Parintesti

Întrebările trebuie puse acolo unde își găsesc răspunsul care contează

În grupurile de discuții despre antreprenoriat apare periodic întrebarea: “cum îmi pot motiva angajații?” Cu sutele de răspunsuri aferente, unele corecte, altele exotice, oricum inutile, costisitoare sau greu de implementat. Adesea răspunsul este simplu, dar bine ascuns prin structurile organizaționale. Așa cum și brandul de angajator este determinat de munca de zi cu zi a fiecărui angajat, de acele decizii spontane și mai puțin de procese elaborate și formale născocite prin birouri manageriale. Dar nu o dată mi s-a întâmplat să văd șefi investind în tot soiul de artificii menite să crească motivația și să ridice productivitatea până la cer. Și fiind primii care cad pradă fix demotivării generate de lipsa unor rezultate rapide și pozitive. Și asta pentru că foarte puțini oameni caută răspunsurile acolo unde trebuie. Unii se uită la TV în gura unei avocate ciudate să afle despre vaccinare, alții citesc bloguri scrise de vedete care au făcut școala de dans care să le spună cum să-și educe copiii și avem și categoria managerilor care apelează la tot soiul de consultanți care nu știu că ...
Citește mai mult »

Viața ca la Zoo

Zilele trecute mi-am amintit de vizita parcului zoologic din Viena, petrecută pe când eram însărcinată cu cel mic. Și de spațiul uriaș și deosebit de curat împărțit de mama elefant cu puiul ei. Părea liniștită, se juca relaxată cu el. O imagine idilică, rămasă în mintea mea ca un portret al maternității, deși e dublată și de senzațiile de frică, greață, tristețe care mă copleșeau atunci. Eu nu știam ce va urma. Sarcina îmi era incertă, dacă se dovedea a fi ok, oricum se ivea la orizont un serios impas profesional, totul părea a fi sub un mare și roșu semn de întrebare. Să văd o mamă, fie ea și elefant, liniștită, având energie pentru puiul ei, într-un spațiu cald și primitor, a venit ca o imagine pozitivă și dătătoare de speranță. Acum militanții pentru drepturile animalelor m-ar contrazice cu siguranță. Locul sălbăticiunilor nu este la Zoo (după cum locul domesticiunilor n-ar fi în farfuria noastră). Dar văzând marile expoziții de habitate din capitale europene serioase, i-am putea ușor contrazice. Animalele stau în locuri confortabile și curate, sunt ...
Citește mai mult »

Copiii vor fi în regulă

Este evident pentru toată lumea – părinți, profesori, simpli observatori – că prezenta situație sanitară îi afectează pe copiii de toate vârstele mai mult poate decât pe noi, adulții. Viața lor a fost dată peste cap. Nu doar școala și holurile ei lipsesc din peisaj, ci și restul activităților pe care le aveau: sport, ieșit în parc, tabere, pur și simplu pierdutul vremii cu prietenii. Totul le-a devenit fie inaccesibil, fie generator de anxietate. Mulți strigă că ar trebui să se întoarcă la clase. Dar este evident că blamatul online, dincolo de limitările sale, a venit și cu o scădere a numărului de infectări. Este clar că până când nu se găsesc soluții medicale viabile, a merge la școală zilnic aduce exact riscurile de care ne temem zilele acestea. Ce putem face? În primul rând să avem grijă de noi, adulții. Copiii, mai ales cei mici, sunt adevărați bureți de emoții, absorb tot ce este în jurul lor. Când părinții nu sunt bine, nici ei nu sunt! Apoi să-i vedem, ascultăm, înțelege. Cuprinși de propriile noastre griji și frici și ...
Citește mai mult »

