Nu știu dacă ați văzut Bird Box pe Netflix. Sau dacă ați citit cartea. Povestea este apocaliptică, despre o nebunie criminală care circulă prin aer, doar orbii sau cei legați la ochi reușind să scape de ea.
Probabil că prinși de acțiune, puțini au mai stat să descifreze ca la ora de română metaforele. Dar nebunia aceea circulă deja și se numește Social Media. Este imposibil dacă aveți cont de Facebook, LinkedIn, Instagram să nu vedeți o turbare colectivă care apare de nicăieri și face ravagii. Tone de mizerii, limbaj licențios, cu sau fără miză, oricum toți cei implicați pierd.
Evident că pare o ipocrizie să vorbesc despre asta într-un text care cel mai probabil va ajunge acolo. Dar nu pot să nu mă gândesc că deja beneficiile pe care ni le aduc respectivele platforme sunt mult mai mici comparativ cu ceea ce ne oferă. Au timpul nostru, datele noastre personale, prietenii, preferințele. Și niște algoritmi al căror unic sens este să ne determine să consumăm produse sau servicii promovate acolo. Ar fi minunat să se rezume la asta!
Dar problema apare exact aici: că uneori cei mai profitabili pentru respectivele stabilimente sunt cei care nu au idee de scopul și durata reală a vizitelor pe care le fac. Cei care își cer like-urile înapoi de la Țucănber, care înjură copios nici ei nu știu ce sau care au dificultăți în a înțelege propoziții simple. Este motivul pentru care această pătură demografică crește exponențial online. Și de aceea este tot mai vocală.
Streche, vă zic! Oameni care nu au curajul să vă privească în ochi pe stradă, vă pot înjura copios din te miri ce. Anunți că ți-ai pierdut pisica, n-a văzut-o nimeni, dar vor comenta 50 de moraliști că din cauza ta suferă biata de ea acum. Despre politică și vaccinuri cred că nu are sens să zic.
Am stat afară din bula mea suficient. Câțiva ani buni am moderat grupul de anunțuri făcut de soțul meu pe Facebook pentru domneșteni. Am văzut cum mizeria se întinde pentru că oamenii buni, și este firesc așa, se retrag de frica unei eventuale contaminări. Am glumit, m-am certat, am încercat să explic, așa cum fac și aici, complexitatea unor situații.
Dar m-a costat mult. Și nu a meritat.
Eu sunt precum păsările din film – simt înaintea celorlalți când se apropie ceva rău. Și vă spun și vouă: rămâneți în bula voastră. Păstrați oameni care vă bucură sau vă informează. Vedeți lucruri bune, dați mai departe ce considerați că ajută. Pentru orice altceva, legați-vă ochii!