Văd cam des părinți care încurajează un comportament evitant în relațiile interumane ale copiilor. Probabil și vouă vă ajung pe la urechi mesaje precum: “nu-mi dau copiii la o școală de stat pentru că sunt prea mulți în clasă și bullyingul nu poate fi controlat.” “Nu mai ies cu prietenul x pentru că odorul lui e violent cu al meu!” “Nu mai mergem la locul de joacă din parc pentru că e plin de needucați!”
Este firesc să ne protejăm copiii. Iar comportamentul evitant chiar ajută atunci când vine vorba despre pericole fizice: ne oprim la culoarea roșie a semaforului să nu ne calce mașina, țipăm “stop!” când vedem pe cineva că se apropie de o potențială primejdie, descurajăm comunicarea cu persoane străine.
Dar dezvoltarea personală se creează prin interacțiuni cât mai variate. Omul este ființă socială, deci avem nevoie de apartenența, suportul și validarea grupului. Dacă de foc, gropi, mașini sau necunoscuți trebuie să ne ferim toată viața, de profesori, șefi, colegi, prieteni, parteneri nu o putem face. Și cu cât vom cunoaște mai multe tipologii umane, cu atât vom avea acces la multiple modalități de acțiune, soluții, abilități, informații.
Bulele de protecție sunt, poate, confortabile. Dar din conflicte învățăm mai mult decât din consens. Feedback-ul negativ generează optimizări, îmbunătățiri. Lipsa de accesibilitate a unora ne ajută să căutăm noi abordări.
De aceea, când bine vorba despre relații interumane, în loc să învățăm copiii să evite, mai bine îi învățăm să acționeze/ reacționeze. Să recunoască stegulețele roșii ale abuzului, să stabilească în mod sănătos limite, să comunice eficient și să se adapteze contextelor sociale. Și, mai ales, să se apere. Să știe să riposteze, să comunice non-violent, să lupte pentru drepturile lor.
Nu vom fi lângă ei constant ca în copilăria timpurie. Vor merge la școală, în tabere, cantonamente, cămine studențești. Vor avea de gestionat multiple situații și conflicte. Vor suferi, se vor revolta.
Simplul fapt că înaintează în vârstă, nu înseamnă că se maturizează. Experiențele diverse, multiplele canale de comunicare, socializarea sunt cele care generează adaptare și reziliență. Știu că pare absurd, dar suferința este mai mare în adolescență când te trezești într-o lume pe care nu știi cum să o iei, decât la patru ani când primești o găletușă de nisip în cap la locul de joacă.
Așadar în loc să ferim copiii de lumea rea, trebuie să-i învățăm să trăiască în ea. Să evite pericolele reale, dar să facă față greutăților cotidiene. Metaforic vorbind, nu putem omorî toți balaurii din lume, de aceea este important să-i învățăm a mânui sabia.