Nu știu cum să vă spun care a fost primul lucru pe care l-am văzut când am intrat în țară. Era fluturată de un om lângă o toaletă suprapopulată sau, poate, închisă. Așa mă întâmpină țara mea de fiecare dată: ca (sau cu) o p¥|@.
Apoi am mâncat în Deva la un restaurant (Grizzly pe numele lui) și mi-am dat seama că de asta mi-a fost dor: de oamenii care cumva reușesc să facă ceva grozav într-un loc care ar trebui să-și pună pe steag, ca simbol național, o chestie din aia care flutura bleagă în paragraful de mai sus. Pentru că este incredibil că unii reușesc când totul în jur funcționează ca naiba.
Lăsând venirea la o parte, am bătut iar o parte de Europa și ne-a plăcut. Am poposit în Melk (Austria), Paris (Franța), Tossa de Mar (Spania) și Ljubljana (Slovenia). Am trecut puțin și prin Barcelona, cât să îmi doresc să trec cândva ceva mai mult.
L-am strâns în brațe pe Mickey Mouse, am primit ciocolată elvețiană în țara flanului, ne-am înghesuit cu mii de străini să vedem obiective turistice simbol, am mâncat chestii care au cu totul alt gust decât credeam (serios, voi ăștia din România de aveți prin meniuri paella, știți ce gust are la mama ei?), am făcut shopping acolo unde nici nu visam. M-au iritat alegerile de design interior ale hotelurilor de afară, călătorind cu trei băieți a fost provocator să fac față creativității acestora.
Personal mi s-au îndeplinit două visuri, și îi mulțumesc pe această cale Project Managerului de vacanțe al familiei: am revăzut Parisul, de data asta cu bani în buzunar și am avut în fața ochilor arhitectura lui Gaudi.
În plus, am descoperit noi potențiale destinații. Anul ăsta n-am mai poposit la Viena, așa cum făceam de obicei, ci în Melk, un orășel surprinzător de pe malul Dunării.
Cu o populație cam cât Domneștiul, localitatea este dominată cumva de Abația Melk, o uriașă mănăstire situată deasupra sa.
Sunt multe de văzut acolo, istoria a fost generoasă cu ei, geografia de asemenea, iar oamenii au reușit să fie și ei la înălțime cu păstratul, restauratul și curățenia (pavajul de sus le aparține).
M-aș întoarce deci să o iau pe îndelete și să vizitez toate locurile din ghidul turistic.
Și zona Coasta de Azur/ Monaco m-a impresionat. Nu știu dacă aș petrece o vacanță întreagă acolo, dar împrejurimile italienești m-ar atrage turistic suficient cât să stau și să mă plimb prin zona extinsă.
În plus am văzut că uneori complexele noastre sunt nejustificate. Ljubljana, pe care am bifat-o la întoarcere, mi-a arătat că cel puțin în industria ospitalității stăm mai bine ca ei. Am ajuns târziu într-un hotel de patru stele al unui lanț prezent și la noi, iar singura opțiune de cină pe care ne-au oferit-o au fost sandviciurile. Am refuzat, preferând un McDonald’s din apropiere.
Calitatea micului dejun de a doua zi m-a făcut să felicit băieții pentru alegere.
Urmează așadar încă două episoade ale foiletonului de vacanță:
Paris, întotdeauna o idee bună (cum altfel?)
și
în care voi detalia experiențele turistice avute în tot acest timp.
Stați aproape, pentru că nici nu știți ce pierdeți! 🙂