Seninia

Serenity Now

Situația medicală pare departe de a fi bună. Suntem cu toții obosiți de atâta energie consumată pentru a ne proteja. Trebuie să avem la zi stocul de măști și dezinfectanți. Și să le folosim intensiv. Nu știu cum sunt ale voastre, dar urechile mele stau să cadă: poartă adesea masca, ochelarii de soare și căștile. Cerceii mi-ar mai lipsi ca să fiu sigură că le culeg de pe jos. Mâinile îmi arată cu cel puțin un deceniu mai în vârstă ca restul corpului de la atâta alcool și săpun. Iar excesul de informație pe tema asta mi-a prăjit partea bună de neuroni. Din fericire cei nebuni sunt majoritari! Nu vreau să mă gândesc la cum sunt medicii din linia întâi, pentru că asta m-ar consuma nervos și mai tare. Există ceva dovezi că sistemul este sub presiune de ceva vreme, dar suntem obișnuiți să aflăm abia pe pielea noastră cât de rea este situația față de cea prezentată diplomat la televizor. Avem de toate, chiar și cea mai mare mortalitate din Europa! Cum fac, totuși, să mă ...
Citește mai mult »

Zante 2020

Mi-e greu să cred că am fost plecată în vacanță. De când am ajuns acasă simt că sunt într-un carusel emoțional ornat frumos cu haine care se cer spălate și halviță în exces. Dar da, aparent am reușit să petrecem 10 zile pe una dintre insulele grecești pe care n-am mai frecventat-o până acum: Zakynthos sau Zante după cum îi zice majoritatea turiștilor străini de pe acolo. Dacă n-ar fi fost una stabilită din vremuri non-pandemice, nu am fi ales această destinație. Drumul este lung, feribotul nu-i tocmai mijlocul meu preferat de transport, iar noile formalități de la vamă ne-au întârziat la dus cu aproape trei ore. În acest context nu tocmai liniștitor, trebuie să recunosc că spre deosebire de altele, insula despre care vorbim acum nu a fost chiar cu dragoste la prima vedere. Portul mi s-a părut prea industrial pentru gustul meu, apa prea albastră, gunoiul în exces zăcând pe străzi. Sunt politicoasă când le zic străzi, dețin, de fapt o rețea de drumeaguri pe care nu încap două mașini și care par a duce peste ...
Citește mai mult »

Goana după aur

Partenerul perfect. Copiii ideali. Școala fără cusur. Casa din vise. Buze de revistă. Sau sâni din filme de adulți. Prietenii din Top Forbes. Tenul ca pe Instagram. Și pentru că tot este sezonul: vacanțele de povești. La care se adaugă noile trenduri în dezvoltarea personală: poți să ai orice îți dorești din toate acestea, trebuie doar să găsești calea de a le obține. Adesea pentru o sumă modică, la care se adaugă TVA. Și pentru o durată limitată, pentru că așa cum știm din basme, orice vrajă se resetează la miezul nopții. Aceasta este existența omului modern. O alergătură spre perfecțiune, spre lipsa de cusur în orice este la vedere. Cele ce stau ascunse: emoțiile, generozitatea, moralitatea, pot fi găunoase. Doar nu ies în poze! Dar viața reală este, așa cum îmi place mie să spun, perfect imperfectă. Partenerul e (după cum zice legea) un om, deci are în dotare și ceva defecte. Copiii au propriul lor drum, care deseori nu seamănă cu închipuirile parentale. Școala trebuie să fie frecventabilă de către mase, deci imposibil să fie perfectă ...
Citește mai mult »

Am fost pe litoralul nostru. Jurasem că nu calc :)

