Parintesti

Despre traume și alte balamucuri

Uitându-mă în jur pare că am devenit o specie obsedată de a ne păzi de traume. Fiecare deviație verbală a unui șef devine toxică, profesorii mai severi sunt clar abuzivi, orice conflict în cuplu trebuie tratat cu sesiuni de terapie. Trauma a devenit subiectul de discuții principal în toate instituțiile sociale și dușmanul numărul unu al unei vieți personale echilibrate. Nu este nimic incorect: nefericirea își are ca izvor nesecat șirul de situații cotidiene pentru care nu suntem pregătiți fizic și mental. Dar cheia nu este să ne ferecăm emoțional într-un palat de cristal, întrucât nici acolo nu putem crea un mediu trauma-free. Ci să găsim modalități eficiente de a face față, de a deveni mai rezilienți, mai adaptabili, mai maleabili în fața greutăților. Același lucru se întâmplă și în parenting: obsedați de ideea că suferința atroce a unor situații banale ne poate traumatiza copiii, îi protejăm prea mult, ajutându-i să devină astfel evitanți, anxioși. Ne place sau nu, viața include boală, moarte, despărțiri, conflicte, durere de toate soiurile, agresivitate. Oricât am încerca să le ocolim, sunt inevitabile. Important este ...
Citește mai mult »

În părințeală nu există calea cea sigură

Am scris sute, dacă nu mii, de texte privitoare la educație. Cred cu tărie că este singura cale spre o viață normală, echilibrată. Dar mai știu și că nu există rețete sigure. Că hazardul poate încurca sau, dimpotrivă, scoate din încurcături. Că se poate ca un copil crescut bine să o ia pe arătură. Și un altul care a trăit într-un mediu profund disfuncțional, să-și depășească traumele și să țină întotdeauna drumul drept. Că viața e complicată și te duce în zone în care ai jurat să nu ajungi niciodată. Totuși, în contextul discuțiilor tot mai alarmante despre consumul de droguri la tineri, mă hazardez să ofer câteva idei pentru părinții îngrijorați: – Niciodată să nu spuneți niciodată. Văd persoane care ar jura pe toate icoanele din biserică despre cumințenia propriilor copii, care nu sunt chiar așa, dintr-un material angelic. E firesc să ne declarăm cei mai încrezători părinți, dar sănătos este să punem uneori la îndoială neprihănirea pruncilor noștri. – Nu-i lăsați singuri, nu-i aruncați precoce în vârtejul de a se descurca independent. Autonomia este una, neglijența parentală ...
Citește mai mult »

Muma lui Ștefan. Cum care?

Își mai amintește cineva frumoasa legendă a lui Bolintineanu, în care mama lui Ștefan cel Mare își trimitea copilul rănit și învins înapoi la luptă? Noi o studiam prin gimnaziu și pe atunci nu mi se părea deloc eroic ca dihai conducătorul să vină acasă la mama lui după ce a pierdut o bătălie, dar nici empatic să ți se întoarcă odrasla acasă în suferință și să-i trântești poarta în nas. Evident că nu-mi permiteam să-mi exprim opiniile (deseori exotice) la ora de limba română, așa că mi-am păstrat pentru mine, până azi, impresia că la momentul producerii faptei, conducătorul era cam pămpălău, iar mama lui cam sadică. Mi-am amintit recent, într-o interacțiune cotidiană, de cei doi protagoniști și am recitit opera cu pricina. Evident că mi se pare mult mai ușor de parcurs acum, chiar ușurică și plăcută pentru o scriere de acest fel, în plus m-am trezit înțelegând altfel situația și empatizând cu ambele personaje. Poate și pentru că de data asta nu trebuia să le caracterizez în lucrarea de control, ci doar să mă bucur ...
Citește mai mult »

