Parintesti

Jobul nostru

Văd în jurul meu foarte mulți părinți stresându-se excesiv pentru abilitățile școlare ale copiilor lor. Adică învață la matematică în timpul liber pentru a îi putea ajuta la teme, conspectează la biologie, sunt activi în grupuri online de suport școlar, au instalate aplicații didactice pe telefon. Și nu știu cum să le spun că nu e  tocmai jobul lor. Școala este importantă, totuși reprezintă 100% responsabilitatea copilului. Iar ajutorul trebuie oferit doar atunci când acesta este în mod evident depășit de situație. Și e mai util apelul către profesioniști. Jobul parental este acela de a urmări evoluția copilului, de a încuraja, motiva. Implicarea excesivă a părintelui în activitățile școlare uzuale scade în mod drastic încrederea în sine a copilului și capacitatea acestuia de a dezvolta abilități noi. Treaba noastră este să-i învățăm viața. Adică elemente de nutriție și cum să își prepare singuri un meniu simplu, elemente de igienă a spațiului de lucru/ joacă/ somn, abilități de a planifica o activitate și, mai ales timpul alocat ei, de a bugeta și economisi bani, de a face față provocărilor ...
Citește mai mult »

Trei răspunsuri pe care le datorăm copiilor noștri:

De ce se enervează părinții la teme? Sigur vă este cunoscută scena: o problemă de matematică încurcăreață, un copil confuz și un părinte agasat stând la aceeași masă. Rând pe rând vor ieși scântei, lacrimi, vorbe grele, pagini rupte din caiet. De ce nu putem fi calmi atunci când ne ajutăm copiii cu neputințele școlare? Pentru ca ne bântuie propriile noastre vechi imposibilități. Educația din vremurile acelea era o traumă continuă, cu prea multe conținuturi, deseori aberante și cu profesori deconectați emoțional, unii până spre patologic. Apoi modelul parental pe care îl urmăm acum era același atunci: adulți obosiți, stresați, încurcați de propriile probleme cotidiene, mult mai dificile, nevoiți să redevină copiii puși în încurcătură de o chichiță aritmetică. De aceea ne pierdem cumpătul: pentru că nu am avut modele care să-l fi ținut sau măcar să-l fi căutat în mod eficient. Pentru că deseori nu ne ies nici nouă rezolvările și e greu să recunoaștem asta. Pentru că nu ne-au plăcut temele niciodată și nu putem recunoaște asta. Pentru că ni se pare că ne învârtim în același cerc ...
Citește mai mult »

Cum se dă o veste proastă:

Am găsit printre ciorne un dialog cu cel mic, petrecut anul trecut pe vremea asta și m-am gândit că ar fi păcat să nu-l public. – Mama, am trei chestii să îți spun! m-a anunțat serios imediat ce a ieșit de pe poarta școlii. (N-o să vă mint, din trei speram ca măcar una să fie de bine!) – În primul rând, n-am avut nici măcar o greșeală la concursul de engleză! (The good, cum ar veni. Deși nu-i o mare surpriză, orice rezultat merită felicitat.) – În al doilea rând mă doare gamba stângă. (The bad, creșterea vine cu niște disconfort și nu știi niciodată când trebuie sau când e inutil să investighezi.) – În al treilea rând cred că voi lua pentru prima oară în viață un insuficient la testul de la Istorie. The ugly. Sănătoși să fim, pentru că, istoric vorbind, le vom duce pe toate! 😀 Deci cam așa se dau veștile mai puțin grozave. Puse în context extins, ponderate cu altele neutre și presărate cu puțină pudră de optimism.
Citește mai mult »

Terapia plânsu’-râsu’

