Seninia

Chestionarul lui 2024

Nu sunt omul rezoluțiilor, le consider un demers nerealist și inutil. Dar după ce am simțit ani la rând că mă învârt într-un cerc vicios al deciziilor care mă pun în dificultate, am decis ca în 2024 să schimb ceva. Nu este vorba despre obiective pe termen scurt, mediu sau lung, nici de planuri minuțioase privitoare la siluetă, carieră, abilități personale sau cine știe ce alte borne. Ci de un chestionar cu 3 întrebări pe care îl aplic înainte de a-mi asuma activități, preocupări, proiecte noi. Și minim una va trebui să primească răspuns afirmativ. Iar întrebările pe care mi le voi pune sunt următoarele: 1. Îmi aduce bani? Știu că pare mercantil, dar oamenii nu se hrănesc cu aer, iar facturile nu se plătesc cu recunoștință. Banii sunt importanți. 2. Îmi aduce bucurie/ împlinire/ echilibru? Dar nu tot ce ne propunem poate fi monetizat, ba unele dintre cele mai minunate chestii din viață toacă rapid finanțele. Copiii, de exemplu! 😀 Pantofii șmecheri. Ciocolata bună. Mătasea. Deci dacă nu e pe bani, trebuie să fie pe emoții pozitive sau măcar puțin confort. 3. ...
Citește mai mult »

Presiunea magiei

Scurt raport al lunii decembrie: În București orice drum cu mașina și-a dublat durata și triplat numărul de noxe înghițite. Să cumperi cadou pentru Secret Santa ar trebui ridicat la rang de probă olimpică. Prețurile sunt aberante, dar lumea încă aruncă sume uriașe pe tot soiul de inutilități. Cardul meu plânge în hohote. Agitația din oraș este acum acompaniată de luminițe și brazi împodobiți. În casă wc-ul de sus a început să curgă. Abia ce reparasem chiuveta din bucătărie. Am reușit să sparg un glob mare, plin de sclipici, pe care îl credeam de plastic. Acum tot livingul este presărat de mici sclipoceli albastre. Plus pielea mea. Pisicile. Hainele. Canapeaua. N-am terminat cumpărăturile. Toți ai casei au program infernal. Cearcănele tronează serios sub ochi. Am împodobit bradul având senzația că bifez un task. Noroc cu umorul copiilor că a devenit un moment memorabil. Iar lucrurile nu par a intra pe un făgaș normal prea curând. În tot acest tablou pictat apocaliptic, dar în fapt banal, ar trebui să simt bunătate, recunoștință, generozitate. Iar eu detectez doar urme de oboseală, iritare, ...
Citește mai mult »

Cadoul neprețuit

Am scris o nouă poveste pentru copii. Și nu numai:  A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici nu aș avea ce povesti, a fost odată un om bătrân și încercat de viață, care locuia într-un oraș atât de vesel și de colorat, că părea de turtă dulce. Poate de aceea îl știa chiar toată lumea, pentru că pe cât de multă voioșie era în jurul lui, pe atât de multă tristețe părea că are în interior. Nimeni nu-și mai amintește de supărările lui. Dar sigur au fost multe și grele, pentru că acum abia dacă-și mai saluta vecinii, singura sa contribuție în comunitate fiind grija ca gospodăria să-i fie la fel de curată, veselă și îngrijită ca a celorlalți. Iată și altceva ce poate părea fără explicație: pentru prima oară de când îl cunosc cei din jur, bătrânul nostru s-a decis să petreacă de Crăciun. Să-și împodobească un brad, să pună ceva dichisit pe masă, deși nu avea pe cine să invite la ospăț, și să-și cumpere un cadou simbolic pentru toate reușitele de peste ...
Citește mai mult »

