Citeam undeva că 70% dintre interacțiunile umane sunt orientate negativ, adică reprezintă critici, bârfe, certuri, înțepături. Cumva are sens, nu doar că emoțiile negative creează o conexiune mai activă între partenerii de discuții, dar au și componenta de învățare, adaptare.
Dacă ne uităm în jurul nostru pare un procent real. Gura lumii slobodă mai repede zice de grijania maternă decât de calitățile, realizările, succesele celor din jur. Şi dacă se apucă să laude, în final tot la concluzia deloc măgulitoare că a existat acolo, în merite, doar componenta noroc/ pile/ bani/ astre favorabile.
Şefii, femeile frumoase şi succesele altora sunt cele mai detestabile elemente. Urmează micile sâcâieli inerente în interacţiunea dintre oameni: unul întârzie, altul e zgârcit, unul nu face, altul nu drege.
Cred că suntem cu toţii conştienţi de această realitate: că toti facem parte dinntr-o maşinărie toxică de propagandă socială şi că avem de ales ce şi cum spunem sau cât şi de ce ascultăm.
Dar nu doar spusul este problema. Ci mai ales tendința noastră firească de a pleca urechea mai degrabă la critici decât spre laude. Este adevărat că învățăm mai mult și mai bine atunci când ni se spune unde greșim, dar rareori oamenii sunt obiectivi, inteligenți, constructivi atunci când aruncă cu vorbele. În plus mesajele pot fi duale: unii spun că le displace profund ceea ce altora le place teribil. Și interpretarea unor contexte, comportamente, reacții poate fi diferită, în funcție de unghiul în care vede fiecare.
Aşa că dacă ar fi să pun si eu într-un procent, ar trebui, probabil, să ne pese cam 0,1% din ce spun alţii despre noi. Despre aspectul nostru, alegerile noastre, comportamentul pe care îl percep ei, reacţiile care ni se impută. Nu doar că oamenii nu sunt dispuşi să vadă partea pozitivă, dar nici nu au cum să cunoască întreaga imagine a tuturor elementelor pe care le avem de gestionat atunci când luăm o decizie.
Și acest 0,1% se aplică atât la nivel individual, cât şi social. Atât la nivel personal, cât şi organizaţional. Omul este hater de profesie şi, după cum spune o vorbă înţeleaptă, nu ai cum să avansezi prea mult pe drumul tău daca te opreşti să dai cu pietre după fiecare câine care te latră.
Aveti dreptate; norocul meu este ca si eu si iubitul suntem niste optimisti convinsi. Am renuntat de mult la stiri si la oamenii negativi. Copilasul nostru seamana cu mami si tati deci suntem o familie de optimisti. Asteptam sa ne intregim familia si cu o mica optimista si astfel vom trai in continuare, in procentul acela mic de care ziceti, de optimisti convinsi. La vita e bella, orice ar fi!!!