Cred că îi spun de cel puțin șapte ori pe săptămână celui mic să nu-și mai arunce hainele pe jos. Am toate motivele și experiența să cred cu tărie că voi mai spune timp îndelungat.
De fiecare dată când plecăm de la grădiniță îl rog să mulțumească pentru gustare. Încă nu a interiorizat norma, eu insist și rezist.
“Pune jucăriile la locul lor!”, “Spală-te pe mâini când intri în casă!”, “Dă televizorul mai încet!” Sunt doar câteva dintre mesajele pe care le repet obsesiv pentru că nu reușesc sub nici un chip să le fac memorabile.
Dar nu știu cum și în ce context i-am relatat celui mic că vinul bun se face și mai bun în timp, iar vinul mai puțin bun se transformă în oțet. Proastă idee!
Știți ce face? Acum zice oricui îl ascultă că mama lui l-a învățat ceva și anume că vinul vechi e cel mai bun. Vă dați seama? După ce am inventat povești după cum a dorit, i-am explicat noțiuni matematice, am buchisit împreună literele, m-am jucat cu el mai abitir ca în copilăria mea, tot ce am reușit să-i bag în cap până acum a fost o lecție patetică despre vin.
Pe care nici măcar nu-l beau, îl pun la friptură. Dar credeți că-i mai pot convinge de asta pe cei care-l aud pe cel mic povestind cu patos despre învățătura de la mine?
Atenție așadar la ce spuneții copiilor! S-ar putea să vă treziți cu asistenții sociali la ușă pentru că sunteți suspecți de te miri ce dependențe.
În cazul meu ar putea să apară chiar și o acuzație de plagiat. Citatul original ar fi: “Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce în ce mai buni, fie se transformă în oţet.” și aparține unui papă.
Acestea fiind zise, dacă vreți să mă trollați, veniți la mine cu o sticlă din licoarea amintită! Dar măcar să fie pe alb, că merge mai bine la cuptor.