Povestea unui brăduț drăguț

Ieri am împodobit primul brăduț al iernii, cine mă urmărește de mult în Social Media știe că în fiecare iarnă decorez minim 2-3 înainte de cel din livingul familiei, supremul absolut al brazilor de Crăciun! (Glumesc, pomul nostru e mereu la fel, cu aceleași ornamente cumpărate în primul decembrie în care ne-am mutat în sat, la care se adaugă cele primite de la prieteni. Diferă mărimea, după cum sunt câștigate negocierile, unii vor pe opulență, eu îi prefer pe cei mai piperniciți.) Este primul an în care conștientizez nevoia mea impulsivă de a decora în anotimpul rece și încep să cred că neajunsurile copilăriei mă bântuie mai mult decât aș crede. Se găseau greu brazii pe atunci, împodobirea lor fiind considerată o amenințare insidioasă pentru partid. De multe ori reciclam pomul de la serbările grădiniței unde era educatoare mama mea. Adică un băț cu trei crengi adus de vreun părinte după multiple intervenții. Exista și o soluție de backup, o chestie de plastic ce se prezenta destul de ireal, în plus era imposibil de montat într-un interval decent de ...
Citește mai mult »

Definiția bogăției

Până ieri am definit bogăția într-un mod rațional, convențional. Cantitativ și financiar. Adică mulți bani. Suficienți cât să-ți permiți orice și oricât. Ba chiar în frumoasa vacanță din Sardinia, stând liniștită la o terasă într-un port de bogați, mâncând cea mai simplă și mai bună pizza ever și uitându-mă la niște bijuterii de yachturi, mi-am dorit să fiu de acolo. Indecent de bogată. Ieri am fost la înmormântarea mătușii mele, într-un sat pe care-l putem considera diametral opus față de Porto Cervo. Un moment extrem de trist, dar cumva inevitabil, în care mi-am reamintit că oricât ne împuținăm încă suntem o familie și tot ne rămân uși pe care să le deschidem, mese la care să ne așezăm sau umeri pe care să plângem. Acolo, în marea de haine cernite și de ghete înecate în glod, am văzut doi oameni mai bogați ca toți bogații: un copil care a primit 30 de lei, bucurându-se de parcă tot Raiul i s-a arătat în față și o bătrână în ai cărei ochi albaștri era un senin cum nu cred că ...
Citește mai mult »

Cuprinsă de magie

Dragă Moș Crăciun, Am fost foarte cuminte în acest an. Poate să fi mai păcătuit cu vorba, dar clar am fost model de urmat în ale faptelor. Deci mă aștept la cadouri. Și las câteva idei: 1. Fondul de ten ideal. Care nu e nici gri, nici galben, nici verde, nici portocaliu. Nici tencuială, nici subțire de parcă-i cremă hidratantă. Care nu irită ochii, nu se strânge prin riduri, nu costă o avere și nu are nevoie de primer, pudră de setare, praf se unicorn și rugăciuni să rămână pe ten. 2. Un abonament lunar pentru huse de telefon, cu folii incluse. Cam atât de repede le terfelesc, de fapt le fac pulbere în primele 24 de ore de la achiziție și apoi următoarele 30 de zile mă întreb dacă mai are sau nu sens să cumpăr altele. 3. O vrajă pentru răbdare infinită. Îl cer pentru o prietenă, la mine clar e în dotarea standard! 🙄 4. Cel mai urât pulover urât! De fapt un bluzon ca cel din poză chiar mi-ar fi mai util. Îmi doresc de mult unul, ...
Citește mai mult »

Vin zile mai bune, se numesc sâmbătă și duminică

Nu știu dacă mi se întâmplă doar mie, dar de când a venit vremea cu întunecatul imediat după prânz, mă simt de parcă sunt trează doar două ore pe zi. Și e greu să găsesc motivația de a fi activă atunci când bateriile îmi sunt perpetuu descărcate. Poate că întradevăr există celebra comuniune om-natură cu care ne-au terorizat comentariile literare de la școală. Când e urât afară, așa e și la noi în gânduri. Sau poate sunt eu mai obosită ca în alte sezoane tomnatice. Există și scenariul (puțin probabil) că mă transform, încet dar sigur, într-o ursoaică, iar nevoia de a hiberna ar putea fi primul semn. Astenie de toamnă? Ori am devenit mai conștientă că întunecată, însorită, furtunoasă sau apăsătoare, fiecare dintre zile îmi este ștearsă definitiv odată ce se încheie? Iar târâitul ăsta prin ore mă sâcâie constant. Nu știu, dar are și toamna frumusețea ei. În plus am identificat azi câteva vești bune: Mai e foarte puțin până la Crăciun. Deci weekend-ul ăsta aș putea începe maratonul filmelor urmărite an de an, care se petrec mereu ...
Citește mai mult »

Ce am învățat zilele acestea?

