Deseori aud, mai ales la părinții din jur, că cei mici n-ar avea motive de supărare. Au mâncarea asigurată, jucării în exces chiar, un mediu de trai bun, deci zero motive să fie nervoși.
Ba mai mult, n-au nici dreptul de a izbucni în plâns sau furie. Doar oamenii mari au griji pe măsură și doar lor li se cuvine să fie supărați. Ei au motive reale de furie.
Dar, oricât de greu ar părea de crezut, și copiii au problemele lor. Nevoi rămase fără de răspuns, frustrări, necazuri. Dacă pe noi ne enervează feedback-ul părtinitor al șefului, de ce nu i-ar supăra și pe ei cel al profesorilor? Dacă pe noi ne jignește teribil să ne zică un prieten că suntem imaturi, pe ei de ce nu i-ar supăra apelativul de “bebeluș”? Dacă nouă ne este teamă de evaluarea de final de an, ei de ce nu s-ar teme de un test?
Doar pentru că pe umerii lor nu stau grijile unei familii, nu înseamnă că viața lor e o înșiruire lină de emoții pozitive. Poate că în mintea noastră doar asta contează, dar și cei mici au temerile sau greutățile lor. Iar dacă ne-am întoarce în timp, ne-am da seama că și părinții noștri gândeau la fel: eu pun masa, doar eu am dreptul la furie!
Așa că știm ce întâmplă cu acești copii care trebuie să fie Zen tot timpul. Învață să-și reprime constant emoțiile negative și fie devin rebeli fără cauză, fie victime ale toxicității, fie niște roboți ciudați a căror judecată afectivă și empatie tinde către zero.
Lăsați așadar copiii să se supere! Au acest drept. Înțelegeți-le durerea pierderii unei pietre banale de pe drum. A unei roți de la mașinuță. A plecării unui prieten cunoscut în urmă cu cinci minute în parc. Pentru ei acestea sunt reperele acum. Și astfel învață să-și cunoască sentimentele și să le recunoască în ceilalți. Că nu există echilibru perfect, ci doar o căutare imperfectă a lui.
Dar la fel de important este să le oferim modele funcționale și non-distructive de a face față frustrărilor, supărărilor, nervilor. Pentru că tot mai des văd copii reacționând disproporționat, periculos, exagerat, prin amenințări verbale sau chiar fizice, prin vorbe urâte aruncate prea ușor, prin gesturi de violență tot mai agresive.
Emoțiile negative sunt normale. Reacțiile disproporționate nu.