Am testat: trei jocuri amuzante și captivante

Cea mai mare provocare a zilelor actuale este ca din uriașa ofertă de jocuri și jucării să poți selecta ceva cât de cât educativ și distractiv. Am observat că producătorii bifează fie prima parte, și atunci ratează scopul principal: distracția. Fie o bifează pe aceasta și tind să “educe” comportamente indezirabile: furtul, lipsa de empatie, trișatul, minciuna. Am ales să vă prezint astăzi trei produse din colecția recentă a copilului mic, care sunt cu siguranță atât amuzante sau captivante, cât și generatoare de abilități noi și utile. Nu știu de unde sunt achiziționate sau cât costă pentru că toate au fost primite drept cadouri. Dar pot reveni cu informațiile acestea dacă Sf. Google nu ajută. 1. Roboțelul Mazzy: Este o jucărie care se asamblează precum un Lego, după instrucțiuni clare și etape de lucru descrise coerent. Vârsta recomandată de producător este 8+ și vă spun că este nevoie de ceva abilități de șurubăreală. Ulterior poate fi comandat cu o aplicație instalată pe telefonul mobil și programat să execute comenzi simple. De asemenea, se poate transforma în mașinuță (noi așa l-am ...
Citește mai mult »

Magia testelor parentale ratate

Copil fiind n-am crezut prea mult în magia lui Moș Crăciun, Gerilă pe atunci. Deși par (și sunt) cu capul în nori, de când mă știu am pus totul la îndoială, am căutat adevărul, raționalul. În plus, am crescut practic într-o grădiniță. Știam deci logistica serbărilor și a venirii moșului, calculele, costumația, personajul, scriptul. Dar sora mea încerca mereu să mă introducă în poveste. Am petrecut nopți așteptând să vedem dacă vine tipul în roșu sau tata. Și chiar îmi amintesc de un moment straniu, în care urma tălpii unui bocanc a apărut în proximitatea bradului împodobit. Am măsurat atunci cu gheata tatălui meu și nu se potrivea! Încă mă întreb unde a găsit bocancul acela uriaș. Dar de când am copii, individul mi se pare de-a dreptul diabolic și greu de mulțumit. Evaluări, liste, întrebări, îndoieli, toate pentru niște jucării sau orice alte bunuri materiale în definitiv accesibile oricui muncește. Deci greșește! 🙂 Când cel mare a început cu întrebările, răspunsurile au sosit în mod natural. Care mai de care mai creative și atotcuprinzătoare. Dar o minte ...
Citește mai mult »

Anul în care am învățat că nu știu mare lucru

Scriu des despre educație și parenting, dar recunosc că mă încearcă uneori ceva sindrom de impostor. Ca părinte mi se întâmplă să mă aflu uneori mai degrabă în zona de disconfort decât în cea sigură, adică să reacționez abrupt, anapoda sau pur și simplu să nu știu încotro să o apuc. Dar anul acesta pare să fi fost apogeul. Cu un copil mare, adolescent, cu gândire și preocupări de adult și cu unul mic aflat în curs de alfabetizare pe două planuri, școlar și sportiv, asta într-un context social, sanitar și profesional deloc ușor, am fost în punctul deloc măgulitor pentru mine și liniștitor pentru ai mei, în care am simțit că îmi vine să-mi depun mandatul de mamă, că poate că se descurcă cineva mai bine decât mine. Sunt conștientă că există un disconfort în învățare, uneori suficient de puternic încât să meargă în zone de tristețe, somatizare, chiar abandon. Și la fel de conștientă sunt că dacă este gestionat cu echilibru, creează dezvoltare, creștere. Dar uneori disconfortul lor mă duce pe mine într-o zonă care îmi ...
Citește mai mult »

O altă cronică a unei morți anunțate

Decesul prematur al marelui fotbalist Diego Maradona a întristat în mod evident o lume întreagă, dar cu siguranță nu a mirat pe nimeni. Genial pe teren, jucător al unui fotbal disruptiv și spectaculos, dribla ca nimeni altul, stopa mingea în cele mai neașteptate moduri, inclusiv cu fundul, și finaliza uneori nebunesc și acrobatic (inclusiv cu mâna, vorba ceea). Dar, ca în multe alte cazuri, talentul său uriaș a fost dublat de o parte întunecată la fel de puternică. De credința că este prea mare ca regulile banale, cotidiene să i se aplice, de pretenții de imortalitate care l-au condus spre comportamente autodistructive. Așa cum am mai spus, nu poți salva oamenii de ei înșiși. Schimbarea, adaptarea, vindecarea sunt nu doar în responsabilitatea ci mai ales în puterea noastră. Maradona și-a consumat cu prea mare intensitate pasiunea ca să-și trăiască viața într-un mod convențional, conformist. Dependențele și excentricitățile sale incontrolabile l-au dus în nenumărate puncte cu potențial final, până, iată, la cel terminus. Dar nu despre Maradona scriu azi, pentru că l-am văzut prea puțin jucând în anii de glorie. Și ...
Citește mai mult »