Back to school – 2023

După cum ați aflat deja de la TV, unde se propovăduiește de o lună falimentul personal al posesorilor de copii, obligați să cumpere cuvenitele rechizite, luni începe școala. Faliment nu am dat, e drept că nici nu am achiziționat, întrucât vom reutiliza în mare parte, ca și în anii precedenți, logistica pe care o avem deja. Dar pentru că mă așteaptă zile solicitante, m-am pregătit pe mine însămi/ însumi/ însele de dânsele. Primul pas: am parfum nou. Am realizat că e nefiresc ca vacanța să miroasă ca restul anului, de aici schimbarea. Și pentru ca să fie cu adevărat simbolic, am ales unul cu nume predestinat: gentle Fluidity. Deoarece exact asta se întâmplă cu mine când mă trezesc în creierii nopții. Devin ceva fluid, între om și cotoroanță, cu haine de bărbat și emoții de femeie. Pasul doi: am congelat niște kilograme bune de roșii, salvatoare în bucătărie. Pentru că atunci când sunt contra-cronometru am trei rețete care mă scot din belele. Pui cu roșii, paste cu roșii, halloumi cu roșii. Pasul trei se numește “Simte-te ca de Crăciun!” Și ...
Citește mai mult »

Jocul de-a vacanța

S-a dus vara lui 2023 și odată cu ea ultima noastră vacanță a sezonului. Tot Kefalonia, ca și anul trecut, de data asta fără probleme majore de sănătate. Și fără transport aerian în ceea ce mă privește. Turistic vorbind, nu a părut o idee prea strălucită să vedem două insule într-un an, mai ales că există un contrast semnificativ între cea grecească și Sardinia. Dar vacanțele nu sunt numai pentru a vedea peisaje extraordinare sau a experimenta cât mai multe stele pe frontispiciul hotelurilor, ci pot deveni călătorii interioare în care explorezi părți, gânduri, dorințe care ți-au fost, dintr-un motiv sau altul, ascunse. Dincolo de alergat frenetic pe drumurile lungi ale Kefaloniei, m-am trezit exact ca în piesa de teatru a lui Mihail Sebastian: oprită în timp și spațiu, bucurându-mă de compania alor mei și de tihna momentului. Ce am făcut, concret, timp de aproape două săptămâni? Am mers mult cu mașina prin marginea Europei și pe o insulă plină de piatră și vegetație uscată 🙂 Am poposit în localități demne de Seninia. Am mâncat multă înghețată. Am avut tot soiul ...
Citește mai mult »

Un drum scurt

Sâmbătă am purces la un drum rapid până în orașul de baștină, pentru a vedea meciul din campionat al echipei locale. Ne propusesem de mult și uite că s-au aliniat planetele favorabil. Pentru noi, că în ceea ce privește fotbalul, par împrăștiate de la o vreme. Ajungem rar pe acolo. Nu că ar fi un drum prea lung, dar ne amintește de vremuri și, mai ales oameni, care nu mai sunt și ne lipsesc. E greu să te întorci unde ai suferit și nu te-ai vindecat. Dar când o facem, senzația că timpul s-a oprit în loc este liniștitoare. Sunt aceleași străzi, aceleași blocuri, aceiași oameni, aceeași liniște. Mă uitam la structura de beton a tribunelor stadionului care este integră de parcă n-au trecut multe decenii peste ea. Iar poarta pare exact cea pe care intram la lecțiile de atletism pe care le-am frecventat în calitate de sportiv amator. Dar cel mai pregnant moment a fost în tribune. M-am simțit înconjurată de aceeași oameni care veneau pe stadion pe când eram copil și mă rugam de tata să ...
Citește mai mult »

Introducere

Sunt proaspăt întoarsă din vacanță, deci experimentez șocul acela că nu văd marea atunci când ies din dormitor, nu mă întreabă nimeni dacă vreau cafea dimineața și, mai rău, trebuie să gătesc, spăl, așez, chestii deloc plăcute din punctul meu de vedere. Trebuie să precizez totuși că a călători nu înseamnă doar locuri frumoase și confort. Pentru mine a umbla prin lume echivalează cu multă învățare, a cunoaște oameni și mentalități diferite, a vedea altceva decât suntem obișnuiți. Și de data asta a fost bine. Am văzut practici de parenting care mi-au deschis ochii, am lămurit chestii despre moarte (oricât de straniu ar părea, e frumos să realizezi fără judecăți de valoare inerența sa într-un decor superb cum este proximitatea Cimitirului Marin din Bonifacio), am realizat de ce fotbalul și muzica sunt în Italia atât de performante. Și mi s-a confirmat că acolo unde sunt bani mulți aerul este mai respirabil, că sărăcia și prostia merg mână în mână cu grobianismul și răutatea generalizate. Am așadar ce povesti, dar mă opresc astăzi la parenting. Zborul din București către Alghero a ...
Citește mai mult »

