Parintesti

Tinerii din ziua de azi

Scriu proaspăt întoarsă de la ceremonia de absolvire a copilului mare. Au sărbătorit cu stil, pe scena cea mare a Teatrului Național. Petrecerea continuă seara, la un restaurant de lux. Și-au organizat singuri festivitățile, care au fost bine puse la punct, fără sincope sau erori. Pentru că aceștia sunt tinerii de azi: țintesc sus și își ating obiectivele orice ar fi. Știu asta, pentru că am și eu unul aproape. Învață, muncește, speră și reușește. Face mult mai multe și mai bine decât am fi reușit noi, la vârsta lui. Este foarte ancorat în realitate, își analizează bine oportunitățile și pașii de urmat, se mobilizează orice ar fi și duce la capăt ceea ce își propune. Jumătate de viață am auzit despre generația mea că ar fi una de sacrificiu. Ce-i drept tinerețea noastră a stat sub semnul incertitudinii economice, a oportunităților de carieră prost plătite, a chinului perpetuu. Și deseori ni se pare că sacrificiile noastre au fost în zadar. De aceea atunci când copilul cel mare ne-a comunicat că vrea să-și facă studiile superioare acasă, în ciuda ...
Citește mai mult »

Totul e bine când se termină cu bine

Copilul cel mic a încheiat vineri ciclul primar. Cel mare termină la sfârșitul lunii facultatea. Despre studiile superioare spun deocamdată doar că lucrurile par ceva mai ușoare în zilele noastre. Anii de alfabetizare însă sunt mult mai complicați și grei decât îmi aminteam. Am povestit cu tristețe, la un moment dat, că grădinița a fost un eșec răsunător. Se tot vorbește acum despre educația timpurie obligatorie, dar sistemul nu se descurcă prea bine nici cu copii mai mărișori. Și fie vorba între noi, nici școala nu se arăta altfel. Pesimismul meu pornind încă de la Ziua Porților Deschise organizată de instituția aleasă, când copilul a refuzat total să intre și să cunoască locurile și oamenii. Au existat și semne bune. Pe la mijlocul lunii iunie, când ne pregăteam de serbarea de finalul grupei mari, am primit un mesaj care mă invita la prima ședință cu părinții de la școală. Pentru o persoană anxioasă ca mine, a fost foarte util să aflu cu mult timp înainte ce ne așteaptă, detalii despre uniformă, necesar de rechizite, proceduri.  În plus am fost ...
Citește mai mult »

Care este treaba părinților?

După discuția interesantă purtată în comentariile textului despre aluatul campionilor, am început să mă documentez mai mult despre experimentul Polgar, cel care a dat lumii trei jucătoare de șah exepționale și o potențială dilemă pe care puțini o conștientizează, tocmai pentru că rezultatele sunt pozitive: avem dreptul, ca părinți, să facem astfel de încercări? Pe scurt despre experimentul cu pricina, pentru cei care nu cunosc povestea: tatăl fetelor, psiholog la bază, și-a propus să demonstreze că geniul este creat de mâna omului, nu de cea a geneticii sau divinității. Fetele lui au fost educate acasă, după metode alese de către inițiator. Fata cea mare susține că șahul a fost alegerea ei încă de la 4 ani, totuși amintirile de la acea vârstă nu sunt foarte exacte, putând fi manipulate de experiența ulterioară. Iar într-o casă în care se joacă intensiv șah, e greu de crezut că în copilăria mică te apuci de fotbal. Limitele experimentului sunt clare: tatăl lor ar fi făcut o demonstrație completă dacă fiecare dintre fete ar fi fost educată în domenii diferite. Așa ...
Citește mai mult »

