Copilăria mea a roit nu în jurul Crăciunului, ci a Mărțișorului. 1 Martie era pentru mine cel mai frumos moment din an: mulțimea de gablonțuri primite de mama, care era educatoare, devenea Raiul meu. Le sortam ba după culoare, ba după model sau materialul din care erau făcute, le admiram, le potriveam cu diverse haine, le colecționam. În casă mirosea a frezii și afară ieșea în sfârșit soarele, care după iernile acelea comuniste, infernal de friguroase și triste, părea de-a dreptul miraculos.
Cumva hibernatul din acest an mi-a amintit de timpurile vechi. Nu am suferit de frig, nici de plictiseală, dar ceva în peisajul autohton m-a făcut să retrăiesc vremurile în care urcam bananele îmbrăcate în ziare pe dulap pentru a se coace.
De aceea am așteptat prezentul 1 Martie cu multă nerăbdare, exact ca în copilărie. Mama nu mai este, nici sacoșele de mărțișoare sau brațele ei cu flori. Dar au fost gesturi frumoase care au început de la prima oră a dimineții. Au fost bomboane, un colaj miniatural cu gărgăriță și pampon, lalele multicolore, o bluză împodobită toată și astfel un pic din bucuria de demult.
Iată că oricât de grea și lungă ar fi o iarnă, tot se termină ea într-o primăvară! 🙂
Mulțumesc pentru daruri! Și vă urez tuturor mult soare, puține griji și ceva împliniri în sezonul ăsta ce abia se pornește!