Textul de astăzi se datorează unui prieten vitual, căruia îi mulţumesc pe această cale.
M-am întors ieri în timp cu 16, respectiv 6 ani în urmă, atunci când viaţa (sau, mai bine zis, soţul) mi-a oferit câte un mândru și voinic urmaş. Ambele au fost perioade minunate, totuși de tristă amintire din punct de vedere economic, dar asta nu ne-a împiedicat să cumpăram o grămadă de chestii de care ne-am chinuit apoi să scăpăm: pătuţuri, landouri, gadget-uri, haine de tot soiul.
De folosit, au fost puţine. Ambii au preferat sistemele de purtare (la cel mare nu apăruseră încă cele ergonomice, dar văd că se ţine drept în cei peste 1,80 ai lui) şi prin urmare hainele comode, cu totul, ca să nu iasă bulendrele şi să se boţească la spate. Ambii au preferat să doarmă cu mine, şi au halit de la mama natură, iar mie mi s-a părut cea mai comodă soluţie, deşi deseori m-am simţit prizoniera unor stomacuri mici şi nărăvaşe.
La Cezar m-a ajutat totuși la începutul diversificării un aparat cu aburi pentru că la noi în familie gătitul e un coșmar: fiecare cu preferințele lui care sunt atât de variate încât devine imposibil să împaci măcar doi dintr-o lovitură.
Am văzut însă câte farafastâcuri sunt acum pe piaţă şi cum alimentează producătorii prin tot soiul de influensări şi vedete anxietăţile părinţilor. Pentru că aici este baiul. Ştiu că în urmă cu niște ani apăruse o salteluţă cu senzori care detecta lipsa de respiraţie a copilului, preîntâmpinând, ziceau producătorii, riscul de moarte subită la bebei. De fapt aflai doar deznodământul și costa cât un rinichi, dar nu asta era problema, ci campania agresivă prin care producătorii aduceau în discuţie acest nenorocit sindrom.
Acum, omul cu banii lui, cumpără ce doreşte. Salteluţe, sterilizatoare, landouri S.F. sau scaune de maşină care emană arome plăcute, salvând astfel bebeluşul nevaccinat de bolile copilăriei.
Problema apare atunci când pentru a vinde, alegi să vulnerabilizezi publicul ţintă. Şi atunci când scrii pe bloguri că fără nu ştiu ce minune de sistem, copilul va creste cu certitudine cocoşat/ crăcănat/ borcănat. Şi atunci când spui că fără un scaun auto care costă cât cinci salarii minime pe economie degeaba pleci la drum. Sau, ca doar uleiurile esenţiale care scot din portofel cât un parfum scump, dar îți ajung cinci zile, îl pot salva de riscul unor boli cumplite. Şi, evident, să nu uităm de mâncarea bio, preferabil vegană şi culeasă de virgine, care îl ajută să crească sănătos.
Nu toţi au posibilitatea financiară de a arunca bugetul familiei pe fiţe, lăsând loc şi de necesităţi, iar venirea unui copil te vulnerabilizează oricum. Eu am mai spus: natura e suficient de deşteaptă cât să ne doteze pentru a supravieţui ca specie, dar aparent ceva mai presus de ea ne tâmpeşte. Copiii cresc şi la ţară, plimbaţi în braţe prin căruţe, şi la oraş, plimbaţi cu STB-ul. Şi în landouri de 4000 ron şi în lipsa lor. Şi cu carne de la supermarket şi cu cea de la puii lu’ bunica. Mai nasol cu apa şi aerul, vă zic eu, pe alea le avem cu toţii cam la fel în zilele noastre.
Pentru a creşte sănătos, un copil (*) are nevoie de atenţia părinţilor, un pediatru care să-l vadă uneori, un mediul familial sănătos la cap, mâncare neprocesată, preferabil gătită în casă şi reguli/ limite. Apoi, fiecare adaugă ce-i mai trebuie: dacă merge cu maşina, un scaun auto omologat şi potrivit vârstei. Dacă mama aleargă, un landou care să o ajute. La ce piaţă dezvoltată avem, găsim pentru orice hachiţă sau buget câte un produs potrivit.
Restul e marketing şi dorinţă de îmbogăţire dusă dincolo de regulile eticii. Nu poţi băga pe gât tuturor, folosind valul inerent al fricii parentale, chestii care costă mult şi uneori sunt de folosinţă 2-6 luni.
Sper să nu fi atins puncte nevralgice. Este dreptul fiecărui om să-şi crească copilul după cum doreşte atât timp cât respectă demnitatea acestuia (plus legea) şi, oferă real, la rândul său, acest drept oricărui alt părinte cu care interacţionează. Vulnerabilizarea proaspetelor mame pentru a crește vânzările este însă un abuz, iar cei care fac asta ar trebui catalogaţi drept bullies. Şi arşi în piaţa publică a Social Media 🙂
(*) mă refer, în mod evident, la cei fără nevoi speciale de alimentaţie sau tratament.