Am avut niște zile din acelea în care îți vine să juri că luminița de la capătul tunelului este iremediabil arsă. E drept că nici soarele nu s-a prea arătat în ultimul timp pe cerul bucureștean, așa că o și fi comuniunea om-natură, cu care generația mea a fost îndoctrinată la școală, ceva real. Dar nu se cade să stai prea mult în butoiul cu melancolie blegoasă. Așa că am purces, fără să știu că asta va ieși, la terapie. Primul pas a fost să citesc cartea pe care o are copilul mic în luna noiembrie ca lectură suplimentară. Se numește “Din 7 în 7”, a fost scrisă de Holly Goldberg Sloan și a apărut în 2013, având succes răsunător imediat. Și total meritat. La momentul acesta este sold out în România, probabil că urmează să fie republicată. Mulțumim deci Iuliei că ne-a ajutat și de această dată împrumutându-ne volumul ei. Motivul oficial pentru care citesc aproape întotdeauna cărțile propuse copiilor pentru lectură suplimentară este acela de a verifica dacă ei chiar dau foile acestora cu sens. Știu mulți ...
Citește mai mult »

Suma grijilor parentale

Părinții noștri au avut puține ajutoare în ceea ce ne privește. Am crescut aproape singuri sau cu ajutorul fraților mai mari, instituția bonei nu exista pe atunci, iar bunicii încă lucrau pentru propășirea planului cincinal. Logistica hainelor murdare, mai ales iarna, era un coșmar, curățenia casei, o corvoadă, iar gătitul un deziderat, pentru că rareori găseai ce îți trebuie pentru o masă copioasă. Dar și puține griji: era școala, prioritatea absolută pentru generația mea, poate vreo pasiune (un sport sau ceva din domeniul artistic) și siguranța noastră fizică. Adică să fim sănătoși, mâncați, odihniți și acasă la o oră rezonabilă. Nu am avut niciodată pachet de mâncare la școală, practic 4-6 ore cât petreceam pe acolo reprezentau o pauză alimentară absolut rezonabilă. Nici sticlă de apă, dezinfectant, șervețele, telefon (încărcat), pastile de gât/ cap/ burtă. Părinții de azi au multe ajutoare, bone, bunici, comunitate, creșe. Avem uscător de haine, blender, aburitor, aspiratoare șmechere, after school, before school, cluburi, meditații la un click distanță. Dar și multe griji. Școala a rămas o prioritate, tinzând acum spre nivelul de obsesie. Pasiunile ...
Citește mai mult »

Parenting-ul devine oficial știință

Mi-a ajuns în fața ochilor prima carte validată științific despre parenting. Am să o cumpăr după ce termin de citit stocul achiziționat la începutul vacanței și sper să vă povestesc mai multe despre noile descoperiri. Deși sunt curioasă în ceea ce privește validarea științifică a educației parentale, recunosc că sunt destul de sceptică în această privință. Avem nevoie de specialiști și de opiniile lor avizate, dar nu știu dacă validarea științifică este cea care ne lipsește în mod esențial. Toți părinții își cunosc rolul parental: să îngrijească și să educe copii capabili să devină oameni mari autonomi, echilibrați emoțional/ mental și productivi. Care să știe să își câștige și conducă existența. Dar provocările sunt multe. Și nu (doar) neștiința cărții de parenting ne pune probleme. Apar impedimente de ordin economic-financiar, probleme de sănătate a individului sau a relației dintre părinți, o dinamică a familiei care se schimbă (membri care mor sau se nasc). Viața este un șir finit de obstacole, care se încheie o dată cu ea. Cea mai mare problemă în parenting nu este, așadar, lipsa perspectivei științifice. ...
Citește mai mult »

Vorbele acelea care contează, dar nu se viralizează

Mai vorbim puțin despre sport – recenta Olimpiadă a fost plină de subiecte suculente și e păcat să le lăsăm baltă așa repede. Aș scrie mult pe tema asta, mai ales că echipa noastră a fost în întregime de admirat și aplaudat. Aleg azi, totuși, să le mulțumesc părinților lui David Popovici, pentru declarațiile lor care aduc lămuriri într-o zona a parentingului intangibilă nouă, tuturor: cum se vede, cum se simte, cum se face părințeala campionilor. Recent s-a viralizat un interviu al lui Mihai Popovici, tatăl înotătorului, în care povestea despre lipsa de presiune din partea familiei în devenirea campionului de la înot. Părinți, cluburi, antrenori, sportivi, toți au considerat genială abordarea și au dat share vorbelor cu pricina. Suntem cu toții de acord: presiunea nu e bună! Dar una este să aplauzi de pe margine, alta să faci și tu la fel. Deci odată stins ecoul online, vă garantez că ne întoarcem toți la vechile metehne. Pentru că așa am fost educați. Și pentru că așa este sistemul care duce mai departe vechile mentalități. Parentingul este important când ...
Citește mai mult »

