Știu că zilele acestea altele sunt știrile cu titluri galbene și mesaje îngrijorătoare. Dar în plin teatru al absurdului nu ne prea rămâne altceva de făcut decât un cântec vesel să cântăm.
Vreau deci să vă vorbesc despre acele jucării învârtitoare care ne vâjâie de ceva vreme în urechi pe stradă, în sălile de clasă sau cinema, acasă și în parcuri. Se numesc fidget spinners și deja dacă vedem un copil fără elice pe deget începem să ne întrebăm dacă nu cumva am accesat un portal de realitate paralelă din care va fi greu de ieșit.
Gândite inițial pentru cei cu tulburări din sfera autismului, ADHD sau anxietate, jucărelele cu pricina au rolul de a-i ajuta pe utilizatori să se concentreze mai bine sau să-și controleze reacțiile generate de stres.
Nu sunt așa noi cum par, au apărut inițial în anii ’90 și am citit studii care susțin că funcționează în scopul pentru care au fost create.
Dar în zilele noastre au devenit precum piesele acelea bune pe care le asculți obsesiv la radio și încep a genera sentimente inverse plăcerii. Și ca părinți nu doar că le auzi vâjâind, dar găsești pe unde nici cu gândul nu gândești câte un rulmențel, un căpăcel, un dop cu led, o biluță, adică părți componente ușor detașabile.
Și părțile astea detașabile cad pe unde și când nu te aștepți. De exemplu ieri, pe scara rulantă a unui centru comercial, una dintre piesele fidget spinner-ului copilului mic din dotare a căzut neașteptat. Iar când m-am aplecat să o culeg, lamelele metalice în mișcare mi-au făcut franjuri unghia arătătorului.
Din fericire nimic grav, doar dureros și incomod. Așa că am decis să mai fac o prostie și să-mi repar unghia într-o epopee DIY, cu ajutorul sfaturilor găsite via Internet.
Care sunt trei: fie apelezi la un specialist (prea mainstream pentru mine), fie cumperi un kit special care se găsește exclusiv online (prea de durată), fie folosești ce ai în casă și lipești unghia la loc. Problema este că eu nu aveam nimic în casă, așa că am dat o fugă la un magazin DM de unde am achiziționat lipici de unghii (există așa ceva), Top Coat (cred că rămăsesem unica femeie rămasă în viață care nu știa ce e acela) și un lichid de unghii false, că fie vorba între noi, cea ruptă numai naturală nu se mai cheamă. Pentru că toată treaba a costat mai mult decât mă așteptam nu doar că am citit cu sfințenie și în întregime prima pagină din Google cu rezultatele căutării “cum repari o unghie ruptă”, dar am și urmărit trei tutoriale întregi pe YouTube. Eșecul operațiunii a fost exclus dintre opțiuni, mai ceva ca premierul Grindeanu din PSD.
În afară de cele de mai sus am mai avut nevoie de un pliculeț de ceai (Lipton Indonesian Cevaextotic este cea mai bună alegere) pentru a tăia o bucățică de pânză din el. Pe care am lipit-o de unghie folosind adezivul special și am dat apoi muuulte straturi de diverse lacuri (Top Coat, gelul pentru unghii false și un strat de ojă mov, granulată ca să acopăr pânza de ceai). Rănita se prezintă bine, cam ca decorativa de pe casă doar că mai închisă la culoare și cu o reminiscență movalie la bază. Manichiura în întregul ei este cam tomnatică, pentru că singura mea ojă care mai părea a fi în termen a fost primită de la Marele Copil prin septembrie 2016. Dar la ce vară avem, merge și o ojă în culoarea frunzelor moarte. În plus arată destul de grunge, pentru că mi-am pierdut antrenamentul și am colorat cam mult în afara chenarului. Dar totul e bine când se termină cu unghia funcțională și la locul ei.
Concluzia 1: nu dați banii pe prostii luând spinnere la copii pentru că sunt periculoase. Mai ales pentru părinți.
Concluzia 2: unele sfaturi găsite pe net funcționează.
Concluzia 3: cel mai bine este totuși să apelați la un specialist atunci când aveți o problemă.
P.S. Rezultatul muncii mele este postat pe Instagram. Zece ore mai târziu deja arată mult mai bine.
sursă foto: CNN