Când părintele te duce la moarte

Cazul submersibilului Titan, care a făcut implozie în încercarea de a vizita rămășițele Titanicului, a ținut cu sufletul la gură o lume întreagă. Pentru o persoană ca mine, cu dificultăți în a suporta spațiile mici și închise, pare a fi coșmarul suprem: să stai închis într-o cutie minusculă, împreună cu alte suflete, scufundându-te la  mai mulți kilometri adâncime în adâncurile apei și ajungând să numeri minutele rămase în care mai ai aer de respirat. Și să plătești bani grei pentru asta! Există acum o grămadă de discuții și analize care, sperăm cu toții, vor schimba cursul unor posibile expediții viitoare și vor reglementa mai strict astfel de inițiative. Este halucinat că o firmă cu sediul într-un container, care are doar o poveste de marketing și o jucărie artizanală, a ajuns să poată opera activități în mod evident generatoare de drame. Pentru ca acest coșmar să fie întreg, am aflat din ziare că unul dintre tinerii aflați pe Titan, în vârstă de 19 ani, era îngrozit de ideea expediției, dar a acceptat provocarea pentru a-i face pe plac părintelui ...
Citește mai mult »

Dacă ți se pare că ești un părinte detestabil, citește asta!

În timp ce canalele noastre de știri caută obsesiv victime pentru un cutremur petrecut aseară în vestul țării și nu găsește, presa de peste Ocean are întotdeauna inspirație cât pentru tot mapamondul. Zilele acestea sub lupa ziarelor stă actrița Drew Barrymore care a declarat răspicat că în timp ce mulți dintre apropiați au trecut prin evenimentul traumatic al morții părinților, ea nu are acest noroc, fiind nevoită să își suporte în continuare mama. Într-o lume tot mai obsedată de corectitudine, egalitate și non-violență, o astfel de declarație a picat ca o sinucidere în direct a carierei. Actrița este încă în activitate, fiind declarată recent de revista Time una dintre 100 cele mai influente persoane din 2023. Deci orice controversă o poate trimite direct în istorie. Dar Drew nu este nici rea, nici absurdă, ci dureros de sinceră și deschisă în ceea ce privește propriile traume. Copilul minune, care și-a început cariera la 11 luni, a avut o copilărie plină de situații halucinante, abuzive. La 12 ani experimentase deja consumul de substanțe interzise, fapt care a trimis-o direct într-o ...
Citește mai mult »

Supliciul temelor pentru acasă

În urmă cu ceva vreme am scris pentru Edu Performance un text foarte corect despre temele pentru acasă. Aşa facem când suntem departe de experienţa cu pricina, devenim lucizi, raţionali, imparţiali, scriem frumos, ca pentru revistă. Apoi intrăm în tăvălugul vieţii şi ne trezim brusc subiectivi, incorecţi. Astăzi vreau să nuanţez opinia exprimată în trecut, pentru că deşi înţeleg perfect rolul lor în sistemul actual şi autohton de învăţământ, iar în şcoala primară am adorat temele (da, astfel de copil am fost!), în prezent vorbim despre una dintre cele mai mari încercări ale vieţii mele de părinte. Mai direct şi nediplomatic spus: temele îmi mănâncă de aproximativ 13 ani nervii şi ficaţii, le detest cot la cot cu copiii mei, le doresc o dispariţie subită. Cine a inventat aşadar temele? Recunosc că singura materie care la care am avut restanţă în facultate a fost cea care ne învăţa despre istoria educaţiei. Dar chiar şi aşa aş fi ţinut minte cine a inventat atrocitatea despre care vorbim acum. Unii zic că ni se trag de la vechii romani, Gaius Caecilius fiind ...
Citește mai mult »