greu să ne purtăm mizera existență. Și apoi murim într-un final apoteotic.
Nu-i de mirare că articolul a dispărut rapid: deși respectivul este un pragmatic, cu soluții simple și funcționale în cele mai multe dintre cazuri, de data aceasta a reușit brusc să-și ducă cititorii într-o zonă atât de pesimistă, pentru care nimeni nu părea pregătit.
Multă vreme m-a apăsat pe gânduri textul omului: cum să vă spun, lucrurile chiar devin mai grele! Când oamenii din jur încep să moară sau să devină dependenți de tine, când copiii cresc și schimbă dinamica familiei, când deciziile devin tot mai grele și efectele lor tot mai previzibile, numai ușor nu poți spune că e.
Dar m-am prins la timp că acesta este drumul firesc. Și privind altfel lucrurile, deși situația devine mai complicată și noi suntem mai antrenați și căpătăm noi abilități de navigat printre obstacolele cotidiene.
Dacă stai să bifezi strict lista de provocări, e groasă! Pare calea dreaptă și sigură spre depresie. Dar dacă te uiți în spate la câte ai bifat deja și câte ai câștigat din asta, perspectiva se schimbă.
Eu am să punctez doar câteva dintre lucrurile bune pe care le aduce cu sine maturitatea:
– simplitatea. Deciziilor, existenței, relațiilor. Suntem mai sinceri cu cei din jur și cu noi, nu ne mai încurcăm în ocolișuri, avem curajul de a elimina balastul rapid, fără complicații.
– automatismele. Experiența de viață își spune cuvântul. Dacă în tinerețe problemele ne consumă în general un volum mare de timp, energie și dedicare spre rezolvare, soluțiile vin mai târziu la foc automat.
– așteptări ponderate. Vine o vreme în care ai tot mai puține surprize, acesta fiind probabil darul naturii pentru a ne proteja inima. Ai văzut multe și complicate, ai trăit consecințe și le-ai supraviețuit. Este momentul în care tot ce aștepți este sănătatea pentru a le duce în continuare pe toate.
– echilibrul. Experiența aduce cu sine cunoașterea punctului optim, în care balanța stă dreaptă. Momentele de extaz se răresc, dar și cele de disperare, stările sufletești tind să intre într-o zonă mai confortabilă, mai ușor de dus, mai tihnită.
– prioritățile corecte. Abia după un timp realizăm ce este important și ce nu, învățăm să punem lucrurile în ordinea corectă și să dăm lucrurilor și întâmplărilor valoarea pe care o merită.
– parcimonia în a ne consuma resursele. Doar când știi că sunt limitate înveți să le folosești responsabil.
– liniștea. Zgomotul de fond se atenuează. Presiunea socială, așteptările celorlalți, mizilicurile cotidiene devin sunete care se aud înfundat în planul secund al existenței noastre.
– răbdarea. Cel mai important ingredient al echilibrului se deprinde treptat. Înveți astfel să te aștepți pe tine, pe alții, reușitele, finalurile fericite.
Cum să vă zic fără să vă supărați pe mine: n-am prea întâlnit tineri care să poată fi fericiți. Căutăm chiauni, ne împrăștiem în mii de părți, ne menajăm prea puțin, ne oprim prea târziu. Avem nevoie de timp și experiență pentru a învăța bucuria de a trăi.
Cu siguranță există și altele la fel de valoroase care merită agăugate în lista de mai sus. Așa cum sunt și oameni care îmbătrânesc urât, acriu, isteric, trist, fără să treacă prin ea.
Ceea ce încerc să spun este că dincolo de pierderi, neputințe și tristeți, stau cele care ne fac să trăim în speranță. Viața poate fi frumoasă la orice vârstă. Depinde de noi să ne antrenăm, să o vedem și să o trăim așa.