1. Ghimbirul se curăță cu lingura. Am văzut asta la un show culinar televizat. Pare contraintuitiv, chiar absurd, dar funcționează ca prin minune. 2. Vorbind despre minuni, trebuie să vă spun și vouă că punând în ceaiul de ghimbir curățat cu lingura, condimente dintr-un ambalaj pe care scrie “Vin fiert”, acesta rămâne ceai de ghimbir. E troll, vă zic! 3. La fel de surprinzător este că dacă bei licoarea despre care vorbesc la primele două puncte dintr-o cană inscripționată cu un mesaj motivațional, realizezi că îndemnul în cauză nu (mai) funcționează. Ba chiar devine enervant. “If you can dream it, you can do it!” my ass. Am visat că mă trezesc mai tânără cu 5 ani și mai proaspătă cu 20 și iată-mă aproape de 80, cu gâtul mort deja! Totuși, pare că ajută recipientele cu tematică de Crăciun. Mirosul de ghimbir, cuișoare și altele asemenea asezonate vizual cu roșu, alb și verde, îți creează o speranță irațională că vine Moșul cu o piscină acoperită în spatele casei și cu câte un voucher pe viață la furnizorii de ...
Citește mai mult »

Madlena mea

N-am avut prea mult ajutor în bebelușia mică a copiilor. Tatăl meu a venit să mă ajute după ce Cristi împlinise deja un an. Iar Cezar a avut bonă, pentru puțin timp, când a împlinit doi. Perioadele acelea cu nesomn, alergătură bezmetică, durere fizică, asezonate cu un stres imens, greu de pus în definiții, îmi stau în amintiri destul de neclar, alături de un perpetuu nod în gât și lacrimi în ochi. E greu tare să nu poți lua o pauză. Dar și mai greu este să nu știi cât vei duce, iar dacă tu n-ai mai putea, cine să o facă? Momentele mele de liniște erau afară. Plimbările lungi în care copiii dormeau, iar eu mă pierdeam în zgomotul orașului și a cadenței propriilor pași, îmi aduceau echilibru și îmi încărcau bateriile epuizate. Mersul pe jos nu doar că face piciorul frumos ci și gândurile mai ordonate și luminoase. În bebelușia lui Cristi era încă funcțional complexul Favorit, un soi de mall comunist în care găseai de toate. Iar la parter funcționa o patiserie mică, de unde îmi ...
Citește mai mult »

Jocul de-a vacanța

S-a dus vara lui 2023 și odată cu ea ultima noastră vacanță a sezonului. Tot Kefalonia, ca și anul trecut, de data asta fără probleme majore de sănătate. Și fără transport aerian în ceea ce mă privește. Turistic vorbind, nu a părut o idee prea strălucită să vedem două insule într-un an, mai ales că există un contrast semnificativ între cea grecească și Sardinia. Dar vacanțele nu sunt numai pentru a vedea peisaje extraordinare sau a experimenta cât mai multe stele pe frontispiciul hotelurilor, ci pot deveni călătorii interioare în care explorezi părți, gânduri, dorințe care ți-au fost, dintr-un motiv sau altul, ascunse. Dincolo de alergat frenetic pe drumurile lungi ale Kefaloniei, m-am trezit exact ca în piesa de teatru a lui Mihail Sebastian: oprită în timp și spațiu, bucurându-mă de compania alor mei și de tihna momentului. Ce am făcut, concret, timp de aproape două săptămâni? Am mers mult cu mașina prin marginea Europei și pe o insulă plină de piatră și vegetație uscată 🙂 Am poposit în localități demne de Seninia. Am mâncat multă înghețată. Am avut tot soiul ...
Citește mai mult »