Seninia

Tinerii din ziua de azi

Scriu proaspăt întoarsă de la ceremonia de absolvire a copilului mare. Au sărbătorit cu stil, pe scena cea mare a Teatrului Național. Petrecerea continuă seara, la un restaurant de lux. Și-au organizat singuri festivitățile, care au fost bine puse la punct, fără sincope sau erori. Pentru că aceștia sunt tinerii de azi: țintesc sus și își ating obiectivele orice ar fi. Știu asta, pentru că am și eu unul aproape. Învață, muncește, speră și reușește. Face mult mai multe și mai bine decât am fi reușit noi, la vârsta lui. Este foarte ancorat în realitate, își analizează bine oportunitățile și pașii de urmat, se mobilizează orice ar fi și duce la capăt ceea ce își propune. Jumătate de viață am auzit despre generația mea că ar fi una de sacrificiu. Ce-i drept tinerețea noastră a stat sub semnul incertitudinii economice, a oportunităților de carieră prost plătite, a chinului perpetuu. Și deseori ni se pare că sacrificiile noastre au fost în zadar. De aceea atunci când copilul cel mare ne-a comunicat că vrea să-și facă studiile superioare acasă, în ciuda ...
Citește mai mult »

Totul e bine când se termină cu bine

Copilul cel mic a încheiat vineri ciclul primar. Cel mare termină la sfârșitul lunii facultatea. Despre studiile superioare spun deocamdată doar că lucrurile par ceva mai ușoare în zilele noastre. Anii de alfabetizare însă sunt mult mai complicați și grei decât îmi aminteam. Am povestit cu tristețe, la un moment dat, că grădinița a fost un eșec răsunător. Se tot vorbește acum despre educația timpurie obligatorie, dar sistemul nu se descurcă prea bine nici cu copii mai mărișori. Și fie vorba între noi, nici școala nu se arăta altfel. Pesimismul meu pornind încă de la Ziua Porților Deschise organizată de instituția aleasă, când copilul a refuzat total să intre și să cunoască locurile și oamenii. Au existat și semne bune. Pe la mijlocul lunii iunie, când ne pregăteam de serbarea de finalul grupei mari, am primit un mesaj care mă invita la prima ședință cu părinții de la școală. Pentru o persoană anxioasă ca mine, a fost foarte util să aflu cu mult timp înainte ce ne așteaptă, detalii despre uniformă, necesar de rechizite, proceduri.  În plus am fost ...
Citește mai mult »

Legea atracției

M-am gândit că n-or fi degeaba toate filmulețele astea motivaționale de ne asaltează prin Social Media, care ne prezintă cum funcționează atracția universală. Sau a Universului, nu mi-e clar. Toți specialiștii spun că trebuie să vizualizăm ce ne dorim. Sau să fim ceea ce vrem, iar nu mi-e clar. Deci fac un exercițiu public, n-am să vă spun dacă a funcționat sau nu,  dar vor fi semne 🙂 1. Sunt bogată. Cea mai bogată. Atât de bogată încât Bill Gates moare de invidie, iar tipul de la Amazon a declarat că acesta este motivul pentru care a chelit: de nervi. În plus am fost deja contactată de maneliști celebri care vor să scoată câteva albume, influențați fiind de valoarea mea. Financiară, evident. 2. Sunt sănătoasă. Cea mai sănătoasă. Atât de sănătoasă încât universități de top din lume vor să studieze sănătatea mea. 3. Sunt frumoasă. Cea mai frumoasă. Atât de frumoasă încât se fac deja petiții pentru a modifica limitele de înălțime pentru participarea la Miss Univers. Rețineți: 1,60 devine noul standard! 4. Sunt în echilibru. Atât de în echilibru încât ...
Citește mai mult »