Înainte de a vă povesti despre scurta noastră experiență turistică autohtonă, voi împărtăși o coincidență stranie: de câte ori plecăm de acasă, nu doar că ni se strică pompa/ dispare o pisică/ moare frigiderul e.t.c., dar apare sigur o știre din aceea cum nu sunt multe într-un an. De exemplu, pe străzile Romei am aflat la radio despre moartea lui Amy Winehouse, într-o vacanță superbă în Grecia am făcut imprudența să deschidem televizorul și am dat de năpasta incendiului de la Giulești, în care au murit bebeluși fără vină, iar de data aceasta am avut explozia teribilă din Beirut. Ducându-mă mai departe în adolescență mi-am amintit de celebra lovitură de stat din august ’91 în care a fost implicat Gorbaciov și care a dus, în acea iarnă, la destrămarea Uniunii Sovietice. Eram într-o tabără estivală. Shit happens, mai ales când sunt eu în pauză și nu mai pot păzi lumea! 🙂 Lăsându-mi superputerile la o parte (*), am fost pe litoralul nostru drag, deși am jurat că nu calc, pentru că nu-l tolerez decât prea puțin ...
Citește mai mult »

Copilării

De aproape 18 ani am casa plină de jucării. Găsesc în congelator tot soiul de chestii ciudate, denumite experimente sau proiecte. Mă împiedic de cabluri și telecomenzi de la toate jocurile posibile. Am sertarele pline de dubioșenii și invariabil patinez pe câte o mașinuță. Colecționez fișe, desene, caiete, felicitări, mărțișoare făcute artizanal la grădiniță sau la școală. Port Lioton și termometru în poșetă. Vânătăile și puseele de febră sunt constantele copilăriilor. Am telefonul plin de numere de telefon “Mama lui X”, “Bunica lui Y”. Discut mai des despre incidente la joacă decât despre oameni mari. Port preponderent încălțăminte sport și rucsac încăpător, pentru că nu se știe niciodată când trebuie să sprintez pe undeva și nici ce logistică îmi va fi necesară. Citesc cărți colorate și văd filmele Disney în avanpremieră. Mă tem de liniște și de momentele în care îmi aud gândurile. Șterg lacrimile lor și apoi le las pe ale mele să curgă înzecit. Dorm puțin, îmi fac griji multe, invoc des ajutorul divin. Sunt adult, dar trăiesc în copilăriile copiilor mei. Acolo unde râsul, plânsul, ...
Citește mai mult »

Hic et nunc

Paștele anului trecut m-a prins împietrită. Tata era de scurt timp într-un centru specializat de îngrijire, suficient de conștient în anumite clipe de ce se întâmplă în jurul lui, dar și cumplit de pierdut în altele încât să-și pună lui, și nouă, liniștea, chiar viața în pericol. Îmi doream să îl aduc acasă măcar pentru o zi, dar știam deja că orice schimbare a rutinei îl costă noi abilități pierdute și o agravare a confuziei, deci am renunțat. Nu aveam să știu că este ultimul an cu el. Speram să se obișnuiască acolo și să-l văd mult timp, chiar și așa, cu gândurile și faptele rătăcind bezmetice. Anul ăsta sărbătorile pascale ne prind iar cumva greșit. Nu avem motive să ne fie greu, frigiderul este plin, curtea e mare, noi sănătoși. Dar nu are cum să ne fie bine când multor altora le este greu, când lumea s-a oprit în loc din cauza unei molime, când stăm departe, fizic, de cei apropiați nouă, când viitorul este atât de încețoșat. Și, mai ales, când dispar definitiv scaune de ...
Citește mai mult »

Ghid de supraviețuire la cap

Ieri mă plângeam prietenilor virtuali că gătesc continuu, dar oalele se golesc în mod miraculos, deși nu ne omorâm cu munca zilele acestea să avem o justificare logică pentru apetitul crescut brusc. Uitându-mă prin Social Media am constatat că n-aș fi singura care a trecut la meniu zilnic de nuntă, tradițional. Clătite, tocănițe, gogoși, friptane, lumea mănâncă oameni buni! Cum ni s-a schimbat așadar comportamentul și de ce ne purtăm altfel acum? Păi, pentru că… anxietate. E o situația atipică și încercăm să-i facem față prin clasicele metode: 1. Să ne ținem ocupați fizic: și gătitul, curățenia, aranjatul, mutatul sunt aproape instinctuale. Eu sunt o persoană mai degrabă comodă, dar zilele astea am o energie ceva de speriat. 2. Să ne ținem mintea ocupată și aici miile de informații care ne asaltează se cer procesate, decantate, transformate în potențiale soluții. Dacă vedeți așadar persoane preocupate brusc de teorii stupide ale conspirației, să știți că doar încearcă să rămână conectați. Problema e că nici mâncatul, nici cititul obsesiv despre virusologie prin feed-ul Facebook nu ne ajută. Ce ne ajută în schimb? Rutina: mersul la ...
Citește mai mult »

