Seninia

Jocul de-a vacanța

S-a dus vara lui 2023 și odată cu ea ultima noastră vacanță a sezonului. Tot Kefalonia, ca și anul trecut, de data asta fără probleme majore de sănătate. Și fără transport aerian în ceea ce mă privește. Turistic vorbind, nu a părut o idee prea strălucită să vedem două insule într-un an, mai ales că există un contrast semnificativ între cea grecească și Sardinia. Dar vacanțele nu sunt numai pentru a vedea peisaje extraordinare sau a experimenta cât mai multe stele pe frontispiciul hotelurilor, ci pot deveni călătorii interioare în care explorezi părți, gânduri, dorințe care ți-au fost, dintr-un motiv sau altul, ascunse. Dincolo de alergat frenetic pe drumurile lungi ale Kefaloniei, m-am trezit exact ca în piesa de teatru a lui Mihail Sebastian: oprită în timp și spațiu, bucurându-mă de compania alor mei și de tihna momentului. Ce am făcut, concret, timp de aproape două săptămâni? Am mers mult cu mașina prin marginea Europei și pe o insulă plină de piatră și vegetație uscată 🙂 Am poposit în localități demne de Seninia. Am mâncat multă înghețată. Am avut tot soiul ...
Citește mai mult »

Un drum scurt

Sâmbătă am purces la un drum rapid până în orașul de baștină, pentru a vedea meciul din campionat al echipei locale. Ne propusesem de mult și uite că s-au aliniat planetele favorabil. Pentru noi, că în ceea ce privește fotbalul, par împrăștiate de la o vreme. Ajungem rar pe acolo. Nu că ar fi un drum prea lung, dar ne amintește de vremuri și, mai ales oameni, care nu mai sunt și ne lipsesc. E greu să te întorci unde ai suferit și nu te-ai vindecat. Dar când o facem, senzația că timpul s-a oprit în loc este liniștitoare. Sunt aceleași străzi, aceleași blocuri, aceiași oameni, aceeași liniște. Mă uitam la structura de beton a tribunelor stadionului care este integră de parcă n-au trecut multe decenii peste ea. Iar poarta pare exact cea pe care intram la lecțiile de atletism pe care le-am frecventat în calitate de sportiv amator. Dar cel mai pregnant moment a fost în tribune. M-am simțit înconjurată de aceeași oameni care veneau pe stadion pe când eram copil și mă rugam de tata să ...
Citește mai mult »

Memento Mori

Una dintre parcările din Bonifacio (Corsica) este situată lângă Cimitirul Marin și mărginită de apa azurie a mării. Într-un așa decor, nu-i de mirare că imediat ce am coborât din mașină, am vrut să mă plimb puțin printre aleile cu morminte. Dar niciunul dintre ai mei n-au vrut să mă însoțească. – De ce vizitează oamenii cimitirele ca pe muzee? m-a întrebat cel mic. I-am explicat că cimitirele înseamnă nu doar destine curmate. Ci și bucăți de istorie, artă, cultură. În plus moartea este inevitabilă, cu cât ne raportăm mai sănătos la ea, cu atât trăim mai echilibrat. Crucile altora ne sunt imaginea realității că oricât ne zbatem, tot acolo vom ajunge în fapt. Aseară am fost la concertul celor de la Depeche Mode. Turneul lor, intitulat Memento Mori, are același scop: de a ne aminti că suntem muritori. Că, dacă avem noroc ca Dave Gahan și Martin Gore, îmbătrânim. Și apoi noi ne stingem, iar ei vor rămâne perpetuu. Amintirea morții chiar trebuie celebrată. Altfel nu vom trăi niciodată așa cum trebuie zilele care ne sunt date. N-am avut norocul ...
Citește mai mult »

