Parintesti

Brown Tuesday

Ieri a fost o zi albastră de luni, zică-se cea mai nasoală din an, punctată cu #depresie de toate newsletterele şi ziarele citite. Dar pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial, nici prezenta marţi nu se arată în culori prea optimiste, cauza fiind prea puţin dezbătută: prima vacanţă intersemestrială a lui 2022 a avut două zile, adică weekendul tocmai încheiat. Pentru cei care nu lucrează cu copii poate părea o decizie firească: au tot fost vacanţe, iar unii văd şcoala online tot ca pe o relaxare şi nepăsare. Şi totuşi, a încheia un ciclu de învăţare şi a începe unul nou la vârste mici, este mai obositor decât pare. Iar şcoala online nu e vacanţă, ci este o presiune suplimentară de a lucra mai mult de acasă. N-am să intru în elemente de psihologie a vârstei sau a învăţării. Oricum nu citeşte nimeni. Trec direct la critici, pentru că astea plac! Mai ales truismele: Aşadar, învăţământul românesc este unul eminamente bazat pe transmitere de conţinuturi şi pe evaluarea copiilor. Ştiu că în spatele manualelor stufoase şi a textelor extrem de ...
Citește mai mult »

Mostră necosmetizată de parenting

Astăzi de dimineață am livrat școlii dintr-un cartier bucureștean copilul din dotare. Ca în fiecare dimineață: cu ochii cârpiți de somn, cu părul încâlcit, încercând să nu greșim în alegerea celor doi saci necesari logisticii, cu dor de pernă sau cafea, după caz. Zilele acestea aglomerația parcă e mai mare, ajută și țevile uriașe care tronează pe trotuar, asezonate la gropile excavate pe șosea, decorul hibernal perpetuu de prin oraș. Și cum stăteam noi în fața școlii să ne urăm toate cele bune și să ne dăm reciproc sfaturi, numai ce văd un copil coborând agitat dintr-o mașină și începând să-și strige disperat tatăl. Am încercat să-l opresc, dar fugea destul de repede printre oameni în paralel cu traficul infernal. I-a pus stop polițistul local, aflând astfel că a fost dat jos din mașină prematur, întrucât nu a apucat să-și ia ghiozdanul. La cum era copilul de agitat de când a coborât, probabil că a încercat să-i spună tatălui la timp că are și bagaj. Dar știm cu toții cum este când ne grăbim, e aglomerat, poate ne așteaptă ...
Citește mai mult »

Timeline 2021

Mai e puțin și se termină, ducă-se! Nu că m-aș aștepta ca de la 1 ianuarie să mă lovească brusc norocul și bunăstarea, dar știu că uneori ajută să punem punct și măcar să ne propunem că o luăm de la capăt. Dacă anii precedenți au fost de-a dreptul încețoșați, în 2021 am câștigat ceva ce n-am mai avut de mult: claritatea. Am înțeles, în sfârșit ce se întâmplă, unde pierd nejustificat de multă energie, care este adevărata problemă. Mai am de lucrat la rezolvare, dar așa cum spun mereu copiilor mei atunci când cine vorba de matematică, aceasta se află întotdeauna în enunț. Am sperat să le pot ordona cronologic, dar le voi scrie random, așa cum îmi vin în minte. Iată bilanțul unui an în care am pendulat continuu, metaforic vorbind, între bal și spital: Profesional a fost un an aproape de catastrofă. Au existat nesperat de multe cereri de recrutare, dar în spatele lor a stat, de fapt, o nevoie atroce și neconștientizată de consultanță. Anii ăștia pandemici ne-au afectat mai mult decât ne închipuim. ...
Citește mai mult »

