Probleme ale omenirii

Avem războaie, foamete, inegalități sociale dureroase, educație formală în picaj la nivel global. Încă ne chinuie boli incurabile, fenomene naturale extreme, catastrofe de tot felul.

Și, în continuare, ne păstrăm falsul privilegiu de a fi extrem de răi unii cu alții, gratuit, doar pentru că vrem și putem.

Mi-am început dimineața cu un interviu dat de actorul Adam Driver (foto sus) care în ciuda unei cariere de invidiat, încă este mai cunoscut datorită aspectului său fizic atipic comparativ cu tiparele show-biz-ului american, decât pentru talentul său actoricesc incontestabil.

Și evident că exact asta a rămas problema numărul unu a oamenilor din presă: cum se simte un urât la Hollywood? Ar vrea să semene mai degrabă cu Robert Redford decât cu Al Pacino? I-ar fi mai ușor dacă ar fi frumos? Și variațiuni pe tema rățuștei cele nasoale care nu se transformă pe veci în lebădă.

Omul nostru pare deja imun la genul acesta de discuții, răspunzând echilibrat și foarte diplomat într-un context în care părea mai justificat să întrebe la rândul său: “băi, ești prost, vrei un interviu sau un pumn în față?”

Totuși, am ajuns să mă întreb de ce mai e acceptabil în zilele noastre să vorbim despre standarde ale frumuseții în contextul în care suntem de acord că diversitatea este cea care contează? Și cum să pui niște întrebări atât de malițioase, insistând să fii nepoliticos până la nesimțire?

Veți spune că acesta este prețul succesului, că o persoană publică trebuie să își asume genul acesta de discuții. Dar nu pot fi de acord, mai ales că reușitele sunt oricum costisitoare. Multă muncă, puțin timp, deloc viață personală, o grămadă de invenții care apar despre tine în spațiul public, hărțuire constantă.

Bullying-ul nu ar trebui, așadar, acceptat. Nu e un cost, ci o infracțiune. Și mi se pare nedrept că de atâta vreme presa hăituiește, jignește, abuzează persoane cunoscute și nu există încă soluții sau măcar conștiința faptului că e inuman, degradant, inacceptabil ce se întâmplă.

Să ne amintim de Prințesa Diana moartă în goana de a scăpa de paparazzi. De Britney Spears care, minoră fiind, a trebuit să suporte întrebări pe care ți-e jenă să le pui și adulților. De Lady Gaga care povestea cum a foat sunată de mama ei după ce a văzut la știri că s-a îngrășat și se întreba cum de a devenit greutatea ei o chestiune de interes internațional.

Curiozitatea față de viața privată a persoanelor care au succes este normală. Ciudat este să consumăm linșaje publice care, altminteri, sunt ilegale, imorale, inacceptabile.

Și ar trebui, social, să reacționăm cumva. Pentru că de la urechile clăpăuge ale lui Adam Driver și greutatea fluctuantă a divei Gaga, bullying-ul coboară inevitabil în școli, magazine sau pe stradă.