După cum ştim a apărut o nouă categorie de vedete: cele ale online-ului, cumva cartonate întrucât nu știu neapărat să facă ceva anume, dar le iese de minune să pară că ştiu. Una dintre acestea, o ilustră necunoscută la noi, Myka Stauffer, este prinsă în această perioadă într-un scandal deloc uşor de digerat. Practic youtubăriţa respectivă, mamă de patru copii, care a mai adoptat între timp un al cincilea, a anunţat că renunţă la procesul de adopţie din cauza cerinţelor speciale pe care le necesită respectivul copil.
Vorbim despre un băiat de 4 ani şi jumătate suferind de autism. Deloc simplu de crescut aşadar, când în casa ta mai sunt alti patru pitici, unul dintre ei abia născut. Dar cumva profitabil ţinând cont că femeia făcea bani din a-şi etala frumoasa familie în Social Media.
Opinia publică se revoltă si pe bună dreptate. Dincolo de dificultăţile pe care le induce îngrijirea unui copil autist, acesta nu este totuşi o bucată de mobilă pe care să o muţi de colo-colo, singurul care ar putea păţi ceva fiind parchetul. Influenceriţa cere scuze tuturor, dar îl omite chiar pe cel care are cel mai mult de suferit din treaba asta: fostul ei fiu (cât de ciudat sună!). Ba chiar face calcule: nu a câştigat de pe urma acestuia cât a cheltuit cu tratamentul său.
Suntem oameni, deci greşim. Schimbăm joburi aiurea, cumpărăm online chestii care nu ne trebuie, pentru ca apoi să le uităm într-un colţ, ne rănim apropiaţii din stupidităţi. Dar o luăm din ce în ce mai razna dacă ne închipuim că putem adopta şi dezadopta copiii după cum avem chef. Apreciez faptul că femeia a făcut pasul înapoi, putea merge înainte într-un mod în care acesta ar fi suferit poate şi mai tare. Oferindu-i şansa la o familie care să îl poată îngriji corespunzător, a dat, poate, o dovadă de curaj. Dar asta nu scuză decizia de a avea un fiu, fie şi prin adoptie, şi a renunţa ulterior la el.
Nu accept aşadar astfel de greşeli. Nu înţeleg când am devenit atât de proşti să ne închipuim că animalele de companie sunt doar jucării, iar copiii surse bune de câştigat like-uri. Sau de ticăloşi. Nu pricep cum decurg acum procesele de adoptie astfel încât o familie atât de numeroasă a primit, deşi era clar depăşită de situatie, un copil cu cerinţe de îngrijire si educaţie speciale. Şi nu realizez cum în mintea unora, a adopta un copil sau o pisică este similar cumpărării de pantofi. Îi duci înapoi dacă nu-ti mai plac, îi donezi sau faci cadou, ba chiar îi abandonezi lângă un tomberon dacă sunt putin uzaţi şi te încurcă prin casă.
Adopţia e grea. Dacă propriile odoare, de care te leagă mai mult decât o hârtie, îţi pun serios puterile la încercare, cei veniţi în familie cu ajutorul asistenţilor sociali, uneori la vârste la care deja au căpătat obiceiuri şi mentalităţi greu de îndreptat, te pot aduce la capătul răbdărilor.
Nu vă grăbiti de invocaţi distanţa geografică şi culturală faţă de America cea decadentă. Am avut şi noi cazuri similare, unele au ţinut prima pagină a ziarelor luni în şir. Credeţi-mă, sunt prea mulţi copii nedoriţi ai unora care devin calcule, surse de venit pentru alții! Asta ca să nu amintesc şi de cei născuţi doar pentru alocaţia de îngrijire.
La final să numărăm şi vinovaţii. Sau ticăloşii, după cum spuneam. Păi în primul rând cuplul care a adoptat din motive de glam şi like-uri. Apoi asistenţii sociali care au permis asta. Apoi toti cei care au consumat povestea, alimentând conturile tuturor celor implicaţi. Mulţi călai, o singură victimă: un copil autist de patru ani şi jumătate.
Sursă foto: People.com