Parintesti

4, 3, 2, 1, Start!

Aseară am aflat ceea ce știam deja din surse oficiale, dar era contrazis de zvonistică: cel mare începe noul an școlar în sala de clasă. Este în an final, deci dacă lucrurile nu vor escalada, va merge constant la liceu după orar obișnuit. Astăzi voi afla vești și despre școala piticului. Fiind clasa întâi mă aștept la același lucru: prezență normală în sala de clasă. Așadar în ciuda temerilor noastre și a doctorilor care știu că sistemul medical este deja suprasolicitat, un nou an școlar stă să înceapă. Și tot ce putem spune despre el este că va fi provocator într-un fel pe care nici măcar nu-l putem defini. Pentru că 2021 pare a fi la fel de plin de neprevăzut ca și 2020. Poate ceva mai plin de speranță, dar deși e longevivă, nu putem spune că ajută. Cum ne pregătim de școală? Ca de obicei, cu reglaje de program, organizări logististice și achiziții necesare. Singurele chestii în plus care au apărut pe listă fiind: – alcoolul. Din cel bun, minim 70%. Funcționează ca  virucid, dar ajută și la ...
Citește mai mult »

Cine bate în meciul talent vs muncă?

Îmi amintesc de un prieten al copilului mare, care sper să nu se supere că-și găsește exemplul pe aici. Era înscris la școala din apropierea locuinței, una oarecare, fără prea mult ștaif. Tatăl lipsea adesea din ecuația familială, mama muncea pentru doi. Un copil bun, educat, de care nu avea nimeni timp (dar mai ales motiv) să-i dea să lucreze suplimentar la matematică. Bifa punctaje maxime la toate concursurile școlare și intrat la unul dintre cele mai bune licee fără efort. Mama lui povestea amuzată că ceilalți părinți o întreabau adesea cât muncește în plus cu el și din ce culegeri, privind-o ca pe extratereștri atunci când răspundea că nu are timp de așa ceva. În contrapartidă, am văzut de-a lungul timpului mulți copii împinși temeinic de la spate de părinți să performeze. O fac până la un punct, acela în care ei cooperează sau, mai corect spus, se supun. Ulterior clachează sau se răzvrătesc și își aleg propriile obiective. Există, de asemenea, copii talentați care nu au și determinarea de a performa, de a munci în favoarea ...
Citește mai mult »

De ce mint copiii?

Nu aveţi idee câte lucruri absolut terifiante s-au petrecut în casa noastră de-a lungul timpului. De exemplu, nişte entităţi necunoscute ne scriu de vreo 17 ani pe ziduri. Ba cu creionul, ba cu pixul, ba lasă mesaje cu tâlc, ba desenează peisaje naive. N-am reuşit să le prindem niciodată asupra faptului. Prin mai, anul acesta, ceva și mai cumplit s-a abătut asupra noastră: un curent de aer ciudat lua mingea copilului mic schimbându-i traiectoria către lustrele din living. Una a cedat sub puterea impactului! Încă n-am aflat cum apare şi dispare forţa asta rea. Nimic nou sub soare: dintotdeauna copiii au avut capacitatea unică de a spune senin şi cel mai crud adevăr, dar şi cea mai gogonată minciună. De ce mint copiii? Trebuie să încep prin a preciza că o minciună presupune intenţie şi percepţie corectă a reperelor. Ori în cazul celor mici, graniţa dintre real şi imaginar, adevăr sau minciună, bine şi rău este extrem de vagă. Ei încă gândesc magic, în termeni atât de creativi, încât raţiunea noastră nu prea poate ține pasul. În rest, motivele pentru ...
Citește mai mult »