Sardinia – cuprins și încheiere

Așadar prima ieșire a verii a fost în Sardinia, insulă pe care îmi doresc să o văd de ani buni. Și care nu uimește, așa cum mă așteptam, de la prima vedere. Ba chiar arată ca orice altă insulă grecească. Sau franțuzească, pentru că am vizitat-o și pe sora ei, Corsica. Dar pe măsură ce o descoperi, se dovedește a fi mai surprinzătoare și atrăgătoare decât în materialele de promovare. Noi am stat în partea de Nord, în zona Costa Rossa/ Isola Rossa. Nu e greu de ghicit de unde vine denumirea zonei:   Știți cum ziceau vederile din taberele copilăriei? Cazarea a fost bună, mâncarea, din păcate, excelentă. Plaja – surprinzător de frumoasă, lucru care ne-a cam descurajat să explorăm alte opțiuni. Deși am mers total nepregătiți, a fost o vacanță cu mult fotbal. Nu doar că animatorii de la hotel organizau meciuri la care participau copii și adulți deopotrivă, dar în fiecare seară se strângeau ad-hoc echipe întregi. Italienii au fotbalul și muzica în sânge. Nu contează cu cine și de ce joacă, dau totul pe teren de parcă ...
Citește mai mult »

Dumnezeu lucrează prin oameni

Cei care mă cunosc m-au auzit des exprimându-mi recunoştinţa pentru oamenii buni care mi-au fost alături de-a lungul timpului. Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni, iar eu simt des atingerea divină. Zilele trecute am realizat, totuși, că greşesc. Pentru că eu mulţumesc doar pentru sprijin, pozitivitate, gesturi frumoase. Ticăloşii, rautăţile, negativismul mă frustrează şi enervează, aș vrea să nu existe, le consider din material diavolesc. Dar Divinitatea nu lucrează numai prin cei buni. Detestabilii au rolul lor şi ne ajută mai mult decât realizăm. Oamenii de rahat ne arată, în primul rând, unde ne este locul. Departe de ei, asta e clar, mirosul urât fiind întotdeauna un indicator de pericol. Cei dificili ne uşurează deciziile. Este greu să te desprinzi de căldură, bunătate, generozitate, frumos, iar uneori, oricât de contraintuitiv ar părea, trebuie să o facem. De aceea adolescenţii sunt de nesuportat la un moment dat, tocmai pentru a le putea permite zborul. Iar bătrânii devin ursuzi şi urâcioși – pentru a ne face mai uşoară despărţirea finală. Întotdeauna un sef idiot este simplu de părăsit, un partener ...
Citește mai mult »

Un preparat care mi-a schimbat viața

Pentru că am văzut că sfaturile mele în domeniul nutriției au mare succes, m-am gândit să revin cu o sesiune de consultanță. Cine știe, poate ajung să patentez metodele mele infailibile de a slăbi! În plus, tocmai am avut un moment de iluminare care mi-a schimbat viața și m-a ajutat să slăbesc 1 kg, adică o treime din cât mi-am propus. Vă spun și vouă, să faceți ca mine. Așadar: mă uitam într-o seară la televizor – era o emisiune culinară, în care concurenții au fost provocați să gătească o salată caldă. Frați întru suferință, definiția acestui preparat este schimbătoare de destine! Orice chestie gătită care conține legume intră în categoria amintită. Nici măcar nu trebuie să mai fie caldă când o halești, e suficient că ceva din farfurie să fi fost preparat termic înainte de a ateriza acolo. Acum, mă știți, eu extrapolez ușor. Există și salată de fructe, deci de ce ne-am opri doar la legume! Și uite așa, toată vinovăția mea că nu mănânc sănătos a dispărut. La cafea eu nu gust amandină, ci o salată de ...
Citește mai mult »

Pierdut Seninia, o declar nulă

Mi-e tot mai greu să găsesc bucăți de senin în jurul meu. Și mi-ar trebui. Poate că am nevoie de o ieșire din decor, o scurtă vacanță undeva departe de București, poate chiar de România. Pentru că totul a devenit atât de urât, fără sens, agresiv, încât ne apasă și când nu avem probleme. În fiecare dimineață același traseu aglomerat și accidentat. În fiecare seară aceeași scurgere tristă spre case. Multe sirene, de parcă locuim în zonă de război. Weekenduri cu manele și grobianism. La televizor tot soiul de pseudovedete care știu doar să-și pună poalele în cap. Bietul Internet abia se mai ține de abundența tâmpeniilor pe care e nevoit să le susțină. Discuții multe și sterile. Seninia devine Sufocaninia. Ni se taie respirația de stres și nici măcar nu știm ce ne lovește. Încerc totuși să fac un exercițiu de autosugestie și să enumăr lucruri frumoase, care mă țin pe linia de supraviețuire zilele acestea: Magnoliile. Pomii înfloriți. Grădinile înverzite. Românii sunt, în fond, oameni gospodari. Unde dau de o bucată de pământ o sapă și ...
Citește mai mult »