Un pas mic poate genera o schimbare uriașă

Urmează o relatare foarte lungă și personală, dar, așa cum v-am obișnuit, cu o concluzie cât o întreagă morală! În casa noastră, încă de când ne-am imaginat-o, a existat o cameră pentru tata. Care a fost bunic destoinic, bonă, finanțator, suport moral, om bun la toate mai ales de când a apărut copilul mare pe lume. Numită “camera lui Toma”, încăperea de la parterul casei i-a fost și dormitor, și refugiu atunci când starea lui de sănătate a început să se deterioreze. Din momentul în care am fost nevoiți să apelăm la ajutor specializat pentru îngrijirea lui, camera a rămas suspendată în trecut. Mi-a fost greu să-i strâng hainele pe care le avea într-o ordine exemplară în zilele bune și pe care le bulibășea imediat ce i le aranjam în zilele nebune. Să eliberez sertarele de toate nimicurile pe care le strângea minuțios. Să găsesc spațiului o utilitate nouă, acum, că proprietarul a căpătat o locuință într-un loc ceva mai îndepărtat și liniștit. Căpitanul nostru a încercat să o transforme într-o cameră de joacă. A existat acolo o ...
Citește mai mult »

Așa sunt zilele mele

– Mama, ce e aia manea? mă întreabă copilul mic zilele trecute cu ochii în caietul auxiliar pe care tocmai își notase tema. Sunt cu o ureche la școala lui online și cu ochii într-una dintre multele scrisori de intenție pe care le scrie cel mare pentru Universitățile de afară la care aplică, asta după niște nopți insomniace și zile în care am jucat intensiv ba rugby, ba fotbal, deci cu mintea și corpul praf. Nu pot spune că am reacțiile la mine, ceea ce deja pare un avantaj. Oricum, vorbim despre un gen muzical arhicunoscut, care ține trending-ul YouTube de ani buni. – Ce-ți veni cu maneaua acum? – Păi asta scrie la mine în caiet, vino să vezi! Ce face?!? Îmi ridic țurloaiele bătrâne și mușchii făcuți franjuri de alunecările care-mi sunt servite la partidele din curte și arunc un ochi pe caietul cu pricina. Evident că e cu schepsis. Scrie Manea, un nume neaoș și destul de cunoscut. Nicidecum manea. O majusculă și un accent care schimbă socoteala. Zâmbetul celui mic îmi zice că vorbim despre ceva trolling de ...
Citește mai mult »

Care-i treaba cu pâra?

Astăzi dezlegăm misterele pârâtului la copii, comportamentul acela de a spune acuzator, dar și spășit despre greșelile celor din jur: – Doamna, cutare mi-a/ și-a stricat jucăria! – Mama, prietenul X mi-a zis prost! (Sau i-a zis lui Y) – Tata, vecinul Y m-a bătut! Unii copiii reclamă doar ceea ce îi afectează direct, în timp ce alții spun tot ce văd și îi intrigă. De ce pârăsc copiii? În primul rând pentru a se face dreptate. Atunci când ei nu se descurcă, când o situație îi depășește, este normal să apeleze la cineva capabil să-i ajute. De aceea nu-i o idee bună să le ignorăm apelurile. Dar uneori o fac doar pentru a se conecta cu adultul din viața lor. Când mama, tata, Doamna educatoare sau fratele mai mare nu le acordă atenția cuvenită, copiii au tendința de a exagera anumite întâmplări și incidente pentru a le obține compasiunea și cooperarea. Uneori tânjesc chiar după atenția pârâtului, oricât de ciudat ar suna. De aceea nu-i o idee prea bună să purcedem la acțiune fără întrebări ajutătoare care să lămurească mai exact ...
Citește mai mult »