Lucruri de care nepoții noștri nu se vor bucura

Se vorbește deja despre o lume a viitorului pe care nici măcar Jules Verne nu și-o putea închipui. Dar până să trăim în metaverse, vă zic niște chestii banale care au dispărut sub ochii noștri, au devenit vintage peste noapte și chiar tind să intre pe lista chestiilor din trecut de care ne va vom minuna în viitor. 1. Zilele libere de la școală datorate unor cauze naturale. Mai știți cum se închideau școlile din cauza codurilor roșii de ninsoare/ vânt/ Vijelie? Veste proastă: de când cu pandemia și online-ul, nu vor mai exista. Nepoții noștri se vor loga, vor posta online temele și vor da evaluări chiar și în timpul Apocalipsei! 😀 2. Glumele considerate incorecte politic. Copilul mic citește zilele acestea o carte scrisă în anii ’50. O fac și eu cot la cot cu el, să mă asigur că nu doar dă paginile la intervale regulate de timp. Și râd de mă prăpădesc. Este acolo un banc cu surzi, asezonat unei secvențe cu umor de situație, jur că a trebuit să iau o pauză de ...
Citește mai mult »

Ai cui sunt când greșesc?

Zilele trecute cel mic a învățat la școală să descrie o persoană. Prima tentativă a fost, evident, mama. A ieșit un text perfect imperfect, corectat temeinic cu roșu, care a surprins, totuși, esența a ceea ce sunt eu: un cameleon într-o perpetuă camuflare a tot ceea ce mă doare, uneori până la agonie, cu sclipici, aromă de prăjituri și haine frumoase. Mi-a plăcut atât de mult încât am postat un fragment pe Facebook. Fără să-i cer permisiunea, iar când a realizat m-a certat. Cum să vadă toți greșelile lui din caiet? Următoarea încercare a fost să-și descrie unul dintre bunici. Evident că de această dată textul a ieșit impecabil, primind un “Bravo” de la Doamna. Dar mie tot prima compunere îmi place mai mult și nu pentru că este despre mine. Ci pentru că știu cât de greu i-a fost să o scrie fără prea mult timp de pregătire, fără să-i fiu în față și fără să știe ce iese. Cel mare are aceleași comportamente autocritice. “Nu mi-a ieșit emisia azi!” spune uneori despre jobul lui de la radio. ...
Citește mai mult »

Știri și gânduri împrăștiate

🔪 Copilul unui psiholog cunoscut (zic ziarele) a înjunghiat în magazin o femeie cu care nu avea nimic de împărțit. Nu că gestul ar fi fost justificat în cazul în care o cunoștea. Actele de sadism ale adolescentului au fost graduale, multiple și cunoscute apropiaților și celor care îl urmăreau în Social Media. Psihologul acuză sistemul medical, care e incapabil de a instituționaliza decent astfel de cazuri. Adevărul este că nu ai ce să faci altceva în astfel de cazuri. Incredibil cât de ironică poate fi soarta. Previzibil, însă, finalul poveștii. Știu că e o întrebare tâmpită, dar ce ați face într-un caz similar? 💄Estée Lauder își va deschide în România primul “epicentru pentru talentul tehnologic de vârf“. Geniale vremuri trăim, zău așa, în care definim aceleași cubicule (unele mutate acum prin livinguri sau bucătării proprii) și aceleași relații de muncă de când lumea cu noi sintagme, care mai de care mai pompoase și creative. Coborând cu picioarele pe pământ și la nivel de limbaj funcțional corporația cu pricina își va deschide un centru de suport, ...
Citește mai mult »

Obrăznicia copiilor

În weekend am fost într-unul din parcurile bucureștene. Ajung atât de rar încât am postat pe Facebook despre asta, să știe toți prietenii și toți dușmanii mei despre luxul și opulența în care mă scald. În plus scriu și aici, poate sunt persoane care încă n-au aflat vestea! 😀 Oricum, nu despre timpul meu liber este vorba acum. Ci despre faptul că îmi tot aud urechile etichete puse greșit copiilor: leneși, mocofani, puțini la minte. Și nu-mi plac deloc! De data asta am fost martoră involuntară a unei discuții dintre un tată și un fiu, care mergeau pe o bicicletă în tandem. Copilul, evident plictisit, încerca să negocieze plimbarea individuală cu un cart. Tatăl, din varii motive, își dorea să prelungească pedalatul. Prima încercare a puștiului a primit refuz monosilabic. A doua un argument evident fals. La a treia deja părintele i-a reproșat că e obraznic. Problema e că nimic din vorbele sau atitudinea copilului nu aducea a obrăznicie. A întrebat dacă se poate, a contra-argumentat logic și civilizat.  Să-ți dorești și să-ți exprimi nevoile față de cei din ...
Citește mai mult »