Colivia păsării frumos cântătoare

A fost odată ca niciodată o pasăre care cânta foarte frumos. Veți spune că toate fac asta, dar despre cea din povestea mea se spune că își întrecea cu mult suratele! Veneau oameni de peste mări și țări să o asculte, ducând cu ei mai departe vestea că undeva, într-un mic orășel, într-un și mai mărunt magazin de antichități, se aud niște sunete dumnezeiești. Pentru că aici era tristețea: pasărea noastră era închisă de când se știa într-o colivie. Și de aici trilurile ei spectaculoase. Le scotea visându-se în înaltul cerului și simțind cum razele soarelui îi încălzesc aripile. Sau se vedea stând pe o creangă, undeva în pădure, înconjurată de sunetul ploii și de mirosul ei minunat. Își închipuia că pornește împreună cu păsări ca ea spre țări îndepărtate și calde, trecând prin tot soiul de întâmplări fantastice. Sau că își construiește singură un cuib în cel mai falnic arbore din lume! Visa și cânta. Într-o zi, în anticariatul mic și prăfuit care adăpostea minunea cântătoare a ajuns împreună cu bunicul său, un copil orfan și cam ...
Citește mai mult »

Momentele mele de fericire

Astăzi este Ziua Internațională a Fericirii. Motiv să mă gândesc intens la obiectul sărbătorii cu pricina, pentru că dacă nu eu, atunci cine, și dacă nu azi, atunci când? Mărturisesc că deși am trăit și simțit multe până acum, nu știu încă să definesc fericirea. O recunosc atunci când vine, o aștept când pare a întârzia cam mult. Dar nu o pot pune niciodată în toate cuvintele potrivite. Și poate că asta este ideea: cele mai frumoase lucruri din viață nu pot fi etichetate precum produsele din magazin. Nu pot fi puse în dicționar cu toate coordonatele aferente. Și, în niciun caz, nu pot fi o uniformă emoțională, o haină a inimii la fel pentru toți. Au fost multe momentele mele de fericire. Unele venite ca urmare a unor evenimente minunate, altele ca premiu pentru că am supraviețuit unora îngrozitoare. În copilărie fericirea avea gust de portocale, asemeni bomboanelor cubaneze. Sau forma unei superbe păpuși cu pielea ca de ciocolată, găsite sub brad. Mai târziu am regăsit-o așteptând amețită de somn răsăritul soarelui pe malul mării. Călătorind, dansând, iubind. Ca mamă ...
Citește mai mult »

Enjoy the ride

Pe drumul care ne ducea din Livigno spre aeroport, am avut parte de niște peisaje superbe. Și am realizat că una dintre plăcerile de a călători cu mașina atunci când nu șofezi, este aceea că te bucuri de ceea ce ți se arată în jur. De arhitectură, de sălbăticie, de oameni, animale, secvențe de viață, de cultură, de relații. Este o relaxare plăcută să privești detașat și admirativ ceea ce se întâmplă în jur. Dar totodată cu un dram de atenție pentru a identifica locurile fie pentru a le revedea, fie tocmai pentru că presupui că este singura interacțiune cu ele. În astfel de călătorii nici nu mai contează neapărat punctul final. Te bucuri de drum, chiar dacă uneori pare cam obositor și greu de dus. Și acesta devine destinația. Dar azi nu scriu despre vacanțele mele, ci despre creșterea copiilor. Pentru că tot atunci, cu gândurile adunate, m-a lovit o revelație: că imediat ce încep să devină autonomi, să se poată descurca singuri în treburile cotidiene, ca părinte realizezi că, de fapt, nu există o destinație. Nu este ...
Citește mai mult »

Primăvara în care am îmbătrânit

Ieri am primit primul mărțișor din acest an. Și ultimul asemeni lui, totodată, pentru că a fost făcut la școală de copilul mic. N-a mai avut răbdare să mi-l ofere azi și nici eu să-l aștept. Iar Facebook tocmai ce mi-a amintit de ultimul făcut la școală de cel mare. Pe atunci mă gândeam că vine din urmă un alt “furnizor”. Acum speranța mi-e doar în nepoți. Lucrurile acestea create de copii cu mâna lor reprezintă simbolul inocenței și dorința lor de a-și pune creativitatea, emoțiile și dibăcia pentru noi. A ne oferi înapoi ceva ce stă doar în puterea lor. Nu mă înțelegeți greșit: mărțișoare, felicitări, urări sunt și vor fi mereu. Dar trec la alt nivel. Vor fi luate din bani de buzunar economisiți. Apoi din banii lor, munciți. Clar le văd ca fiind la fel de importante și emoționante. Dar ele vin când copiii cresc. Când devin mai independenți în toate. Când deja află cum stă treaba cu banii. Când ei își găsesc și sporesc forțele, iar pe noi, părinții, încep să ne încerce slăbiciunile. Simt că ...
Citește mai mult »