Tinerii din ziua de azi

Scriu proaspăt întoarsă de la ceremonia de absolvire a copilului mare. Au sărbătorit cu stil, pe scena cea mare a Teatrului Național. Petrecerea continuă seara, la un restaurant de lux. Și-au organizat singuri festivitățile, care au fost bine puse la punct, fără sincope sau erori. Pentru că aceștia sunt tinerii de azi: țintesc sus și își ating obiectivele orice ar fi. Știu asta, pentru că am și eu unul aproape. Învață, muncește, speră și reușește. Face mult mai multe și mai bine decât am fi reușit noi, la vârsta lui. Este foarte ancorat în realitate, își analizează bine oportunitățile și pașii de urmat, se mobilizează orice ar fi și duce la capăt ceea ce își propune. Jumătate de viață am auzit despre generația mea că ar fi una de sacrificiu. Ce-i drept tinerețea noastră a stat sub semnul incertitudinii economice, a oportunităților de carieră prost plătite, a chinului perpetuu. Și deseori ni se pare că sacrificiile noastre au fost în zadar. De aceea atunci când copilul cel mare ne-a comunicat că vrea să-și facă studiile superioare acasă, în ciuda ...
Citește mai mult »

Totul e bine când se termină cu bine

Copilul cel mic a încheiat vineri ciclul primar. Cel mare termină la sfârșitul lunii facultatea. Despre studiile superioare spun deocamdată doar că lucrurile par ceva mai ușoare în zilele noastre. Anii de alfabetizare însă sunt mult mai complicați și grei decât îmi aminteam. Am povestit cu tristețe, la un moment dat, că grădinița a fost un eșec răsunător. Se tot vorbește acum despre educația timpurie obligatorie, dar sistemul nu se descurcă prea bine nici cu copii mai mărișori. Și fie vorba între noi, nici școala nu se arăta altfel. Pesimismul meu pornind încă de la Ziua Porților Deschise organizată de instituția aleasă, când copilul a refuzat total să intre și să cunoască locurile și oamenii. Au existat și semne bune. Pe la mijlocul lunii iunie, când ne pregăteam de serbarea de finalul grupei mari, am primit un mesaj care mă invita la prima ședință cu părinții de la școală. Pentru o persoană anxioasă ca mine, a fost foarte util să aflu cu mult timp înainte ce ne așteaptă, detalii despre uniformă, necesar de rechizite, proceduri.  În plus am fost ...
Citește mai mult »

Care este treaba părinților?

După discuția interesantă purtată în comentariile textului despre aluatul campionilor, am început să mă documentez mai mult despre experimentul Polgar, cel care a dat lumii trei jucătoare de șah exepționale și o potențială dilemă pe care puțini o conștientizează, tocmai pentru că rezultatele sunt pozitive: avem dreptul, ca părinți, să facem astfel de încercări? Pe scurt despre experimentul cu pricina, pentru cei care nu cunosc povestea: tatăl fetelor, psiholog la bază, și-a propus să demonstreze că geniul este creat de mâna omului, nu de cea a geneticii sau divinității. Fetele lui au fost educate acasă, după metode alese de către inițiator. Fata cea mare susține că șahul a fost alegerea ei încă de la 4 ani, totuși amintirile de la acea vârstă nu sunt foarte exacte, putând fi manipulate de experiența ulterioară. Iar într-o casă în care se joacă intensiv șah, e greu de crezut că în copilăria mică te apuci de fotbal. Limitele experimentului sunt clare: tatăl lor ar fi făcut o demonstrație completă dacă fiecare dintre fete ar fi fost educată în domenii diferite. Așa ...
Citește mai mult »