Idei de cadouri pentru Crăciun

În lunga listă de vești proaste care ni se flutură prin presă zilele acestea, se tot repetă cea privitoare la o posibilă problemă cu aprovizionarea în perioada Crăciunului. Creșterea prețului energiei a generat sincope de producție în China, iar bomboana de pe colivă este criza containerelor care îngreunează transportul. Concluzia: e posibil ca de acest Crăciun nu bugetul generos ci creativitatea să reușească a umple spațiul de sub brad. Dar vă așteptați să vă zic despre biciclete şi păpuşi? Înseamnă că nu mă citiţi suficient de des sau de atent. Cadourile care costă bani sunt frumoase şi utile. Totuși să nu uităm de lucrurile care contează cu adevărat. Copiii au nevoie de joacă şi suportul ei logistic. Dar au nevoie şi de: Timp petrecut împreună cu părinţii. De calitate, zic cărţile, eu n-aş elimina nici cantitatea din ecuaţie. O relaţie autentică şi profundă presupune experienţe diverse, naturale şi multiple. Ori nu putem forţa aşa ceva în ora rămasă de la cină la culcare. Ştiu că e greu de chiulit de la job, dar între a călca un maldăr de ...
Citește mai mult »

Despre diferența de vârstă dintre frați

Cei doi copii ai mei sunt născuți la capetele unui interval de zece ani. Nimic planificat, ba chiar mi-aș fi dorit ca așteptarea să fie mai scurtă, dar așa a vrut soarta. Și n-aveți idee de câte ori mi s-a spus că diferența aceasta de vârstă îi va împiedica să aibă o relație frățească normală și funcțională. Noroc că nu mi-s slabă de înger, că poate aș fi crezut. Și că mă țin încă nervii că sigur pocneam pe cineva după atâtea profeții pe tema asta! Scriu așadar pentru cei puțini, care sunt în situația noastră. Și le spun că marea catastrofă a diferenței mare de vârstă între frați este un fâs, un mit, o idee falsă, preconcepută. Realitatea este că frații copiază modelul care le este familiar. Și familial. Apoi fiecare are personalitatea sa, modul său de a relaționa, de a provoca/ gestiona conflicte, de a se raporta la cei apropiați. Indiferent (de gen și) de vârsta pe care o au pot fi apropiați sau distanți, pot avea relații funcționale sau defecte, se pot comporta frățește sau pot ...
Citește mai mult »

Copiii chiar trebuie salvați!

Prin februarie anul acesta, pe când am fost carantinată din motive de Covid în familie, am avut un maraton de Netfix. Printre serialele văzute atunci a fost și Rita, o serie produsă în Danemarca, despre o profesoară destul de atipică chiar și pentru sistemul lor de educație. Filmul nu-i vreo capodoperă, dar este interesant de văzut tocmai pentru că ilustrează destul de bine școala nordică cu bunele și relele ei. Întrunul dintre episoade, personajul principal primește din partea consilierei psihologice o întrebare care o macină vreme îndelungată, pentru că i se pare fără de răspuns: de ce a ales meseria de dascăl? Abia după multe analize și întâmplări mai mult sau mai puțin fericite, Rita își răspunde: s-a făcut profesoară pentru a salva copiii de proprii lor părinți. Care deși uneori sunt bine intenționați, reușesc de minune să-și chinuie odraslele până la traumă. Mi-am adus aminte de vorbele ei aseară, când am citit că un jurnalist român a avut o replică similară, într-o discuție avută cu actualul Ministru al Educației. “Să-i scăpăm pe copii de părinții lor! Asta ar trebui ...
Citește mai mult »