Noi

Doamna de la Poliția Locală, care stă de veghe lângă școala copilului mic, a reușit să facă din haosul din trafic și de pe trotuare ceva organizat. Dă amenzi fictive unui om fără adăpost, doar pentru a-l determina să nu-și mai facă nevoile pe stradă. Mediază conflicte între părinți, ajută copiii să traverseze strada. Poartă mereu ruj pe buze, are întotdeauna un răspuns pertinent. Și a fost prima figură feminină pe care am văzut-o azi. O femeie pusă într-o postură profesională considerată în mod tradițional masculină, care își face bine treaba, cu grația dată de gen. Nu o ajută statura, nici statutul, dar reușește cumva să găsească soluții corecte. Așa suntem Noi. Din orice facem ceva. Reușim să dilatăm timpul, spațiul, valoarea banilor și a relațiilor. În trupuri care nu par a avea putere se ivesc forțe neașteptate. Pe tocuri sau în pantofi sport putem alerga la fel de repede dacă sesizăm un pericol. Ne luptăm cu un întreg Univers atunci când simțim că cineva drag nouă are nevoie de acest război. Cu sufletul franjuri găsim blândețea ...
Citește mai mult »

Pe scurt despre muncă

Viața de mamă este frustrantă pentru că ți se pare că nu faci nimic util. Hrănești și îngrijești până la un punct, cel în care care copilul devine autonom, iar tu ți-ai pierdut sensul și rostul. Dar uitându-te în spate, ai fost acolo mereu. Și periodic te lovesc mici frânturi ale muncii tale. Pentru că deși copiii devin ceea ce își doresc, o parte din valorile care le pavează drumul sunt cultivate de cuvintele pe care le aud obsesiv și de comportamentele pe care le văd la noi. Ieri de dimineață, cu ochii cârpiți de somn, ne pregăteam de pornit spre școală, puțin îngrijorați de logistica mărțișoarelor. – Doamnei Coca i-ai pus mărțișor? mă întreabă panicat cel mic. Recunosc că până atunci nu am auzit niciodată acest nume. Știam de “Doamna de serviciu/ care ne ajută la curățenie”, dar cu noaptea-n cap fiind, nu am compilat. – Haide, mama, zi-mi că ai pus mărțișor! Tu știi cât muncește Doamna Coca? M-a surprins remarca lui. Plăcut, foarte plăcut! Faptul că a observat un indicator al caracterului uman pe care eu îl subliniez ...
Citește mai mult »

Locul meu preferat din România

Avem o țară frumoasă, pe care am străbătut-o în lung și în lat de când mă știu. Îmi place Delta, ador Bucovina, mă simt minunat la Brașov și la Sibiu, sunt fascinată de zona geografică în care Dunărea devine parte a graniței noastre. Dar locul meu preferat este unul făcut de mâna omului, poate tocmai pentru a-mi demonta mental mitul acela urât cu țara frumoasă, din păcate locuită. Și se numește Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, pe scurt, Delfinariu. Admirația mea pentru Delfinariu vine din copilărie. Sunt un decrețel veritabil care a crescut cu vagi posibilități de a vizita alte țări. În excursiile cu școala ni se prezentau obsesiv fabrici și uzine, realizările mărețe ale partidului și tovarășului,  plus ceva istorie, despre care nu știai cât e de autentică sau fabricată, menită să ne creeze mândria de a fi român. În tot acest context industrial existau două coordonate care ne aminteau că suntem copii și ne place distracția: Grădina Zoo din București și cea cu delfini din Constanța. Cum la Băneasa lucrurile erau cam triste pe ...
Citește mai mult »