Aluatul unui campion

Dacă tot am vorbit zilele trecute despre Generația de Aur a fotbalului românesc și pentru că simt că lumea are senzația că e simplă treaba asta cu performanțele în sport, m-am apucat să studiez rețeta unui campion. Nu articole motivaționale, de tipul “cum să-ți setezi o mentalitate de învingător” ci studii care au încercat să stabilească ce factor este mai important în devenirea elitelor sportive: genetica sau munca, antrenamentele. Sper că ceea ce voi scrie acum îi va coborî puțin cu picioarele pe pământ pe toți părinții care cred că e suficient să-și înscrie copilul la un club sportiv, să comenteze de pe margine și să bage intensiv tot soiul de chestii suplimentare pentru a-și vedea sufrageria plină de trofee din acelea care vin la pachet cu bani mulți. Și că performanța sportivă la 6 ani prezice fără dubiu prezența în ziarele de sport un deceniu mai târziu. Încă nu s-a stabilit cât este treaba geneticii și cât a muncii în făurirea unui campion. Oricum ar fi contraintuitiv și demotivant să știm cu exactitate. Dar este unanimitate ...
Citește mai mult »

Nu poți contraface greutățile

Știți deja preocuparea excesivă a vremurilor actuale pentru dezvoltarea personală. Atât de excesivă încât a devenit disciplină școlară. Realitatea este că viața, modelele parentale și cele pe care ni le alegem, obstacolele pe care le întâlnim în calea noastră sunt mai importante decât buchea cărții școlare. Și oricât de nedreaptă ar fi (că este, Slavă Domnului!), soarta ne dă fiecăruia câte un cârlig de care să ne agățăm pentru a reuși să ne găsim menirea. Găsim în spațiul public o mulțime de oameni care s-au ridicat din nimic sau au căzut în abis după ce au atins culmi înalte. Sportivi care s-au antrenat cu burta goală și au ajuns să dețină recorduri inimaginabile. Actori de succes doborâți de proprii demoni. Cântăreți care au reușit să își învingă dependențele și chiar timpul, fiind relevanți decenii în șir. Oameni absolut normali ajunși staruri globale. Talente uriașe care au renunțat la cariera lor pentru că nu și-au găsit calea. Există reușită și există eșec. Nimeni nu a experimentat vreodată doar una dintre ele. Așa cum nu există doar durere sau doar plăcere. ...
Citește mai mult »

Părinții de azi au prea mulți bani și timp liber

Un profesor de informatică din Argeș, a fost dat în judecată pentru comportament abuziv împotriva elevilor. Motivul: a amenințat cu o mătură un elev care vorbea la oră și a înjurat cu expresii precum “Paștele mă-tii de copil” o elevă care nu a vrut să semneze ceva document nesemnificativ, tipic pentru școala românească. Găsiți știrea în presa de azi. Evident că vorbim despre incidente regretabile. Nu rezonez nicicum cu genul acesta de comportamente. Dar profesorii spun de prea mult timp că ar trebui să aibă la dispoziție instrumente punitive funcționale pentru astfel de cazuri. Uneori nu poți doar cu vorba bună să ții în frâu grupuri de minim 30 de elevi, dintre care minim 5 au comportamente care te pun în dificultate și dacă ar fi singuri în clasă. Dincolo de neputința profesorului în cauză, mă întreb ce fel de părinți merg la Tribunal pentru așa ceva. Și ce fel de copii cresc ei. “Ok, puiule, ai greșit, vorbeai la oră. Dar ce traumă să te alerge profesorul cu mătura! Hai să angajeze mama un avocat!” Nu vorbim despre ...
Citește mai mult »

Enjoy the ride

Pe drumul care ne ducea din Livigno spre aeroport, am avut parte de niște peisaje superbe. Și am realizat că una dintre plăcerile de a călători cu mașina atunci când nu șofezi, este aceea că te bucuri de ceea ce ți se arată în jur. De arhitectură, de sălbăticie, de oameni, animale, secvențe de viață, de cultură, de relații. Este o relaxare plăcută să privești detașat și admirativ ceea ce se întâmplă în jur. Dar totodată cu un dram de atenție pentru a identifica locurile fie pentru a le revedea, fie tocmai pentru că presupui că este singura interacțiune cu ele. În astfel de călătorii nici nu mai contează neapărat punctul final. Te bucuri de drum, chiar dacă uneori pare cam obositor și greu de dus. Și acesta devine destinația. Dar azi nu scriu despre vacanțele mele, ci despre creșterea copiilor. Pentru că tot atunci, cu gândurile adunate, m-a lovit o revelație: că imediat ce încep să devină autonomi, să se poată descurca singuri în treburile cotidiene, ca părinte realizezi că, de fapt, nu există o destinație. Nu este ...
Citește mai mult »