Vestimentația mamelor

Bărbații au dreptate: atunci când ne curtează purtăm ruj roșu, pantofi cu toc și părul în vânt. Iar după ce devenim mame abia dacă dăm cu un balsam de buze incolor (și asta pentru că ni se usucă buzele), nu ieșim din blugii de mamaie și din adidașii noștri atât de comozi încât nu se aruncă deși au prins cincinalul. Să nu uităm și cocurile acelea neglijente, atât de “chic” încât uneori ne dau târcoale porumbeii în căutare de loc pentru cuibărit. Drept e că și ei vin cu flori la început, se abțin de la zgomote corporale nearticulate și de la epitete deloc corecte politic la adresa noastră și a relației, iar apoi uită definitiv că olecuță de mister n-a omorât nicio relație. Deci se cheamă că suntem cumva chit. De ce se îmbracă mamele așa? În primul rând pentru că viața se schimbă serios atunci când ai un copil. În primele faze nici nu apuci să te speli pe dinți minutele regulamentare, ce să mai dai și cu ruj roșu! În al doilea rând se mută zona ...
Citește mai mult »

Graba care strică treaba

Noi, părinții, suntem într-o continuă competiție absurdă. A învățat copilul să meargă? Îl înscriem la maraton! Abia ce știe să vorbească? Este momentul propice pentru cursuri de engleză, franceză, spaniolă și greacă veche. Își numără degetele? Trebuie neapărat să-l învățăm despre numerele raționale. A memorat la grădiniță o poezie despre broscuțe? Stupid, orice copil care se respectă știe integral și cu exactitate “Luceafărul”! Ne grăbim spre următoarea etapă de parcă ne fugărește o haită de câini. Și n-ar fi rău, dacă am fi înțelepți în a percepe corect reperele. Fiecare nouă deprindere poate fi exersată nu doar pe verticală, în ceea ce ni se pare nouă axa de la simplu la complex. Ci și pe orizontală, într-o varietate aproape infinită de exerciții. În plus, adesea copiii au instinctiv nevoia de a face asta, iar noi le-o atenuăm de frica unor accidente sau pentru că ni se pare că știm mai bine. De exemplu, învățatul mersului. Până la a alerga în curse de mare viteză, niște trasee simple cu respectarea unor repere ar fi mai potrivite. Ar ajuta la ...
Citește mai mult »

Ar trebui, poate, să mă cheme Valentina Popa

Românul are o vorbă de duh care ne îndeamnă să facem ce ne zice popa în biserică, nu ce face el prin sat. Ei bine, stând eu strâmb și analizând drept am conchis că aș putea fi Popa! Vă îndemn aici cu mare ardoare să obișnuiți copiii să trăiască frumos în lumea asta urâtă, protejându-i doar atât cât trebuie și ajutându-i numai atunci dacă încercările le depășesc puterile. Dar când vine vorba despre ai mei, evident că se trezește mama urs din mine, cea care hiperprotejează și mega-apără. De exemplu, zilele trecute copilul mic a venit de la joacă încântat de piatra de chihlimbar a prietenului din vecini. Am tot căutat prin cutia de bijuterii broșa mea cu ambră, dar n-am mai găsit-o. M-am oferit așadar să-i comand o piatră online, deși nu era obligatoriu să aibă și el. Văzând fotografia de pe site-ul care le comercializa, copilul a spus că ar fi tare dezamăgit dacă piatra primită ar arăta ca unele dintre cele prezentate acolo. Dezamăgit?!? Trigger de mamă! Nu există să ai copil dezamăgit! Am comandat ...
Citește mai mult »

Vacanța de vară 2020

Până acum am fi trecut deja de cel puțin o destinație turistică, aș fi avut telefonul plin de poze și intram deja în faza de planificare a altor episoade ale vacanței. Vara asta este atipică, așa că până acum am lâncezit acasă, singura realizare fiind o greutate corporală sub media ultimilor patru ani. Ce aș vrea sau ar trebui să-mi amintesc din perioada asta? Unele bune, altele nebune: Despre copilăria nomadă a lui Cezar. Dacă la Cristi lucrurile au decurs conform vremurilor, cu program strict, ieșit în parc, supravegheat constant, cel mic are norocul să-și petreacă vacanțele cum o făceam noi în preistorie: în gașcă, adesea suficient de departe de ochii adulților, mergând cu biciclete și alte troace, bătându-se cu corcodușe sau spunându-și unii altora povești pescărești sau de groază. Greu cu temele de vacanță, parcă nici antrenamentele nu intră mereu cum ar trebui, dar cu siguranță punctează la școala vieții, vorba ceea. Despre relațiile dintre ei doi, frații. Dacă până la închiderea din martie se vedeau puțin și interacționau infim, chiar și în vacanțe, acum au ajuns ...
Citește mai mult »