Vacanță la ski

Noi am luat ad litteram numele vacanței școlare din februarie și am dus elevul din dotare la ski. Este adevărat că într-o țară în care abandonul școlar cauzat de sărăcie este o realitate tristă, la fel ca și mersul la ore cu stomacul gol, pare cinic să denumești astfel o vacanță. Dar în afară de a trage multe semnale de alarmă și a ajuta punctual atunci când sunt solicitată, nu-mi stă în putere să fac altceva. Așadar am mers la ski în Livigno, o localitate din Italia, aflată la granița cu Elveția. Ce mi-a plăcut? Locurile sunt pitorești și fiind situate la o înălțime considerabilă scad emoțiile cu privire la starea pârtiilor. Livigno este promovat, printre altele, ca un Rai al shopping-ului, datorită lipsei taxelor. Dar domnul care ne-a ajutat cu bagajele, balcanic de-al nostru, ne-a făcut instructajul încă de la început, atenționându-ne că sunt multe produse fake și toate magazinele au oricum prețuri ca în centrul orașului Milano. Fake-uri n-am găsit, înțeleg că parfumurile poartă această bănuială, dar cu prețurile a cam avut dreptate. Hotelul a fost foarte accesibil și ...
Citește mai mult »

Roata chiar se întoarce, nu e doar o metaforă

Cred că am mai povestit despre asta, aniversările mele: par a fi nu doar momente de celebrare a maturității pe care se presupune că o manifest, ci și de surpriză că exist. Nu e de mirare că de-a lungul timpului am căpătat o oarecare anxietate în ceea ce privește apropierea zilei mele de naștere, pentru că anunța o perioadă ghinionistă a anului. Am aniversat bolnavă, falită, ieșită din lăuzie și intrată în clasica depresie de mamă prea proaspătă și chiaună, în doliu, în perioada de probă, în derivă. Puțini sunt anii în care planetele să se fi aliniat cum trebuie. Dar a existat și cealaltă parte a monedei: am avut întotdeauna oamenii mei alături, cadouri frumoase și, după cum mă știți, nădejdea că va fi bine. Anul acesta ziua mea s-a potrivit a fi în vacanța de ski a copiilor. Pe care am petrecut-o în Italia, unde aveam planificat să mergem de Crăciun, dar nu ne-a ieșit. Nu părea a ieși prea bine nici de data asta, toți am lăsat în urmă treburi nerezolvate și multiple provocări. ...
Citește mai mult »

Chestionarul lui 2024

Nu sunt omul rezoluțiilor, le consider un demers nerealist și inutil. Dar după ce am simțit ani la rând că mă învârt într-un cerc vicios al deciziilor care mă pun în dificultate, am decis ca în 2024 să schimb ceva. Nu este vorba despre obiective pe termen scurt, mediu sau lung, nici de planuri minuțioase privitoare la siluetă, carieră, abilități personale sau cine știe ce alte borne. Ci de un chestionar cu 3 întrebări pe care îl aplic înainte de a-mi asuma activități, preocupări, proiecte noi. Și minim una va trebui să primească răspuns afirmativ. Iar întrebările pe care mi le voi pune sunt următoarele: 1. Îmi aduce bani? Știu că pare mercantil, dar oamenii nu se hrănesc cu aer, iar facturile nu se plătesc cu recunoștință. Banii sunt importanți. 2. Îmi aduce bucurie/ împlinire/ echilibru? Dar nu tot ce ne propunem poate fi monetizat, ba unele dintre cele mai minunate chestii din viață toacă rapid finanțele. Copiii, de exemplu! 😀 Pantofii șmecheri. Ciocolata bună. Mătasea. Deci dacă nu e pe bani, trebuie să fie pe emoții pozitive sau măcar puțin confort. 3. ...
Citește mai mult »