Omul de zăpadă. Și emoții

Deși ne-a provocat serioase probleme logistice, neașteptata zăpadă din zilele astea s-a dovedit a fi și o fericire. Nu doar că iarna fără ninsoare ar fi fost ciudat de frustrantă, dar cumva albul ei și amintirile atașate se dovedesc a fi într-un fel vindecătoare. Ca să nu mai spun că proba de 100 m la lopată arde calorii mai ceva ca orice aparat de făcut sport. Așa că ne-am bucurat cum am putut, unii cu activități de fitness, alții doar cu făcutul pozelor și postatul lor în Social Media. Dar cea mai grea încercare a rămas plămăditul omului de zăpadă din curte, tradiție veche, care datează de când ne-am mutat aici, unde s-a născut veșnicia. N-am scăpat nici de data asta, Cezar a insistat serios, așa că am purces disciplinat la treabă. Sunt o mamă ascultătoare! Numai că m-am trezit învârtind la un bulgăre, nervoasă și agitată. Deși neaua era perfectă, nu reușeam să-l sporesc. Nimic nu părea a se lipi. Mi-am amintit apoi că niciodată n-am fost bună la asta. De fapt tata era cel care strângea zăpada ...
Citește mai mult »

Episodul 2: Extazul

Când plecăm la drum cu opriri de o noapte, avem întotdeauna o geantă cu cele trebuincioase pe care o luăm cu noi în camera de hotel. De data asta a trebuit să cărăm după noi într-un du-te – vino enervant toate trollerele, sacoșele suplimentare, plus scaunul de mașină. Data viitoare sigur voi face bagaje în stil minimalist! Cu acestă introducere făcută, vă invit la un efort de imaginație: după ce ne-am certat la telefon obsesiv, am cărat de catrafuse cu diverse halte, am așteptat la hotel o mașină care nu avea cum să vină și am mers înghesuiți o bună parte din drum ca în 168 la oră de vârf, închipuiți-ne ajungând noaptea la destinația finală. Moralul – sub nivelul mării, foame aprigă, sămânţa de arţag gata să încolţească. Şi intrăm în recepţia hotelului unde primul lucru de care am dat cu ochii a fost o sobă decorată cu îngeri, care trimitea spre noi o căldură plăcută. Şi o canapea roşie de catifea pe care mi-aş fi întins oasele cotonogite de sacoşe. Şi o domnişoară care ne-a ...
Citește mai mult »

Vacanțele lui 2019

O fi fost anul ăsta nasol, dar ieșirile tot multe și frumoase le-a avut. În ordine cronologică, am bifat așadar: Gura Portiței, o destinație scoasă de la naftalină care ne-a cam dezamăgit. Locurile au rămas frumoase, dar experiența turistică s-a degradat serios. Amuzant este că în toamna aceasta l-am regăsit pe unul dintre ospătarii care ne-a cam încercat răbdările pe acolo într-un restaurant din mall-ul de la Băneasa. Noi nu prea știam de unde să-l luăm, dar ne-a oferit el reperele. Apoi am bântuit prin Europa și mi-a plăcut mult de tot. M-aș întoarce oricând, pe același traseu! Dintre experiențele mai altfel pe care nu le-am punctat la întoarcere, dar mi le amintesc acum sunt patul din Melk, un soi de saltea subțire pusă direct pe podea. A fost festival de miștouri la adresa lui, cel care a tras bățul scurt și l-a încercat pentru o noapte a fost Cristi. La Disneyland am fost eu cu ghinion și am dormit (din nou) la înălțime: Apoi o chestie ciudată s-a întâmplat prin catacombele metroului parizian, într-o zonă total lipsită de oxigen. Deja ...
Citește mai mult »