Odă simplităţii

Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi pare din ce în ce mai complicată viața. Noi, oamenii, reuşim de minune să transformăm orice chestie banală într-un labirint de comportamente şi paşi cu o ordine extrem de complexă şi cu o durată suficient de mare încât să ne umple timpul până la refuz. Să nu cumva să rămânem fără ocupaţii, noi cu noi înşine, că ar fi prăpăd. Firmele reuşesc să creeze proceduri atât de laborioase, încât doar să te familiarizezi cu ele îţi depășește timpul de lucru. Manuale de instrucțiuni kilometrice și regulamente stufoase care, normal, de atâta amar de scris încep să se bată cap în cap. Nu-i de mirare că nu le citește nimeni sau, în cazul fericit în care există astfel de ambițioși, știința le intră pe un ochi și le iese pe celălalt. Creşterea copiilor implică acum o documentare temeinică, pe multiple planuri și cu un conținut variat: medicină, psihologie, nutriție, fundamente ale educației, ergonomia spațiului, filosofie și morală, astrologie, astronomie, chimie organică și bucătărie moleculară. De la “mănânci ce ți-am pus ...
Citește mai mult »

Șapte

N-ar fi trebuit să se nască, un doctor care a ratat probabil o lecție de morfologie, mi-a recomandat să fac avort. Abia la Viena, după o vacanță în care greața, oboseala și tristețea m-au chinuit îngrozitor, am aflat că este perfect sănătos. Cât a stat în burta mea, a dat din picioare cum n-am crezut că este posibil. Parcă aveam un alien la purtător, îmi ieșeau ba călcâie, ba coate, ba câte un cap țuguiat, iar când se punea pe joc de glezne devenea de-a dreptul insuportabil. Am fost nedespărțiți aproape 3 ani. Oamenii nu mă recunoșteau fără Manduca sau landou și văzându-l așa atașat pariau probabil pe diverse afecțiuni. Unicul pe care l-a acceptat necondiționat a fost fratele lui. S-a desprins frumos, acum este nedespărțit de prieteni, rareori stă singur și doar forțat de împrejurări. Are un simț al dreptății și un curaj de a interveni pentru cei care nu se pot apăra singuri mai rar întâlnit. La grădiniță, grupa mică fiind, a mers la tatăl unui băiețel, pentru a-i spune pe un ton ferm că acesta ...
Citește mai mult »

Copiii cresc oricum

Mă fascinează puzderia de articole despre puericultură și educație aruncate online: primul caca la oliță – precoce sau tardiv, laptele matern – superaliment vs blamatul lapte praf, purtarea în sistem în brațe sau în cârcă, oriunde numai în landou nu, fesul potrivit – lână sau bumbac, diversificarea – la 6,8,10,12,24 de luni și lista poate continua la infinit. Am doi copii, vă jur că evitam și discuțiile din parc pe temele de mai sus pentru că mă plictiseau teribil. Am alăptat, i-am purtat, i-am pus și în landou, folosesc ambii cu succes buda, Slavă Domnului!, sunt sănătoși deși cu siguranță n-am respectat toate recomandările OMS, NATO, ONU, Hertei Căpraru, Jack Newman și ale celei mai cunoscute bloggerițe autohtone. Văd o gămadă de energie risipită pe vinovății închipuite. Ai născut prin cezariană? Copilul tău va fi bolnăvicios. Îi dai lapte praf? Îl faci obez și plin de carii. Landou? Depresie, nene! Și mi se pare trist, neconstructiv, absurd. Fiecare copil vine pe lume într-un context unic. Financiar, familial, medical, personal suntem extrem de diferiți. Iar natura a avut grijă ...
Citește mai mult »