Memorarea este bună

Marota celor care critică școala românească este, de ani buni, preocuparea excesivă a acesteia pentru memorarea mecanică. Și așa se întâmplă când oameni pentru care noțiunile de psihologie se reduc ca termeni precum “dezvoltare personală” sau “căutarea sufletului pereche” simt că sunt specializați în orice. Este clar că școala românească a pierdut nu doar startul cât și cursa întreagă. Statisticile sunt îngrijorătoare de ceva vreme, dar cum prioritățile par altele (nu știm care, încă), mergem tot înainte ca pionierii și tot ca ei vom ajunge. Dar nu preocuparea pentru a memora este problema actuală. De fapt, aceasta nici nu mai este atât de prezentă. Față de generația noastră care învăța mecanic aproape săptămânal nu doar poezii, ci și texte în proză, pe care apoi le scria după auto dictare, în zilele noastre nu știu dacă am auzit în fiecare semestru/ modul de astfel de evaluări. Și e bine așa. De asemenea, majoritatea testelor la materiile cunoscute clasic pentru potențialul de toceală sunt cu alegerea unei variante de răspuns. Sau există varianta de notare pe bază de proiecte. (Care ar ...
Citește mai mult »

Poveștile de adormit oamenii mari

Unul dintre motivele pentru care poveștile mele plac copiilor este acela că oamenilor mari le place să le citească. Realizez asta citind comentariile pe care le primesc și care mă motivează să scriu în continuare. Copiii trăiesc oricum într-o lume creată de ei. În care există monștri, super-eroi, puteri nemaivăzute, situații bizare sau extraordinare. Oamenii mari trăiesc în realitate, dar pentru că aceasta este adesea mai dură decât pot duce, mental rămân în stadiul în care își închipuie schimbări neașteptate și benefice de situații, salvatori pe cai albi, prințese frumoase și bogate sau Moși Crăciuni care vin în tot timpul anului. Și din ce situația economică sau socială devine mai grea, din atât poveștile din capul lor sunt mai fantasmagorice. De aceea companiile și oamenii care vor să facă bani inventează astfel de scenarii sau îi determină să creadă în cele fabuloase din capul lor. În părințeală este mai mult decât evidentă această tendință. Toți părinții cred că au acasă o minune de copil. Dacă spune frumos o poezie, îl cresc pe viitorul Florin Piersic. Dacă aleargă cu ...
Citește mai mult »

Primăvara în care am îmbătrânit

Ieri am primit primul mărțișor din acest an. Și ultimul asemeni lui, totodată, pentru că a fost făcut la școală de copilul mic. N-a mai avut răbdare să mi-l ofere azi și nici eu să-l aștept. Iar Facebook tocmai ce mi-a amintit de ultimul făcut la școală de cel mare. Pe atunci mă gândeam că vine din urmă un alt “furnizor”. Acum speranța mi-e doar în nepoți. Lucrurile acestea create de copii cu mâna lor reprezintă simbolul inocenței și dorința lor de a-și pune creativitatea, emoțiile și dibăcia pentru noi. A ne oferi înapoi ceva ce stă doar în puterea lor. Nu mă înțelegeți greșit: mărțișoare, felicitări, urări sunt și vor fi mereu. Dar trec la alt nivel. Vor fi luate din bani de buzunar economisiți. Apoi din banii lor, munciți. Clar le văd ca fiind la fel de importante și emoționante. Dar ele vin când copiii cresc. Când devin mai independenți în toate. Când deja află cum stă treaba cu banii. Când ei își găsesc și sporesc forțele, iar pe noi, părinții, încep să ne încerce slăbiciunile. Simt că ...
Citește mai mult »